După un an de așteptări, pe 19 august am reintrat în Cinematograful „Amza Pellea” din Râșnov, la a cincisprezecea ediție FFIR, iar primul film pe care am avut plăcerea să îl văd a fost Un basm cehoslovac. M-a atras încă din titlu, deși ceea ce prezintă nu este nicidecum o poveste cu prinți și zmei, ci o realitate cruntă despre piedicile puse de cenzură în viețile oamenilor, în artă, dar mai ales în cinematografie.
Publicăm această cronică pe 21 august, când se împlinesc 55 de ani de la intrarea trupelor Pactului de la Varșovia, conduse de URSS, în Cehoslovacia. Primăvara de la Praga a fost astfel înăbușită, iar momentul a marcat debutul a două decenii de ocupație sovietică.
Jan Procházka & cinematografia cehoslovacă
Documentarul începe cu una dintre cele mai importante figuri ale cinematografiei cehoslovace din a doua jumătate a secolului XX: Jan Procházka. Scriitor, scenarist și regizor, Procházka aduce o notă unică, personală în creațiile sale, din care se observă legătura puternică dintre el și starea țării.
A fost interesant să urmăresc cum evoluează interesele acestuia, lucru vizibil și în filmele sale, care rulau pe fundal, acompaniate de explicații și analize. Procházka începe printr-o activitate profund influențată de ideologiile comuniste, doar ca, în cele din urmă, să se distanțeze de acestea și să producă un miracol: să reintroducă individul în centrul universului cinematografic. Multe dintre capodoperele sale au fost în colaborare cu Karel Kachyňa, alături de care a format o echipă grozavă, pentru multă vreme.
Destinul face să se întâlnească oameni care se completează.
Cinematografia cehoslovacă se dezvoltă enorm în 1963, ajungând să fie apreciată atât de est, cât și de vest. Totuși, această frumoasă eră avea să fie pătată de invazia rusă din 1968, care a dus la o cenzură mai aspră decât oricând. Mulți oameni au fost închiși, unii chiar și uciși, iar zeci, poate chiar sute de filme au fost interzise și distruse.
Cioburi de gânduri și cuvinte
M-a fascinat să văd cât de mult este influențată arta de sistemul politic, de societate. A fost o delicatesă să urmăresc filmele lui Procházka, iar multe dintre ele au atins o notă ceva mai sensibilă.
Un lucru care m-a lovit foarte tare, cât și o temă recurentă a creațiilor sale, a fost, evident, cenzura. Și acum îmi răsare vie în minte scena în care un bărbat trăgea disperat de jaluzeaua de la dormitor, având impresia că după fereastră este urmărit de un stadion de oameni, gata să îl judece pentru orice face. Doar ca, de fiecare dată, jaluzeaua să se ridice. Era ca un animal prins în cușcă, lipsit de orice urmă de intimitate, fiecare mișcare fiindu-i supravegheată.
Incapacitatea de a vorbi, de a-ți exprima gândurile, opiniile, m-a lovit devastator, cum acestea sunt unele dintre lucrurile care ne definesc pe noi, ca persoane. Ideea unei lumi în care un simplu cuvânt ți-ar putea strica viața mi se pare cu atât mai terifiantă în contextul în care aceasta este realitatea în care mulți oameni au trăit, sau pe care încă o mai trăiesc.
Ce scop mai are viața dacă ajungi să fii doar o marionetă, inaptă să își urmeze propriile dorințe și principii, cu mișcări atât de limitate, că ai putea la fel de bine să nu mai gândești deloc?
De ce să mai învățăm să vorbim dacă nu avem voie?
Coloana sonoră a avut un rol esențial în film. Mi s-a părut excelentă: te inhiba, îți dădea fiori, te făcea parcă să uiți că urmărești un film, că lucrurile prezentate erau realitatea care te înconjura. Și într-o oarecare măsură, așa și era.
Citește și FFIR15 | Ce nu putem rata anul acesta la festival
Mi se pare fascinant cât de multe poți transmite printr-un film, sau cel puțin câte ai putea transmite, cum, în ziua de azi, majoritatea celor care sunt mai populare rareori au un mesaj profund, diferit, ci sunt mai degrabă filme de masă. Un basm cehoslovac a fost, însă, ca o gură de aer proaspăt. Nu credeam că parcursul cinematografic al unei persoane, al unui grup, poate să fie atât de interesant. Am ajuns să sorb fiecare minut.
Mai mult decât un film, era ca un vis.
Un basm cehoslovac pictează, printre rolele de film, parcursul cinematografiei cehoslovace postbelice, conturate de influențele curentului Noul Val Cehoslovac și de activitatea lui Jan Procházka.
Filmul lui Christian Paigneau m-a impresionat și cred că merită vizionat de oricine, mai ales de pasionații de cinematografie și de istorie. Plus că nu strică niciodată să îți aduci aminte cât de ușor îți poate fi luat un drept pe care, de bună seamă, îl privim cu toții ca pe ceva care există de la sine: dreptul la liberă exprimare.
Un articol scris de Diana Hîncu
în cadrul Festivalului de Film și Istorii Râșnov 2023
Ilustrații inspirate din film de Teodora Ciubotaru
Editare de Briana Lupea
Corectură de Iulia Dromereschi
