Despre festivalul Animest am tot auzit în ultimii ani, iar fiecare nouă menționare a sa mă făcea tot mai curioasă. Un festival care promovează animațiile și faptul că ele nu sunt doar pentru copii, că pot să aibă mesaje profunde, și că în spatele lor există o muncă enormă, e mai mult ca sigur un festival pe gustul meu. Ajunsă la București, știam că nu pot să îl ratez, deci am mers țintă la festivitatea de deschidere, unde, printre altele, am urmărit și proiecția filmului Chicken for Linda!. Filmul a tratat o relație anevoioasă între o mamă și o fiică, dar și alte probleme din societatea noastră.
Încă de la primul pas în Sala Luceafărul am fost lovită de o atmosferă roz, primitoare. Mă simțeam ca acasă. Am fost și nu am fost uimită să văd cât de mulți oameni roiesc pe hol, și m-a bucurat enorm să văd sala plină. Discursul premergător proiecției a fost mai mult decât binevenit, pentru că am reușit să aflu mai multe despre edițiile anterioare, istoria festivalului și oamenii din spatele lui. Deci, până să ajungem la Chicken for Linda! și să aflăm de ce voia Linda pui, să respectăm axa timpului și să începem cu începutul.
Start la animație
Cum tema ediției de anul acesta este Join the Dance, era de neconceput să nu începem cu un dans. Valeriia Galynovska, dansatoarea pe care o puteți regăsi și în spotul festivalului, a deschis seara cu o reprezentație plină de profunzime, delicatețe și fluiditate. După care pe scenă s-au alăturat doi dintre organizatori, care au început să ne spună cum a decurs festivalul și ce ne așteaptă la această ediție.
Ne-au povestit despre Animest+, prin care au adus filmele în orașe mici și mari din România unde nu există cinematografe. Despre atelierele pe care le-au susținut în Incubatorul de Animație, și rezultatele finale, cât și despre pregătirile pentru anul acesta.
Citește și Animest 2022: Despre mistificarea fericirii – „Le petit Nicolas”
A urmat o discuție cu nepoata lui Ion Popescu-Gopo, de la care am aflat de ce este specială ediția de anul acesta. Dacă numele Gopo nu v-a aprins niciun bec mental, el este cea mai emblematică personalitate din animația românească. Deși intern nu a fost apreciat în mod special, internațional a fost recunoscut și premiat, devenind celebru printr-o creație proprie, „Omulețul lui Gopo”. El a câștigat în 1957 premiul Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, Franța, cu scurtmetrajul Scurtă istorie, pe care am avut plăcerea să îl și vedem înaintea discuției.
Și cum am tot vorbit despre Gopo, fără să spun de ce, zic să elucidăm și misterul. Anul acesta este centenarul lui Gopo, împlinindu-se 100 de ani de la nașterea sa. Aș sta să mai povestesc despre el, dar mai bine căutați singuri, mai zic doar că numele Gopo provine din unirea numelor părinților săi, Gorenco și Popescu.
În continuare a venit pe scenă un reprezentant al Institutului Francez, partener al festivalului încă de la început, cât și unul dintre producătorii filmului Chicken for Linda, care ne-a spus câteva cuvinte despre film și ce ne așteaptă.
E ceva interesant, pentru că echipa și regizorul au făcut, de fapt, jumătate de film, iar restul de jumătate trebuie descoperit de spectator.”
Chicken for Linda!
Odată ce am terminat cu introducerile și poveștile, a început să ruleze și Chicken for Linda, film regizat de Chiara Malta și Sébastien Laudenbach. Mi-a plăcut din primele minute, imediat ce am văzut explozia de culori. Deși inițial eram puțin sceptică în privința stilului de animație, am ajuns să îl ador, cum într-o oarecare măsură faptul că e dezordonat și incomplet face parte din ideea filmului.
Firul narativ a fost captivant și ușor de urmărit, dacă nu luăm în calcul toate ideile care mi-au răsărit în cap și legăturile pe care mă chinuiam să le găsesc între diferite aspecte din film. Evident, a fost copilăresc și poate chiar haios de paralel cu realitatea în anumite aspecte, dar asta nu i-a diminuat din mesajul puternic. Iar un lucru care m-a surprins plăcut au fost cântecele (da, avem și din acelea), care clar m-au atins la suflet.
Linda și-a văzut tatăl murind când era mică, doar că nu își mai amintește aproape nimic despre moment sau despre existența lui în sine. Are o relație ceva mai complicată cu mama ei, care încă nu a reușit să treacă peste pierderea soțului. Urmărim deci modul în care relația lor fluctuează, dar și cum se mișcă lumea din jur și cum le percepe existența.
Relația mamă-fiică nu este singura temă explorată. Apar și dinamica dintre surori, dintre prieteni, o ipostază ușor ironică a poliției, cât și alte mici fire de nisip care, aduse împreună, creează un mediu perfect de joacă mentală.
Un pui pentru fiecare
Și, ca să rezolvăm și misterul puiului, da, Linda chiar își dorește unul, enorm de mult. Ar fi în stare de orice, chiar și să stârnească un haos în cartier. Sper că nu ați râs de ea, pentru că tind să cred că nu doar Linda vrea pui, ci noi toți vrem. Poate că nu neapărat pui, dar sunt sigură că fiecare dintre noi tânjește după o fărâmă de amintire, cât de mică. După un sentiment, după o persoană, după un moment sau o jucărie de pluș ori animal de companie. După orice ne-a pătruns adânc în suflet și acum nu mai este. Noi toți căutăm o cheie care să ne lase să le recuperăm măcar pentru câteva secunde.
Totul, de la culoare până la atmosferă și mesaj, a fost perfect pentru prima zi de Animest. Nici că m-aș fi putu gândi la o opțiune mai bună pentru deschidere. Am râs mult, dar m-a lăsat și pe gânduri și mi-a deschis câteva ferestre către noi perspective. A fost o seară magică, la care mă bucur enorm că am putut să particip. Sunt mai mult ca sigură că vor urma multe altele la fel, sau poate chiar mai frumoase.
Redactare și layout de
Diana Hîncu
Editare de Briana Lupea
Corectură de Iulia Dromereschi
