(c) Valentin Micu

Strada Armenească Pop-Up: All That Jazz

În weekendul 24–25 mai, Cartierul Armenesc a redevenit un spațiu viu al culturii, muzicii și întâlnirii, odată cu prima ediție Strada Armenească Pop-Up: All That Jazz. În ciuda ploii de final de primăvară, mii de oameni s-au adunat pe străzile cartierului pentru a celebra moștenirea comunității armene într-o atmosferă de festival care a amintit, încă o dată, cât de viu poate fi patrimoniul când este cântat, dansat și împărtășit.


(c) Valentin Micu

 

Concerte care au sfidat ploaia

Jazzul a fost firul roșu care a țesut cele două zile într-o adevărată experiență colectivă. Pe scena de pe Strada Armenească, concertul special creat de Sevana Tchakerian & Friends, în exclusivitate pentru această ediție, a adus în fața publicului bucureștean cântece rare culese din Armenia istorică. În acordurile unor instrumente rare, precum duduk, zurna, bendir, reinterpretate cu influențe de jazz, hip-hop, am avut parte de un performance inedit ce a electrizat audiența. Cu vocea sa profundă și prezența magnetică, Sevana a adus diaspora acasă, creând un spațiu de conexiune emoțională între generații.

Concertul care a închis festivalul, susținut de Karin Sarkisjan și cvartetul ei de ethno-jazz, a fost o adevărată revelație. Artista, născută în Erevan și stabilită în Slovacia, a cucerit publicul cu reinterpretări rafinate ale cântecelor tradiționale armenești, în dialog cu compoziții originale de o sensibilitate rară și de sunetele munților Armeniei. Publicul a ascultat cu respirația tăiată, iar aplauzele de final au fost îndelungi, sincere și încărcate de emoție, în pofida ploii ce devenise deja invitatul nepoftit care invită la dans.

 

(c) Valentin Micu

 

Să cânt în Cartierul Armenesc din București a fost ca și cum mi-aș fi cântat propria poveste în fața unei familii extinse. Am simțit legătura profundă dintre noi, chiar și dincolo de cuvinte. Jazzul e limbajul care ne aduce aproape, iar voi ați fost un public cald, atent și viu. Mulțumesc pentru această primire.” (Karin Sarkisjan)

 

Când ploaia și-a făcut apariția, pe parcursul celor două zile, publicul nu s-a retras, ci a dansat cu și mai multă pasiune. Umbrelele s-au transformat în decoruri scenice, iar râsetele și aplauzele au continuat să răsune printre clădirile vechi ale cartierului. A fost un dans al libertății, al comuniunii și al bucuriei de a fi împreună.

(c) Valentin Micu

 

Culturi și arhitecturi sonore

Alte momente memorabile au inclus concertele Harry Tavitian & Cserey Csaba, în dialog sonor vibrant. The Spirit of Garbis & Capriel Dedeian a adus un omagiu emoționant marilor jazzmani armeni din România. Recitalurile Simonei Delegeanu și Dl Goe au adus prospețime urbană și contemporană serilor de festival. Selecțiile muzicale ale DJ-ilor Paul Breazu, Miko Baghdasarian și Ligia Keșișian au completat atmosfera, construind punți între generații, culturi și arhitecturi sonore.

În paralel cu programul de pe scenă, publicul a descoperit expoziții vizuale dedicate jazzului armean, presei, comunității și figurilor emblematice din diaspora. Armenii jazzului românesc, Centenarul periodicului Ararat, Revoluționare. Femei armene care au schimbat lumea și O mică serenadă la un Centenar – în amintirea lui Arșag Bogdan Căuș – au fost acestea.

 

(c) Valentin Micu

 

Locuri pe harta comunității armene din București

La Centrul Cultural Armean, discuțiile au adus în prim-plan povești despre istoria jazzului armean din România, presă și memorie sonoră. Acestea au fost completate de proiecții video din arhiva comunității. Sesiunea de blackout listening, pe întuneric, pe muzica lui Tigran Hamasyan, a oferit publicului o experiență senzorială rară, poetică și introspectivă. A fost doar un prim eveniment dintr-o serie ce își așteaptă publicul în casa de pe str. Armenească nr. 13.

Tururile ghidate în Cartierul Armenesc, Casa Dudian și Biserica Armeană au atras sute de participanți curioși să afle istoria unui spațiu cu rădăcini adânci în identitatea Bucureștiului. Vânătoarea de comori arhitecturale, condusă de Ana Rubeli, a transformat istoria și arhitectura în joc și explorare pentru toată familia.

Cei mici au avut parte de ateliere creative, pictură pe ceramică și textile, desene cu nisip, dansuri tradiționale cu Ansamblul Vardavar și colaje pe baza paginilor din ziarul Ararat, ajuns la centenar. Spațiul Kids Corner a fost animat continuu de râsete și culoare. În cele două zile, publicul s-a bucurat de gastronomie autentică. Am avut cafea la nisip, delicii dulci și specialități orientale într-o zonă care a completat experiența senzorială a festivalului.

 

(c) Alex Făsui

 

Revedere în august

Strada Armenească Pop-Up a fost mai mult decât un prolog – a reprezentat o declarație de dragoste față de o comunitate, un cartier și o manieră de a fi împreună.

Ne revedem pe 1–3 august 2025, în Grădina Botanică, la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Strada Armenească. Va aduce împreună artiști din Armenia, diaspora armeană, Republica Moldova și România. Line-up-ul complet urmează să fie anunțat în curând. Până atunci, păstrăm căldura acestor zile și spiritul comunității aproape. Strada Armenească rămâne un spațiu viu și efervescent.

 

 

Cartierul Armenesc, cu rădăcini adânci în istoria Bucureștiului, este un spațiu marcat de prezența armenilor încă din secolele XV–XVI. Grupat în jurul Bisericii Armenești de pe Bulevardul Carol I, acest nucleu urban a fost locuit de meșteșugari, negustori și intelectuali. Aceștia au contribuit decisiv la dinamica economică și culturală a orașului. Astăzi, clădiri emblematice precum Biserica Armeană, Biblioteca și Muzeul Dudian sau Casa Melik alcătuiesc un ansamblu arhitectural de patrimoniu care reflectă continuitatea și bogăția culturală a comunității. Cartierul Armenesc rămâne un loc în care tradiția se întâlnește cu contemporaneitatea, invitând la descoperire și dialog.


 

Evenimentul este organizat de către Uniunea Armenilor din România și Centrul Cultural Armean din București

Parteneri: Ambasada Armeniei în România, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România

Sponsori: Pepsi, Aperol, Ursus Cooler, Peroni. | Parteneri de mobilitate: Blue, Autonom

Parteneri media: Radio Guerrilla, AGERPRES, Observator Cultural, Ararat, Matca Literară, Revista BIZ, CVLTARTES, Infomusic, Agenția de cArte, Trăiește Muzica, Revista Golan, Bookhub, Utopia Balcanică, Haute Culture, Happ.ro, Critic Eyez, Contacte Culturale, Munteanu Recomandă

 

Un comunicat de presă adaptat pentru WP de Iulia Dromereschi
1