Ediția de anul acesta a TIFF-ului ne-a oferit oportunitatea perfectă de a purta o conversație cu Doru Taloș, unul dintre fondatorii Reactorului, dar și participant anul acesta la programul „10 pentru Film”. El ne-a vorbit despre începuturile sale în teatru, pasiunile care îl definesc și despre ce înseamnă să fii actor astăzi.
Drumul către sala de teatru
Am vrut să începem interviul prin a-l întreba direct despre pasiunea sa pentru teatru și cum a prins rădăcini. Din start, Doru a etichetat întrebarea asta drept foarte grea. Necesită, deci, o definiție a cuvântului „pasiune”: „Mi se pare foarte complicat de văzut cât mai e pasiune și cât devine o meserie. Cumva, cred că se pierde, sau încep să se așeze diferit.”
Cu toate acestea, ne-a povestit despre cum totul a început în liceu, când avea un grup de prieteni cu care tot experimentau în zona de teatru. Apoi, în clasa a XII-a, a zis „Ce-ar fi dacă?”. A dat la teatru, intrând, așa cum spune el, „absolut întâmplător”. Apoi, lucrurile au început să se așeze într-o oarecare ordine.
Între persoana care era Doru atunci și cea de acum s-au produs, desigur, anumite schimbări. Cea mai evidentă, ne spune el, este înțelegerea lucrurilor și mai ales a pasiunii pentru teatru drept o meserie ca oricare alta.
Sigur, e bine să o faci cu plăcere, dar, după un timp, lucrurile se așază într-o dinamică și o rigoare care impun foarte multă disciplină.”
Proiectele la care ia parte și interesul pentru ele devin mize importante. Începe să le abordeze ca o meserie, nu doar ca pasiune.
Ce provocări pândesc pe scena teatrului?
Prima lui experiență într-un spectacol a fost în timpul facultății, în primul semestru. Atunci s-a pus accent pe limbajul non-verbal și pe tema copilăriei. Între timp, modul cum traduce așteptările sau emoțiile s-a schimbat, iar acestea au alte sensuri. Doru susține, despre întâlnirea cu publicul, că era „o emoție specială” și că a rămas așa.
Fiind vorba de experiența participării într-un spectacol de teatru, ne-a interesat să aflăm și dacă are vreun ritual pe care îl respectă de fiecare dată înainte de juca. Așa am aflat că e important să aibă puțină liniște înainte să înceapă, ca oamenii să se adune și să se poată concentra pe ce se întâmplă în sala de spectacol. Lucru valabil, de altfel, pentru mai mulți actori. „Să avem un moment în care ne privim și zicem: Hai să începem.”
Nu puteam să vorbim despre actorie și să nu întrebăm despre provocările cu care se confruntă un actor în zilele noastre.
Cea mai mare provocare este a găsi resursele necesare, sau un sprijin, pentru a putea investi timp și energie în cariera asta, până în momentul în care meseria pe care ai ales-o îți asigură și o anumită stablitate financiară. Nu e un drum ușor”
Ne-a dat un răspuns foarte detaliat și ne-a mai explicat faptul că, în teatru, nu poți să faci o concesie de genul: îmi iau un job acum, iar peste ceva timp va apărea o oportunitate în zona mea de interes. În momentul în care întrerupi legătura, apar din ce în ce mai puține șanse de afirmare. Programul nu permite o schimbare constantă între un job într-o multinațională, de exemplu, și meseria de actor.
Reactor de creație și experiment
Familia a reprezentat un sprijin important în formarea și evoluția sa. Imediat după facultate, el și Oana Mardare, partenera lui, au plecat în Barcelona și au făcut acolo o școală de teatru, timp în care aveau și joburi. Așa au început să pună bani deoparte. Acest lucru i-a ajutat să întrețină Reactorul aproape doi ani de la deschidere – la revenirea în țară, în 2014 – moment în care acesta era pe picioare și putea genera un tip de venit stabil.
Ideea unui spațiu a fost veche, una cu care cocheta și în facultate. „Ajunși acolo, înțelegând cum funcționează lucrurile și luând contact cu spațiile independente și cu mediul cultural de acolo, am înțeles că întoarcerea noastră ar putea fi o bună oportunitate și simțeam că există mult potențial de dezvoltare al acestui sector în România”, a afirmat Doru.
Acest demers venea și într-un moment social și economic bun. Clujul urma să devină Capitala Europeană a Tineretului în 2015 și aspira la titlul de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021. Totul se întâmpla după o criză care a scăzut prețul chiriilor destul de mult. Doru ne-a spua că e important să înțelegem contextul. De exemplu, astăzi, un scenariu de acest fel nu s-ar mai putea repeta.
Un spațiu care evoluează
Ceea ce, la început, se dorea a fi un spațiu de întâlnire, a ajuns să își schimbe forma. A ajuns să lanseze o generație de artiști și să își dezvolte pe zi ce trece construcția, fără să renunțe totuși la fundație. „În momentul ăsta, cred că e un spațiu care încearcă să dezvolte o companie.
În același timp, își propune să mențină o serie de programe și proiecte-pilon care sprijină, într-un fel sau altul, debutul unor noi generații. Spațiul a evoluat, dinamica e tot mai complexă, proiectele noastre au evoluat, noi suntem la o altă vârstă, într-o altă etapă. De aceea e important să existe direcții clare care acoperă comunități diferite.”
Deși au fost schimbări, percepția față de Reactor a rămas aceeași. Nevoile colectivului s-au schimbat și, prin urmare, lucrul acesta s-a reflectat și în proiect. „Cred că noi am ajuns în alt punct în care lucrurile se leagă diferit. Înțeleg foarte bine și alte perspective, dar sunt conștient și de perspectiva colectivului nostru și trebuie să urmăresc în primul rând binele acelui nucleu de oameni din jurul spațiului.”
10 pentru film
Doru nu are legături cu cinematografia. În 2020 a făcut un proiect cu Scena 9: cinci videoclipuri scurte în care vorbeau despre chirie prin intermediul unor filmulețe inspirate din cinematografia universală.
Totuși, îl interesează să joace, sau măcar să încerce, ca să aibă și experiența filmului. Ar fi interesat să întâlnească anumiți oameni. I-ar plăcea foarte mult să joace în anumite filme, regizate de anumite persoane.
Există lucrurile astea, curiozitatea, dar nu am o experiență solidă pe care să mă bazez și să pot afirma cu tărie că da, îmi doresc să fac film. Mi-ar plăcea să încerc să fac film. Programul oferă o șansă unor actori și actrițe care nu au avut întâlnirea cu filmul și le asigură un plus de vizibilitate și un pic de ghidaj pentru a multiplica oportunitățile lor în zona asta.”
Cine este Doru în afara scenei
Doru își găsește foarte puține momente libere. Atunci când are parte de ele, îi place să se deconecteze, să iasă la o plimbare, poate chiar să meargă la mare. Cochetază și cu cititul, deși în timpul anului îi este greu să citească mai mult de câteva pagini fără să adoarmă. Recuperează, totuși, în vacanța de vară. Îi place să citească pe plajă. „Îmi place să ies, să văd spectacole de teatru, să mă duc la film, să mă duc în pădure, să călătoresc dacă se poate, dar de obicei în locuri cât mai izolate.”
Fan al liniștii, unul din locurile sale preferate, pe care îl vizitează în fiecare vară, este Guardamar del Segura, din Alicante, un oraș din Spania în care locuiește mama sa. „Îmi place să mă duc acolo, e un orășel-sat în curs de formare. Într-un apartament la 200 de metri de plajă, o plajă foarte liberă, unde, cu minim efort, pot să am 200 de metri între mine și următorul om care e pe plajă.”
Este o persoană anxioasă și nu leagă ușor relații de prietenie, sau relații cu oamenii, în general. „Oamenii știu puține lucruri despre mine, cred că e foarte greu să intrăm în niște discuții foarte personale sau foarte profunde. Fără să întrebi, e puțin probabil să afli ceva despre mine.”
Prietenii și locuri
Îi este greu să găsească o definiție pentru prieteni. Pentru că muncește foarte mult, îi consideră pe cei care muncesc alături de el prieteni. Persoane în care are încredere și care au încredere, la rândul lor, în el. „Astfel mi-aș definii eu prietenii, oameni cărora pot să răspund de foarte multe ori cu prezent, dacă e nevoie, și probabil și invers.”
Deși Clujul este orașul în care și-a făcut studiile, nu are legături puternice cu acesta. Motivele pentru care s-a stabilit aici, după întoarcerea din străinătate, au avut mai mult sau mai puțin de-a face cu deschiderea spațiului ce avea să devină Reactor. „Nu ne doream deloc să fie în București. Consideram că era un oraș prea mare și mult prea greu de cuprins. Clujul avea calitatea asta de a fi un oraș mic, cu un centru în care ai șanse foarte mari să întâlnești o cunoștință o dată la o sută de metri.”
Are puține lucruri de care este dependent și se adaptează ușor în alt mediu. „Nu am nevoie de niciun lucru. Sigur că am nevoie de oameni în jurul meu. E foarte importantă relația mea cu Oana Mardare. Și în rest încerc să nu dezamăgesc oamenii care au încredere în mine.”
Întrebări-fulger
Ce muzică îți place să asculți?
Ascult foarte puțină muzică. Carla Morrison îmi place în perioada asta.
Care este spectacolul tău de teatru preferat?
Sigur, îmi place foarte mult (In)corect, un spectacol în care joc și eu. Și pe urmă cred că îmi place foarte mult ce face Sinkó Ferenc. Proiectele lui, în general, mi s-au părut bune mereu, și îl urmăresc cu interes.
Ai vreun film preferat?
Mi-a plăcut foarte mult Beautiful. L-am văzut acum zece ani, poate mai mult. Nu știu dacă aș avea aceeași senzație dacă l-aș vedea acum, dar în momentul respectiv a fost un film relevant pentru mine.
Cum te-ar deosebi o persoană apropiată de clona ta malefică? Ce trăsături de nereplicat crezi că ai?
Ies foarte rar în oraș, și spun foarte des despre mine că nu mint. Ceea ce e parțial adevărat.
În final, Doru îi sfătuiește pe actorii în devenire să iasă cât mai repede în lume. Să încerce să fie cât mai conectați la ce se întâmplă azi în teatru, în jurul nostru, contextul socio-economic-politic fiind și el foarte important.
„Să fie la curent cu lumea în care își doresc să intre. Și să aibă răbdare să investească în drumul ăsta. Trebuie investit mult și e nevoie de multe resurse ca lucrurile să se închege. Perseverența aduce rezultate. Sau e nevoie de mult noroc, dar pe asta te poți baza mai rar.”
Puteți citi cronicile noastre de teatru pentru spectacolele care se joacă la Reactor de creație și experiment aici.
Un material realizat de Diana Hîncu & Teodora Dumitroaea
pe baza unui interviu față în față care s-a întâmplat la TIFF
și ne-a fost facilitat de echipa de PR a festivalului, lucru pentru care le mulțumim frumos
Editare de Radu Eremia
Corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Teodora Dumitroaea
