În cadrul Festivalului Național de Teatru, care se desfășoară în mai multe teatre din București, am avut șansa să văd Oxigén, în Sala Pictură a Teatrului Național. Spectacolul vine tocmai de la Sfântu Gheorghe, producător fiind Teatrul „Tamási Áron”, și se joacă în limba maghiară.
A fost prima dată când am fost la un spectacol în altă limbă și experiența a fost de neuitat.
Spectacolul combină elemente precum muzica, dansul, filmul și un text destul de întortocheat. Am apreciat dintotdeauna abordările experimentale în film și teatru, iar din acest motiv am fost foarte încântată de Oxigén și de felul în care a fost transpus textul lui Ivan Vîrîpaev.
Sașa loves Sașa
Povestea din Oxigén este destul de greu de definit, din moment ce nu urmează un fir narativ clasic. Pe scenă, avem doi actori: Bence Kónya-Ütő, personajul masculin, și Janka Korodi, personajul feminin. Cei doi sunt separați de un perete dintr-un material semitransparent, în formă de X, fiecare stând pe una dintre părți, cu fața la public. În față, fiecare are câte un echipament de mixat muzică. Acest „perete” dădea senzația de o ușoară distanțare între cei doi, fapt care nu s-a întâmplat. Actorii au avut o conexiune care a ajutat spectacolul.
Povestea prezentată are în centru iubirea, doar că dusă la extrem. Iubirea din Oxigén este dăunătoare, explozivă și poate duce la crimă. Această perspectivă îndrăzneață asupra unui sentiment pur mi-a plăcut enorm și a fost dozată excelent în spectacol. Pe lângă această temă, se remarcă și alte substraturi sociale și politice, creându-se un echilibru. Am apreciat că nu s-a limitat la o simplă poveste de dragoste, ba chiar au reușit să incorporeze elemente diverse și relevante, care au ajutat la conturarea unei anumite stări contradictorii, greu de definit.
Personaj în narațiune și în afara ei
Un lucru care mi-a atras atenția este felul în care sunt poziționați cei doi actori în relație cu personajele. Bence Kónya-Ütő începe prin a nara povestea unui bărbat care și-a ucis soția pentru că o iubea prea mult. Mi-a plăcut cum a început acțiunea, printr-un episod violent, pentru că a reușit foarte bine să capteze atenția publicului. Linia dintre personajul de la început și ceea ce urmează să vedem devine din ce în ce mai neclară, odată cu introducerea personajului jucat de Janka Korodi.
CITEȘTE ȘI FNT33: Expoziții în Festivalul Național de Teatru
Se construiește astfel o a doua dimensiune narativă. Prima dată, avem povestea de dragoste dintre Sașa și Sașa. Această parte a spectacolului se desfășoară cu actorii stând între pereții semitransparenți și este povestită într-un mod mai impersonal, dar care se simte autentic. În a doua parte a narațiunii bidimensionale, cei doi actori ies din X-ul în care au stat până acum și se poziționează în fața publicului. Încep să apară și temele social-politice, care se integrează perfect în spectacol. În general, narațiunea mi s-a părut echilibrată, chiar dacă putea să devină haotică foarte ușor.
Decalogul personal
Spectacolul este împărțit în zece părți, fiecare reprezentând una dintre Cele Zece Porunci. Acest concept nu este unul nou, fiind întâlnit atât în cărți, cât și în filme și, bineînțeles, în alte piese de teatru. Probabil cel mai celebru exemplu este seria de filme a regizorului polonez Krzysztof Kieślowski, Dekalog, în care acesta ia fiecare poruncă și realizează câte un film de aproximativ o oră în jurul ei.
Totuși, în Oxigén, subiectul nu este neapărat la prima mână. În prima parte a spectacolului putem înțelege clar conceptul. După cum am menționat, spectacolul începe cu un bărbat care își omoară soția din dragoste, acțiunea putând fi corelată cu una dintre porunci, mai exact aceea în care se menționează păcatul capital al crimei.
Dacă vrei să citești mai multe articole, ne poți susține printr-o cafea virtuală!
Pe parcursul spectacolului, mesajul biblic devine din ce în ce mai șters, fiind prezentat mai mult ca un subtext. Personal, mi-a plăcut această evoluție graduală și am apreciat evoluția poveștii, îndeosebi faptul că nu s-a abuzat de elemente spirituale, ba chiar au fost prezentate într-o cantitate suficientă.
Un spectacol multimedia
Primul lucru care m-a atras la acest spectacol este felul în care sunt combinate toate ramurile artei . De mult timp îmi doresc să văd un asemenea spectacol și consider că Oxigén a fost alegerea perfectă. Pe site-ul festivalului, acesta este descris ca un „spectacol-concert”, ceea ce m-a intrigat și mai tare.
Într-adevăr, include mai multe melodii, grație talentelor actorului Bence Kónya-Ütő. Acestea sunt puse în legătură cu câte o parte din firul narativ, făcând ca totul să pară bine compartimentat.
Pe lângă melodiile pe care le cântă cei doi actori, peretele semitransparent folosit pentru separarea lor are și rol de proiecție. Pe acesta se pot vedea anumite cadre, filmate în prealabil, alb-negru, cu cei doi actori aflați la o întâlnire romantică într-un restaurant, discutând. Muzica și teatrul sunt în prim plan, dar apare și filmul, creând o combinație de medii artistice foarte reușită.
Oxigén poate fi considerat un experiment audiovizual pus pe o scenă de teatru, care transpune anumite elemente artistice prin intermediul unor actori. Ceea ce face acest spectacol să fie atât de bun este echilibrul, absolut fiecare element fiind atent gândit și dozat.
Cu siguranță mă voi gândi la el o bună perioadă de timp de acum înainte, din moment ce a fost prima dată când am văzut o astfel de abordare interdisciplinară pe o scenă de teatru.
Un material redactat de Carla Pantilie (departament #cinematics)
Editare de Rahela Ulici
Layout de Briana Lupea
Corectură de Iulia Dromereschi