Fata de laborator: O poveste despre aspirația la știință și cunoaștere

Fata de laborator de Hope Jahren spune o poveste despre o fată cu aspirații, puternică, hotărâtă să doboare orice preconcepție despre femeile cercetător și fascinată de știință.

Fata de laborator narează traseul complicat de supraviețuire al plantelor, dar urmărește și evoluția sinuoasă a transformării unei fetițe într-o femeie de știință. Ce am remarcat încă de la primele pagini este împletirea unui jurnal, a unei biografii cu o mică enciclopedie despre natură și știință. Lucru pe care l-am apreciat și care a făcut, pentru mine, citirea cărții mai facilă. Într-un capitol citești despre ancorarea în pământ a primei rădăcini a unei plante și despre cât de important este dacă devine o rădăcina pivotantă, iar în următorul ajungi în laboratorul geologei Hope Jahren.

Împletirea ideală dintre jurnal și enciclopedie

Partea autobiografică din Fata de laborator e scrisă cu o candoare care m-a cucerit imediat. Din incipit urmărim o adolescentă de 12 ani, care își privea tatăl cu admirație și curiozitate, ca mai apoi să trăiască admirația pe care i-o purta lui și oamenilor de știință.

În timp, am ajuns să îndrăgesc citirea biografiilor, memoriilor, iar cartea acesta este o combinație superbă între acest gen și probleme științifice explicate pe înțelesul tuturor.

Ni se explică importanța folosirii undelor mici, cunoscute drept raze X, pentru a descoperi formele minuscule de praf mineral, dar și că opalul este mineralul care întărește toate semințele arborelui Celtis occidentalis. Astfel, observăm cum materii precum fizica, chimia și biologia stau la baza bunei funcționări a naturii.

Este și prima dată când se expun problemele de finanțare ale unui cercetător. Pe cât de mult efort depun ei pentru a duce lucrurile mai departe în domeniul în care activează, pe atât de multă birocrație au de înfruntat oamenii de știință, dacă își doresc să continue munca dincolo de durata proiectului.

Citește și despre cartea discutată anterior la clubul de carte publica.files în

CĂRTICEALĂ | „Să urle, să ardă” – Eseuri despre singurătate, artă și viață personală.

Mi s-a părut că prin alternarea capitolelor ce au la baza noțiuni de biologie cu cele biografice, autoarea a vrut să își asemene viață cu cea a plantelor, fiind una cu ele, făcând parte din ele.

Evoluția tenace a carierei în tandem cu a naturii

De-a lungul cărții ajungem să cunoaștem diferite versiuni ale lui Hope Jahren: de la fata pasionată să stea în laboratorul de fizică al tatălui ei și încurajată de el în această direcție, la momentul când devine ,,instructor-asistent absolvent” pentru evaluarea solului și proprietăților lui. Asistăm la anii din doctorat, dar și când a predat geologia și geochimia la Georgia Tech. La povestea prieteniei dintre Jane și Bill, în care nu vede doar un om cu o minte sclipitoare, dar și un prieten. Astfel, ajunge să fie prima femeie cu o catedră la secția de Științe ale Pământului și Planetare, înființată în 1876 la Universitatea Johns Hopkins.

Pentru Hope Jahren, laboratorul în care studiază plantele este casa ei. Povestește ce a învățat de-a lungul carierei și vorbește despre plante fără a se limita la lucrurile de bază. Dovedește că vrea să le înțeleagă. Le observă, le cercetează și are o relație apropiată cu ele.

Aveam să studiez altfel plantele – nu din afară, ci din dinăuntru. Aveam să aflu de ce făceau ce făceau și să încerc să le înțeleg logică, lucru care avea să-mi fie mai de folos decât să mă raportez pur și simplu la a mea, am hotărât.

Putem înțelege plantele

Ea dorește să ne dăm seama că, prin cele mai mici detalii, putem înțelege o plantă. Un exemplu concret e reprezentat de cercurile unui copac, care indică vârsta lui. Astfel, un cerc mai gros poate însemna un an important, o creștere zveltă.

Orice bucată de lemn din casele voastre – de la pervazuri la mobile și la căpriori – a fost cândva parte a unei ființe vii, care a înflorit în aer liber și în care pulsa seva. Dacă te uiți dincolo de vopseaua acestor obiecte de lemn, poți distinge marginile câtorva cercuri. Formă delicate a acelor linii îți spune poveste câtorva ani. Dacă știi să asculți, fiecare cerc povestește căderea ploii și adierea vântului și fiecare răsărit de soare.

 

Concluzii

Fata de laborator este o poveste despre pasiunea pentru știință încă de la o vârstă fragedă. Despre a trăi pentru ceea ce îți place să faci cu adevărat. Mai este și despre cum a creat și consolidat geologia o prietenie.

Nota de final aduce în prim-plan conștientizarea obiceiurilor noastre care duc la distrugerea „căminului nostru”, planeta. Ne dorim cât mai multă tehnologizare, să progresăm continuu, însă tind să cred că uităm de unde am plecat și că natura s-ar putea lipsi de amprenta omului.

O recenzie scrisă de Andreea Dumitrașcu (departamentul #cărticeală)

Editată de Iulia Dromereschi

Layout de Diana Hîncu