Anim’est 2021 | Înainte și după '89. Ce s-a schimbat în lumea animației românești

Animația nu este domeniul meu, n-am creat și nici nu m-am informat suficient, dar cu ajutorul AIVI și Anim’est am reușit să pătrund puțin în această minunată lume. Pentru mine, un film este bun dacă pot învăța ceva din el, să-și pună cumva amprenta asupra mea și, evident, să fie bine realizat, vizual, auditiv și dinamic.

Seriile de filme animate urmărite în cadrul acestui acestui festival, care este deja la ediția 16, se numesc ,,Romanian Woman Directors Before 1989” și ,,Romanian Woman Directors After 1989”. Prima menționată conține zece scurtmetraje, iar a doua este formată din unsprezece, fiecare pe teme și stiluri diferite. În cele ce urmează vă voi prezenta câteva dintre animațiile ce mi-au atras atenția în mod special.

Animația românească la feminin înainte de 1989 ne aduce filmul ,,Fetița de turtă dulce” (1974) de Tatiana Apahideanu, care oglindește, în același timp, ieșirea din tipar și o poveste de dragoste. Fetița este controlată de partenerul ei, descoperind asuprirea patriarhală din acea perioadă. Începe furtuna care-l îndepărtează, însă ea îl salvează, îl aduce înapoi și asta o costă viața. Atunci băiețelul îi oferă inima lui.

Una din animațiile mele preferate a fost ,,Parada cifrelor” care este foarte colorată și educativă. Fiecărei cifre îi corespunde un animal și toți sunt dirijați ca la circ de o fetiță, care, în perspectiva mea, reprezintă învățătorul. ,,Frânele nu fac minuni” este un alt film pe care l-am adorat, care îți arată prin conflictul dintre câine și pisică, dar și cât de important e să fii atent(ă) cum traversezi. Poezia și cântecelul de la final acompaniază perfect povestea și învățătura.

O ironie frumoasă este ,,Condiția Penelopei” care elogiază femeia, deși replicile și modul de povestire par misogine ,,Istoria au făcut-o însă bărbații, dar noi elogiem acum femeia”. Este reliefată importanța temeliei familiei, răbdarea femeii și faptul că aceasta aduce aportul la munca bărbaților, într-un final fiind împreună și egali. Din ,,Mozaic 4” am două sevcențe care mi-au atras atenția, cea în care vecinii sunt deranjați de cântatul în duș – cine nu se regăsește în asta? și ilustrarea bârfei. O animație care mi-a indus o stare de fericire inexplicabilă este ,,Reprezentația”, în care ne întâlnim iar cu lumea circului și a acrobațiilor. Pentru fanii lecturii, ,,Cartea cu guturai” cred că ar stârni interesul. ,,Poveste cu gheme de lână” arată lumea animalelor, iar ,,Plimbare pe lună” oglindește posibila locuire acolo, iar o replică mi-a rămas în minte este: ,,Luna este un pământ neisprăvit”.

Animația românească la feminin după 1989 începe cu ,,Evoluție” care prezintă o relație inedită între lumea animată și cea reală, surprinzând zborul unei cămăși, dar și secvențe cu o fată dansând în cămașă. Animația românească la feminin după 1989 mi-a adus o dezamăgire cu scurtmetrajul „Amintiri din Andersen” (1992) de Liliana Petrutiu. După titlu, mă așteptam să-mi amintească de animațiile bazate pe poveștile lui Hans Christian Andersen, cu care am crescut. În schimb, scurtmetrajul m-a dus cu gândul la „Peter Pan”. Cea mai scurtă și totuși destul de intensă animație mi s-a părut ,,Ploaia”.

Un film animat cu voci reale ale oamenilor din Cluj este ,,Matyas Matyas” care prezintă o personalitate istorică, regele Mihai. Un personaj spune ,,I-ar fi plăcut să știe că țara merge bine, nu că se câștigă bilete la un concert pe seama lui”. ,,Precious Things” are o grafică interesantă, care imită textura creionului, și povestea e bunicică. Un film care mi-a intrat în suflet și consider că are o animație și o poveste extraordinară este ,,2”, care atinge subiectul bullyingului.

,,Lucky” prezintă o familie disfuncțională, în care tatăl nu prea e dorit, doar câinele îî rămâne tovarăș. ,,Monstrul” m-a dus cu gândul la cartea Eliza și monștrii ei. Sunt curioasă: vouă de ce vă amintește, oare cu ce ați asocia? Ultima, dar nu cea din urmă, este ,,Micul erou” care oglindește o problema a relației copil-părinte, aceea că din cauza serviciului adultul își neglijează copilul.

Festivalul mi-a transmis până acum multe învățături, o delectare vizuală și auditivă, dar și un amalgam de sentimente, din care v-am împărtășit doar o parte. Eu una abia aștept să mai particip. Pe voi v-am făcut curioși?