În a șaptea zi a Festivalului Național de Teatru, coboram scara semi-spiralată spre sala George Constantin a Teatrului Nottara. O sală cu scaune dispuse dreptunghiular, de jur împrejurul spațiului de joc, al camerei de măicuță. Aș aproxima o treime din scaune goale. Ochii ațintiți spre scenă.
O scară neagră, de lemn, delimitează spațiul din cameră de cel în care se află spectatorii, ca o ramă de tablou. Cât timp personajele noastre merg pe acea scară, ele se află în afara camerei lui Agnes. Pe tot parcursul spectacolului, protagonista nu-și părăsește camera. Luminile neon din încăperea tinerei măicuțe dictează atmosfera, printr-o lumină difuză și caldă.
Agnes e singură în cameră. Acțiunea se petrece afară, rece și stridentă. Marta o interoghează, Agnes nu se simte confortabil. Ca spectatori, încotro ne îndreptăm atenția? Scenografia este realizată de Valentin Vârlan.
Un bebeluș este găsit mort într-o mănăstire de maici, în care nu intră niciodată bărbați, în afara preotului confesor. Marta Livingstone (Isabela Neamțu), psihiatră, este delegată de instanță să diagnosticheze sănătatea mintală a lui Agnes (Cristina Juncu) care susține că nu-și amintește nimic. În acest caz, opțiunile sunt închisoarea, ospiciul sau achitarea.
Miriam Ruth (Crenguța Hariton), stareța, susține inocența tinerei. Între cele două femei, stareță și psihiatră, se naște un conflict al convingerilor, credință versus știință, maica încercând să o protejeze, iar psihiatrul să o vindece pe tânăra mamă.
A fost pătată și conștiința, nu doar cearșafurile în seara nașterii
Întrebările psihiatrei nu încetează să pună presiune, iar adevărul și amintirile tinerei novice încep să iasă la suprafață. Închisă în casă toată copilăria, fără să fie dată la școală, iar după moartea mamei sale trimisă la mânăstire, Agnes pare pretendenta perfectă pentru titlul „cel mai pur om din lume”, ființa lipsită de orice păcat, curată ca lacrima.
Citește și: FNT 2023 | Dans și Oxigén
Însă, cu cât Marta ajunge mai adânc în subconștientul fetei, cu atât ies la suprafață traumele unui copil considerat de propria mamă o greșeală. Având vedenii cu Preacurata însângerată încă de la zece ani, prin credință, Agnes se simte specială, „Aleasă”, în contradictoriu cu abuzarea și umilirea constantă venită din partea mamei la care ținea foarte mult.
Presiunea menită să-ți crească tensiunea
Pe fondul dezvăluirilor treptate relevate în urma întâlnirilor zilnice cu Agnes, inevitabil, între maica Miriam și psihiatră se dezvoltă un conflict între adevărul religios și cel științific. Mai mult, pe măsură ce se afundă și mai tare în problematică și în dezbatere, ies la suprafață dileme sociale universal valabile. E religia, prin această forță mistică supranaturală, capabilă să fie răspunsul credibil pentru cazul unei fete atât de „neatinsă de păcat”?
Când crezi și când nu mai crezi? Poate există și o scăpare în toată precizia naturii umane, sau totul are o explicație logică în ceea ce privește procrearea? E pusă la îndoială religia în sine, acest credo ut intelligam (n. red. – cred pentru a putea înțelege) , după care mai funcționăm și azi.
Citește și: FNT 2023 | Nuntă în Oaș: „Dă-mi verigheta să-ți arăt o schemă”
Regia Sânzianei Stoican lasă loc spectatorului să-și pună întrebări, fiind inteligibil și ușor de urmărit. Un motiv recurent este un cântec religios, pe care Agnes îl cântă din nou și din nou, în momente diferite ale firului narativ. Fie că se simte în pericol, că își face rugăciunea, sau că se teme.
Interpretarea suavă și emoționantă a Cristinei Juncu conturează firea firavă, inocentă, copilul interior încă neajuns la maturitate. Agnes capătă credibilitate și noi, spectatorii, tindem să credem. Desigur, de asemenea importantă și de efect pentru spectacol, ilustrația muzicală îi aparține Cristinei Juncu.
O cronică semnată de Livia Almășan (departament #creativ – teatru)
Editare de Briana Lupea. Corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Radu Eremia