Catalin Ceausoglu - Sapte povesti FOTO Nemira
Catalin Ceausoglu - Sapte povesti FOTO Nemira

Turneele n’autor. Iași, Cluj, Brașov și Timișoara, parte a campaniei

Editura Nemira invită publicul să le fie alături în cadrul turneelor n’autor, care îi vor aduce pe scriitorii Florin Chirculescu și Cătălin Ceaușoglu mai aproape de cititorii din orașele Iași, Cluj, Brașov și Timișoara. n’autorii vor povesti despre cele două romane proaspăt lansate la editură și în imprint: „Solomonarul” și „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea”, alături de Eli Bădică, coordonatoarea colecției.

Autorii vor fi prezenți și în licee și facultăți din aceste orașe, pentru a avea discuții despre profesia de scriitor, procesele prin care trece o carte de la prima idee până la publicare, și multe alte detalii despre fascinantul univers literar.

 

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

Iași

Luni, 21 noiembrie, Cărturești Iași Palas, ora 18:30

Cluj

Miercuri, 23 noiembrie, Cărturești Iulius Mall Cluj, ora 19:00

Brașov

Joi, 24 noiembrie, Cărturești Piața Sfatului nr. 20, ora 18:00

Timișoara

Luni, 28 noiembrie 2022, Librăria independentă La Două Bufnițe (Timișoara, Piața Uniri nr. 11, intrare de pe Matei Corvin), ora 19.00

Despre cărți

𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮, 𝐒𝐨𝐥𝐨𝐦𝐨𝐧𝐚𝐫𝐮𝐥 – Romanul unei revoluții fără început și sfârșit

Florin Chirculescu - Solomonarul FOTO Nemira
Florin Chirculescu – Solomonarul. FOTO Nemira

Două planuri, unul din secolul al XIX-lea, celălalt din prezentul secolului al XXI-lea, se împletesc în niște circumstanțe extraordinare. Emin și Max Murgescu, zis Macu, un soi de afacerist obsedat de Eminescu, se caută continuu prin timp și spațiu. Iar strașnica jurnalistă Louise e centrul de greutate în această tatonare fără sfârșit. Coincidențele răsar parcă de nicăieri, contextele istorice și socio-politice capătă profunzime, crizele și corupțiile se adâncesc, măștile cad încet-încet, iar solomonarul nu face decât să strângă menghina și mai puternic.

Citește și: Noutăți editoriale Nemira: toamnă-iarnă 2022

Solomonarul, noul roman al lui Florin Chirculescu, o carte-eveniment, pune reflectorul pe celălalt Eminescu, reușind să-l umanizeze așa cum niciun text nu a făcut-o până acum.

 

C𝐚̆𝐭𝐚̆𝐥𝐢𝐧 𝐂𝐞𝐚𝐮𝐬̗𝐨𝐠𝐥𝐮, 𝐒̗𝐚𝐩𝐭𝐞 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐢𝐧𝐚̆ 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐚̆ 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚 – Șapte povești imprevizibile și năucitoare

O neașteptată îndrăgostire salvează un tânăr literat. O statistică îngrijorătoare schimbă istoria unei țări. O acuzație neobișnuită asupra surselor de inspirație ale unui cunoscut scriitor atrage o reacție radicală. Un abuz din copilărie are consecințe pentru un adolescent și câțiva pasageri. O misiune special divizează un grup de credincioși. O previziune îl determină pe un bătrân să încerce ceva nou. O vacanță de vis în Grecia schimbă definitiv două cupluri.

 

Catalin Ceausoglu - Sapte povesti FOTO Nemira
Catalin Ceausoglu – Sapte povesti. FOTO Nemira

Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea celebrează viața în ritmuri și tonalități diferite, în numeroase nuanțe și în toată splendoarea ei.

Despre autori

Florin Chirculescu (de profesie chirurg toracic) s-a născut la București în 1960. A debutat cu proză scurtă în anul 1993, în revista SF JSF. A câștigat Premiul pentru Debut European la Euroconul de la Glasgow din 1995, după care Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanul Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine, tipărit la aceeași editură. De-a lungul anilor, au urmat alte distincții. A colaborat cu o varietate de ziare și reviste, unde a publicat nuvele și povestiri, și a fost redactor-șef al revistei Nautilus. Cu pseudonimul Sebastian A. Corn a semnat volumele: 2484 Quirinal Ave (Nemira, 1996), Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine (Nemira, 1998), Cel mai înalt turn din Babylon (Nemira, 2002), Imperiul Marelui Graal (Diasfera, 2006), câștigător al Premiului Vladimir Colin în 2006, Vindecătorul (Cartea Românească, 2008), Skipper de interzonă (Millenium, 2012), Ne vom întoarce în Muribecca (Nemira, 2014), Iovik (Millenium, 2014), Eucronoza și alte nuvele (Millenium, 2017). Greva păcătoșilor sau apocrifa unui evreu este prima operă de ficțiune pe care a semnat-o cu numele său real. Romanul a fost nominalizat în 2018 la Premiile Observator Cultural, Premiile Radio România Cultural și Premiul Național de Proză Ziarul de Iași. În 2022, publică Solomonarul, un roman despre un altfel de Eminescu, prins într-o revoluție fără început și sfârșit.

Cătălin Ceaușoglu s-a născut în 1973, la Râmnicu Vâlcea, și trăiește în București din 1991, unde lucrează în IT. În 2018, după mai mult de 20 de ani de scris cod, începe să creadă că ar putea scrie și altceva, iar în 2019 debutează cu o povestire în numărul 10 al revistei Iocan. Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea este primul lui volum individual și un vis împlinit. Dacă totul merge conform planului, în viitor Nemira va arăta publicului o carte de fotografie și scenariul unui lungmetraj,


Adaptare comunicat de Alexia Ivan (practică UBB, anul II)

Editare: Ioana Micu

Corectură: Iulia Dromereschi

Layout: Radu Eremia

0