La granița dintre bizar și firesc, filmul lui Ildikó Enyedi Despre trup și suflet este o poveste romantică. Se desfășoară pe două planuri și ne prezintă o idilă aproape imposibilă între doi protagoniști aflați la poli opuși. Este atât povestea unui cuplu, cât și un studiu al naturii umane, prin accentul pus pe protagoniști.
Povestea se desfășoară într-un context contemporan, un abator din Ungaria, unde Endre (Géza Morcsányi), managerul întreprinderii, o întâlnește pe Maria (Alexandra Borbély), angajată ca inspectoare a calității cărnii. Treptat, dar cert, cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt. Apropierea lor din realitate, este dublată de o apropiere care are loc și în vis, un vis recurent pe care îl au în fiecare noapte.
Un titlu mai mult decât simbolic
La o analiză atentă a filmului, putem observa cum Ildikó Enyedi își „pictează” personajele principale ca reprezentări simbolice pentru conceptele de trup și suflet. Acest „duet” al opușilor continuă cu alte contrarii, precum întuneric versus lumină, tânăr versus bătrân sau introvert versus extrovert.
Endre, managerul abatorului reprezintă sufletul, din mai multe motive. În primul rând, el are un braț paralizat, dar nu e slăbit de acest handicap și din relațiile cu celelalte personaje, se poate observa că autoritatea lui este de necontestat. Astfel, vedem cum personajul se îndepărtează de ideea de trup, exact prin faptul că voința sa nu este afectată de aceasta.
În al doilea rând, deși este la vârsta a doua, este un om cald, prietenos și deloc indiferent la suferințele animalelor sacrificate în abator. Latura sa extrovertită este prezentată direct, prin faptul că în majoritatea scenelor interacționează cu cercul lui de cunoscuți, și indirect prin scene-cheie. De exemplu, locuiește într-un complex rezidențial și tot timpul îi auzim pe vecini.
În cazul Mariei, trupul reprezintă elementul principal al personajului ei. Este o persoană rece, cu semne de Asperger, care se ferește de ceilalți colegi. Are o gândire exactă, matematică, cu o atenție sporită la detalii, dar și o minte ageră. După comportament, felul în care ține minte detaliile cele mai mici și abilitatea ei de deducție, Enyedi creează un veritabil Sherlock Holmes. Față de Endre, trupul ei reprezintă mijlocul prin care-și manifestă identitatea. Este sensibilă la lumină, refuză să fie atinsă. Chiar și în prima scenă în care apare se retrage timidă.
Spre deosebire de Endre, ea își petrece tot timpul singură. Și la serviciu se ferește de colegi, lucrând într-o cameră cu lumina stinsă. În scenele din apartamentul ei, nu-i auzim vecinii și tot timpul ia masa singură.
Citește și o cronică a filmului „Donbass”
Opușii care se completează
Putem spune că, prin puternica încărcătură simbolică manifestată pe tot parcursul filmului, Enyedi a creat o poveste despre două părți ale unui întreg care sunt îndemnate de soartă să se unească. Începând cu abatorul, spațiul în care are loc filmul ne transmite metaforic ideea inițială de ruptură. Vitele sacrificate sunt suflete care urmează să fie separate de trup.
Continuând cu comportamentele celor doi protagoniști, se vede clar că unul ar fi mai fericit și mai complet prin prezența celuilalt. Endre ar fi mai complet prin ce ar putea învăța din inteligența Mariei și ea poate învăța de la Endre cum să fie o persoană mai empatică și socială. În final, visul recurent pe care îl au amândoi le dovedește nu doar acest lucru, dar și faptul că sunt la fel.
Citește și cronica Dianei aici
Visul: miracol sau o coincidență?
Visul recurent reprezintă singurul element fantastic al filmului, dar este folosit în avantajul său. În vis, ambii iau forma unor cerbi și întâmplările din vise oglindesc evenimentele din viața reală. Simbolic, visul are două funcții.
În primul rând, reprezintă primul pas prin care cei doi se apropie substanțial unul de celălalt și îi face să înceapă să-și depășească limitele care-i împiedicau până în acel punct.
În al doilea rând, visul le dovedește că sunt la fel (sunt cerbi), dar fiecare are un element diferit (genul). Totodată, visul se încadrează în tema centrală a atracției opușilor, fiind opusul realității în care are loc toată acțiunea și jucând un rol important în împlinirea relației dintre cei doi.
Un fel de concluzie
Filmul merită văzut pentru măiestria prin care Enyedi a creat o poveste de dragoste întrepătrunsă cu o poveste metaforică despre reîntregirea unui întreg separat în două părți total opuse, marcate de soartă.
O cronică realizată de Cristian Radu în cadrul TIFF 2022
Editare: Radu Eremia
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Rareș Dinu