Into the Forest of Fireflies’ Light poate părea un film de animație ușor, iar dacă pleci de la bun început de la ideea că „E doar un anime, nu are cum să mă rănească”, te înșeli amarnic. Filmul portretizează în mod extraordinar iubirea, în mai multe ipostaze ale acesteia: iubirea de sine, iubirea unui prieten și iubirea dintre două persoane.
Recunosc, îmi era dor să văd un anime. Cotidianul ne ține captivi într-o buclă din care parcă nu putem ieși. Ajungem astfel să neglijăm lucrurile care ne fac cu adevărat fericiți, în cazul meu fiind vorba chiar anime. Ocazia de a vedea un astfel de film, în cadrul festivalului Izanagi, a fost o gură de aer proaspăt după atâta timp petrecut într-o zonă îmbâcsită de noxe.
Into the Forest of Fireflies’ Light ne prezintă povestea lui Hotaru – o elevă de liceu – și a lui Gin – un spirit din pădurea Zeului Muntelui – care își trec relația prin mai multe stări. Ceea ce începe ca o relație protectoare, ca între frate și soră, ajunge să evolueze într-o relație de dragoste, relație prin care ambele personaje ajung să se descopere pe sine. Lucrurile nu pot trece însă atât de ușor; nu fără un twist: faptul că pe Gin nu îl poate atinge niciun om, deoarece acesta se evaporă și moare – acesta fiind blestemul pe care i l-a dat Zeul Muntelui.
Ceva ce dispare când e atins … e ca zăpada, nu?”
Hotaru trece prin diferite transformări, pe care le observăm în special prin prisma ținutei ei: uniforma care se modifică de la clasă la clasă, rochiile pe care le poartă – toate acestea ne arată modul în care ea crește și se dezvoltă, în timp ce Gin poartă mereu aceeași cămașă albă, decorată cu ușoare nuanțe de verde, pantaloni albi, papuci și nelipsita lui mască – prin prezentarea vestimentară a lui Gin înțelegem că acesta nu crește, nu se maturizează atât de rapid ca Hotaru, însă îți insuflă și mai mult ideea de nemurire, care conturează, de fapt, personajul.
Totodată, masca îți dă impresia încă de la începutul filmului că e legată direct cu blestemul din jurul lui Gin, cu toate că, de fapt, este doar un mecanism de apărare la care acesta apelează pentru a o împiedica pe Hotaru să îl atingă. Momentele în care Gin își dă masca la o parte sunt chiar cele în care Hotaru începe să capete încredere în el. Acest aspect devine și mai limpede la final, atunci când el îi dăruiește masca.
Mi-a plăcut enorm că am putut regăsi în film elemente specifice culturii japoneze, iar modul în care acestea sunt integrate în anime chiar mi-a provocat un sentiment de familiaritate. Se întâmplă des ca în animeuri (fie că vorbim de serii sau de filme) să întâlnim elemente specifice culturii japoneze. Pisicile, măștile cu față de pisică, anumite expresii puse pe măști și alte astfel de tradiții pot fi regăsite cu ușurință atât în Into the Forest of Fireflies’ Light, cât și în alte creații ale genului.
Deși manga a fost publicată în anul 2002, filmul a fost realizat nouă ani mai târziu, în 2011, grafica fiind cu adevărat una excepțională. Personajele își lasă amprenta personalității prin elemente distinctive: părul lui Hotaru, care stă mereu nearanjat, când e mică, detaliile de pe cămașa lui Gin, care, la final, seamănă cu licuricii, elementele de decor și multe alte aspecte de acest fel.
Acest anime a avut un imens impact emoțional asupra mea și consider că este unul din cele mai bune pe care le-am văzut în ultimul timp. Și cu siguranță o să îl revăd. Sunt recunoscătoare echipei Festivalului Izanagi pentru că ne-au adus filmul acesta și multe altele la fel de atent alese!
Un material de: Oana Stănișor
Editare: Rareș Dinu (coordonator #cinematics)