Cartea lui Abby Wambach stătea de aproape un an în biblioteca mea. Îi mai lipseau doar vreo două sau trei zile până să ajungă la „aniversare”. Nu știu de ce aveam o reticență în a mă apuca de ea, mai ales pentru că îmi e foarte dragă, din mai multe motive.
Primul motiv este că mi-a fost dăruită de o persoană foarte dragă mie. Al doilea este că aveam autograf de la traducătoare pe ea. Iar al treilea este legat de subiectul cărții: fotbalul feminin. Clar: ingredientele succesului! Înclin a crede că a fost momentul potrivit. Anul care a trecut a fost atât de zbuciumat, încât n-am conștientizat o secundă că merg „mai departe”.
Am început cartea într-o vineri. Tocmai terminasem „Adrenalină” scrisă de Zlatan Ibrahimović, alături de Luigi Garlando, și eram încântată să îmi canalizez lectura tot în zona fotbalului. Într-adevăr, de data asta, era vorba de fotbal feminin, de o altă zonă geografică și de niște contexte sociale complet diferite. Doar că, așa cum spun majoritatea: fotbalul e fotbal și nu ar trebui să se țină cont de ce și cum.
Drumurile lungi la birou
Cartea a fost citită pe genunchi. La propriu.
În fiecare dimineață mă trezesc la 6:30. Îmi beau cafeaua, fumez două țigări, mă schimb și plec la muncă. Ca să ajung, trebuie să iau troleul 86, care pleacă din fața căminului (fiind aproape capăt de linie) și să merg până la Arena Națională (care e celălalt capăt de linie). Deoarece Bucureștiul nu e cel mai prietenos la ora 8:15/ 8:20 dimineața, ajung să pierd undeva la o oră jumate în mijlocul de transport.
La început, ascultam podcasturi, însă m-am plictisit și am zis să trec la următorul nivel. Așa că am început să citesc. O colegă de muncă mi-a spus, în glumă, că „Anul ăsta o să fie foarte prolific pentru contul tău de Goodreads”.
Având atâta timp la dispoziție, nu mi-am dat seama când am citit-o. Și pentru că am citit, nu mi-am dat seama când am ajuns la destinație. Așa au fost ultimele două săptămâni și sper să fie cât mai des posibil. E foarte distractiv să vezi lumea care se chinuie să citească ce e pe coperta ta. Să vezi domni care își lasă ochelarii în jos sau doamne care zâmbesc atunci când te văd concentrată. Recunosc că am avut și un moment când m-a călcat pe nervi această „insistență”.
De abia începusem cartea. Citisem undeva la un sfert din ea. Un domn binevoitor îmi face semn să mă opresc. „Bravo, domnișoară!” îmi zice el. „Tinerii oricum nu mai citește.” Remarca mă face să-mi dau ochii peste cap, iar deficitul de cafea (doar una până în momentul acela) mă face să mă întorc și să-i spun: „Păi, și de ce nu-i lăsați s-o facă?”. Confuz, se întoarce și coboară la următoarea stație. Eh, pros & cons, cum zice englezul.
DACĂ ÎȚI PLAC CRONICILE DE CARTE
Ne poți susține oricând cu o cafea virtuală ☕.
Și despre carte, nu doar despre proces
Cele vreo 204 pagini ne expun scena fotbalului feminin din America, de la începutul anilor 2000. Ce mi-a plăcut enorm la carte este curiozitatea pe care mi-a stârnit-o. Acolo lucrurile stau puțin diferit decât în Europa, iar toate acele programe sportive despre care vorbește autoarea îmi erau străine. Așa că, în timp ce stăteam și citeam, îmi făceam și câteva notițe mentale pentru mai târziu. Totodată, am căutat și jucătoare care sunt menționate, pentru că deși auzisem de unele, nu aveam idee cum arată.
Dar, deși viața lui Abby Wambach este fotbalul, cartea nu este atât de mult despre fotbal. Este povestea reușitelor (prin sacrificiu) și nereușitelor (iminente). O poveste de dragoste împărțită în atât de multe etape, încât te face să te întrebi cum poate un om simți atât de multe. Chiar mi-am pus întrebarea aceasta. Ca sportiv, ești mereu sub stres: trebuie să dai cei mai bun, să fii acolo pentru echipă, să ai o imagine publică bună, să fii mereu în formă, să ai grijă de toate aspectele corpului tău. Cum poate un om să facă toate acestea, iar în fundal să se deruleze și iubiri eșuate, adicții, lupte interioare? Mi se pare că trebuie să ai o putere peste limite pentru a fi constant în ceea ce faci (mai ales ca sportiv/ă).
Un lucru de care aș fi vrut să am parte mai mult ar fi fost descrierea meciurilor (și aici mă refer la cele de pe teren). Ca o microbistă ce sunt, m-am așteptat ca meciurile importante să fie mult, mult mai detaliate. Însă lipsa de detalii din această direcție m-a împins să caut chiar eu înregistrările meciurilor și să le urmăresc. Țin minte că am găsit chiar un video cu „Top Goals by Abby Wambach” și m-am uitat la el, corelând detaliile din carte pentru a-mi da seama despre ce partidă este vorba. N-am să mint, m-am distrat de minune.
Lecții (de viață)
Sunt multe momente în care m-am regăsit în carte. Sau, de fapt, nu. E mult spus. Singura mea adicție este minoră față de cele prin care trece autoarea. Însă m-am regăsit în situații de viață prin care trece și ea. Sună vag, însă toată lectura s-a simțit ca și cum aș fi vorbit cu sora mea mai mare (pe care nu o am, căci sora mai mare sunt eu). Exclamam singură în timp ce citeam „Oh, nu!” și o certam pe Abby din carte, când făcea o alegere proastă.
Dar totul este despre decizii, fie că vrem sau nu. Tot ceea ce facem este dictat de hotărâri. Că-s mai bune, că-s mai proaste, asta nu mai ține de noi să ne dăm cu părerea (că de ar fi un manual cum să iei doar decizii bune… nu mai zic). Însă îmi place tăria cu care Abby își recunoaște greșelile și poate să vadă mai departe de efectul pe care l-au provocat acestea.
De meserie, fac comunicare. Nu sunt eu profetă, să împărtășesc lecții și învățături (și nici Abby Wambach nu e zeiță sau vreo entitate religioasă).
Însă vă recomand, cu sufletul deschis, chiar dacă nu sunteți pasionați/ pasionate de fotbal, să încercați cartea. Luați-vă un pix și-o foaie (sau un telefon, că suntem în era tehnologiei), citiți și trageți voi concluziile.
Autoare: Oana Stănișor
Editoare & corectoare: Iulia Dromereschi
Layout: Oana Stănișor