Să sperăm că va fi bine este o carte despre care, cu siguranță, îmi voi aduce aminte pentru mult timp de acum încolo. Romanul este debutul autoarei Carolina Setterwall și, după părerea mea, este unul dintre cele mai triste citite până acum, fiind bazat pe fapte reale. Este vorba despre povestea tragică a Carolinei Setterwall, care și-a pierdut bărbatul iubit și care încearcă, pe zi ce trece, să își găsească puterea de a merge mai departe. Dar să lăsăm cartea să vorbească și să trecem direct la subiect, pentru că romanul merită toată atenția.
GĂSEȘTI CARTEA PE SITE-UL LIBRĂRIILOR CĂRTUREȘTI
Carolina și Aksel sunt doi oameni cu personalități complet opuse. Chiar dacă se spune că extremele se atrag, cei doi sunt mult, mult prea diferiți. Aksel este o persoană închisă, care uneori pare obligată să fie în această relație. Nu își dorește un copil și se complace în viața pe care o duce. Spre deosebire de el, Carolina își dorește mai întâi o pisică, apoi o familie, un copil și o viață de cuplu în adevăratul sens al cuvântului.
Iar Aksel aprobă tot ceea ce își dorește Carolina. Așa apare Ivan, băiețelul lor, care are acum opt luni, iar cuplul trece prin toate etapele prin care trec părinții unui nou-născut. De la nopți nedormite și coșmaruri, până la dormitul separat, viața lor trece printr-o mare schimbare. Totul, până într-o zi.
Despre puterea acceptării
Într-o zi, viața Carolinei se schimbă brusc, când îl descoperă pe Aksel mort în dormitor. Începe să se învinuiască pentru moartea soțului său. Carolina crede că Aksel a murit din cauza ei, considerând că, dacă nu l-ar fi cicălit atât de mult cu ceea ce își dorește, el ar fi fost încă în viață. Dar nu este adevărat.
Aksel a murit subit, în somn. Inima i-a cedat. Cu toate acestea, ea nu rămâne singură, pentru că are alături două familii și prieteni mulți care o ajută să se obișnuiască cu ideea că acum sunt doar ea și Ivan.
Dacă îți plac recenziile noastre, scoate-ne la cafea ☕
Astfel, încetul cu încetul, își reconstruiește lumea de la zero, alături de Ivan. Își aduce aminte de începuturile vieții lor, motiv pentru care romanul se împarte pe două planuri, cel al trecutului și al prezentului. După ce are loc înmormântarea, cei doi se mută, Ivan începe grădinița, iar Carolina chiar începe o nouă relație, ajungând până în punctul de a se logodi. Din păcate, își dă seama că nu prea are noroc în dragoste și că relația a fost o decizie impulsivă, din dorința de a se simți din nou iubită.
Detaliile vă sunt deja suficiente
Nu am să vă dau mai multe detalii pentru că mi-aș dori tare mult ca acest roman să fie citit de cât mai mulți dintre voi. Am încercat să o înțeleg pe Carolina și toate reacțiile sau ieșirile sale nervoase, dar nu pot spune că este neapărat personajul meu preferat. În schimb, mi-a plăcut tare mult de părinții lui Aksel.
Nici nu vreau să îmi imaginez cât de greu este să îți pierzi propriul copil, să știi că nu îl vei mai vedea vreodată și că tot ce ți-a mai rămas de la el este nepotul tău. Ivan este tot ce le-a mai rămas bunicilor și încearcă din răsputeri să se implice cât mai mult în creșterea nepotului. În acest sens, cei doi vor să o ajute și să o înțeleagă cât mai mult pe Carolina.
Mi-a plăcut modul în care a fost structurat întregul fir narativ, pe două planuri, împărțit în diferite perioade de timp, făcând astfel ca lectura să fie una ușoară. Am citit cartea în două zile și, cu fiecare pagină pe care o citeam, mă gândeam din ce în ce mai mult că ar trebui să fiu recunoscătoare pentru fiecare zi trăită, pentru că niciodată nu voi ști ce se va întâmpla mâine.
De aceea, aș vrea să vă îndemn pe toți să citiți cartea. Veți vedea lucrurile într-o altă perspectivă. În special, veți înțelege cât de mult ar trebui să apreciem lucrurile și oamenii pe care îi avem lângă noi, căci poate mâine nu vor mai fi. Nu în ultimul rând, orice s-ar întâmpla, tot ce putem face este să sperăm că va fi bine.
Citește mai multe articole scrise de Briana căutând #brianalupea.
O recenzie de Briana Lupea
Editare: Mihaela Coman
Corectură: Iulia Dromereschi
WordPress: Oana Stănișor