Miercuri, 29 martie, a avut loc lansarea cărții „Zorii războiului”, al doilea volum din seria „Stăpânul umbrelor” scrisă de Ana-Maria Negrilă. Evenimentul a fost organizat de Editura Crux Publishing la Hidden – The Social Space.

Cum a fost atmosfera
A fost prima lansare de carte la care am participat până acum. Sunt sigură că, dacă nu eram voluntară în această asociație, experiența ar mai fi întârziat. Apoi, chiar dacă ador tot ce ține de lumea cărților, de la citit la recenzat și la cumpărat, mă așteptam ca un asemenea eveniment să fie destul de plictisitor. Din fericire, m-am înșelat complet.

Unul dintre cele mai interesante lucruri legate de organizare mi s-a părut meniul special creat pentru eveniment, o colaborare între directoarea editurii, Andreea Sterea, și lectora volumului, Iulia Dromereschi. Băuturile aveau nume exotice, care căpătau sens pentru cititorii care au trecut deja de primul volum al duologiei „Stăpânul umbrelor”.

Deși am fost înconjurată doar de fețe noi, după ce s-a terminat discuția cu autoarea am legat mai multe conversații cu persoanele prezente. Atmosfera a fost plăcută, deloc obositoare, stresantă sau plictisitoare, și nu m-am simțit nicio clipă exclusă.
„Zorii războiului”: Dialogul din cadrul evenimentului
Discuția dintre Ana-Maria Negrilă, directoarea Crux Publishing, Andreea Sterea, și moderatoarea Iulia Dromereschi a fost ușor de urmărit și chiar amuzantă, de mai multe ori. A fost invitat și publicul să vorbească sau să adreseze întrebări.
Printre altele, am aflat că autoarea s-a îndreptat spre zona Fantasy odată cu scrierea acestei serii și că își dorește să încerce și o distopie, în curând. Cărțile din duologie nu seamănă cu altele din zona Fantasy, având mai puține clișee, iar eu cred că este o veste bună. Printre atuurile volumului au fost menționate și armele, luptele sau animalele exotice care apar, dar și coperțile minunate, realizate de Tudor Popa.

SF versus Fantasy
Tema dezbătută mai detaliat a fost influența genurilor SF și Fantasy în România. Cum fac parte din generația mai nouă, nu am fost în situația din trecut, când volumele de Fantasy abia existau, deci această mini-dezbatere a fost chiar interesantă pentru mine.
În România, genul Fantasy a fost considerat multă vreme literatură de mâna a doua.” – Iulia Dromereschi
Totodată, acum mai mulți ani, la noi se traduceau mai degrabă cărți SF, iar autorii autohtoni care scriau în acea vreme aveau astfel surse de inspirație și comparație. De aceea, cărțile SF erau mai ușor de redactat și popularizat în țară.

În final, una dintre concluzii este că genul științifico-fantastic are un istoric mai lung și mai solid pentru publicul autohton, în timp ce partea fantastică s-a dezvoltat, poate, mai lent, și mai de curând.
Totuși, noi nu am rămas în urmă și am avansat, odată cu trecerea timpului. Iar dacă vă doriți să găsiți cărți Fantasy publicate de autori români destul de recent, urmăriți site-ul editurii Crux Publishing. Deja am citit de la ei „În cercul fiarei” de Cezarina Anghilac și va urma duologia „Stăpânul umbrelor”, primită în urma lansării.

N-ați prins loc sau ați ratat din alte motive evenimentul? Nu disperați!
Pe 27 mai, de la ora 16:00, toată lumea este așteptată la Bookfest, la evenimentul Identități și roluri feminine în lumi Fantasy contemporane. Alături de autoarele Ana-Maria Negrilă și Cezarina Anghilac și de directoarea editurii, Andreea Sterea, vor fi Alexandru Mironov – unul dintre cele mai importante nume în science-fictionul românesc – și Alexandru Lamba – scriitor, editor. Moderatoarea evenimentului este Iulia Dromereschi, traducătoare și jurnalistă culturală.
Un material realizat de Alexandra Pătrașcu
Editare, corectură și layout de Iulia Dromereschi










Lasă un răspuns