Se spune că darul cel mai de preț al ficțiunii ar fi abilitatea de a expune adevărul prin întâmplări imaginare. Puține povești fictive sunt atât de pline de adevăr pe cât este filmul Lingua Franca, una dintre proiecțiile selectate de F-Sides Cineclub în edițiile anterioare. Proiecția a fost disponibilă atât fizic, cât și online.
Deși nu vorbim de o lucrare autobiografică, Isabel Sandoval, regizoarea și actrița din rolul principal, se folosește abil de propriile trăiri pentru a realiza una dintre cele mai originale și sincere reprezentări ale experienței imigranților din perspectiva unei persoane transgender. Nu este ușor să produci un film care să trateze asemenea probleme sociale într-o manieră realistă și pragmatică și care să își păstreze în același timp grația și lirismul unui film artistic. Lingua Franca reușește să fie un astfel de film.
În centrul întâmplărilor o avem pe Olivia (Isabel Sandoval), o tânără imigrantă transgender fără viză, care a plecat din Filipine în speranța unei vieți mai bune în Statele Unite. Datorită bătrânei de care aceasta are grijă, Olga (Lynn Cohen), în calea protagonistei noastre apare și Alex (Eamond Farren), tânărul nepot al bătrânei. Destinele Oliviei și al lui Alex se întâlnesc într-un moment în care amândoi sunt vulnerabili. El se chinuie să își învingă viciile și să se repună pe picioare, fiind un alcoolic în recuperare. Iar ea se teme în fiecare zi că se va trezi cu autoritățile la ușă, ca urmare a politicilor mult mai agresive de deportare ale noului președinte al Statelor Unite, Donald Trump. Olivia se așteaptă constant ca un grup de oficiali să vină și să o trimită înapoi în țara din care a fugit, țara care nici măcar nu îi recunoaște adevărata identitate. Curând apar și primele scântei de atracție dintre cei doi, scântei ce stârnesc destul de repede o conexiune puternică.
Singurul glitch despre care pot spune că m-a scos puțin din transa filmului a fost, probabil, începutul relației dintre Olivia și Alex, când lucrurile păreau să evolueze prea brusc. Am trecut însă ușor peste asta, odată ce totul s-a transformat într-o poveste de dragoste intensă și dificilă, care a reușit, într-adevăr, să mă convingă. Dinamica dintre cei doi și sentimentele acestora sunt puse la încercare de mai multe ori de-a lungul filmului. Trebuie să învețe să aibă încredere și să fie sinceri unul în celălalt, acceptându-se reciproc așa cum sunt. Și nu este deloc ușor.
Recunosc că nu mă așteptam la o performanță actoricească remarcabilă de la o regizoare care și-a atribuit rolul principal, însă abilitățile și carisma de care dă dovadă m-au surprins într-un mod foarte plăcut. Și am înțeles și de ce doar ea putea juca rolul Oliviei, date fiind experiențele atât de specifice prin care trece aceasta. De prea multe ori, dificultățile persoanelor transgender sunt reprezentate în media în maniere senzaționaliste și extreme, fiind de obicei vorba de povești scrise de oameni care nu s-au confruntat niciodată cu ele. Însă acum sunt prezentate cu naturalețe și sinceritate, perspectiva fiind una cât se poate de autentică, ceea ce nu face decât să crească impactul emoțional al filmului.
În calitate de regizoare, Sandoval nu se limitează la a spune o poveste puternică și sinceră, ci își propune să o spună cât se poate de estetic. De la cadrele largi, care surprind farmecul cinematic al New York-ului, și până la planurile-detaliu din momentele de intimitate ale personajelor, avem de-a face cu un film de artă care nu se sfiește a folosi și practici mai comerciale, pentru a oferi privitorului o experiență cât mai plăcută. Uneori pare a tinde spre hiperrealism, cu scene lungi și tăcute, alteori pare a-ți oferi o dramă romantică tipic americană, făcând în așa fel încât trecerea să fi aproape insesizabilă.
Îndrăznesc să spun că Lingua Franca este un film de artă rar, cu o viziune unică și sinceră, servită într-un pachet frumos și atractiv. Poate că Olivia este doar un personaj fictiv, însă povestea sa rămâne plină de adevăr.
Redactare: Rareș Dinu (coord. dept. #cinematics)
Editare: Radu Eremia
Corectură: Iulia Dromereschi
