Publicația britanică Sight & Sound a lansat în 2022 celebrul top al celor mai bune filme din toate timpurile. La acest top au participat peste 1600 de critici din toată lumea, fiecare alegând câte zece filme. Lista apare la fiecare zece ani, încă din anul 1952. În 2022, filmul In the Mood for Love, în regia lui Wong Kar-Wai, s-a plasat pe poziția a șaptea.
Filmul prezintă povestea de dragoste a doamnei Chan (interpretată de Maggie Cheung) și a domnului Chow (jucat de Tony Leung). Povestea este plasată în anii ’60, în Hong Kong. Cei doi se întâlnesc când se mută împreună cu partenerii lor de viață într-un bloc de apartamente aglomerat, aproape claustrofobic, devenind astfel vecini.

Protagoniștii descoperă că partenerii lor de viață sunt infideli. Așa că încep, la rândul lor, o aventură amoroasă, fapt în jurul căruia se învârte toată acțiunea filmului. Acesta nu se bazează neapărat pe dialog, relația dintre doamna Chan și domnul Chow fiind de cele mai multe ori reprezentată de gesturi, atingeri și priviri. Totul este foarte subtil și prezentat cu o delicatețe și atenție la detalii ieșite din comun. Aceste subtilități, puternic prezente de-a lungul filmului, te obligă să fii atent până și la cele mai mici detalii. Un lucru interesant pe care l-am observat este că fețele partenerilor celor doi protagoniști nu sunt niciodată arătate, contribuind la aerul de mister.
Obsesia pentru detalii dusă la extrem
Totul în In The Mood For Love pare atent planificat și calculat. Acest lucru poate fi observat din mai multe puncte de vedere. În primul rând, costumele personajelor principale sunt cu adevărat remarcabile, atât ca execuție, cât și ca fluiditatea cu care se integrează în decorul filmului. Doamna Chan este văzută de cele mai multe ori purtând rochii tradiționale chinezești, numite cheongsam sau qipao, toate realizate după același model, singura diferență fiind imprimeul ales.
Citește și Drop by Drop sau goana după existență | Animest 2022
Cei doi protagoniști sunt mereu bine aranjați. Părul așezat cu multă atenție, hainele alese cu grijă și mereu accesorii discrete, chiar dacă, de cele mai multe ori, situația în care se află nu necesită o astfel de ținută elegantă. Domnul Chow este îmbrăcat în majoritatea filmului în costume bine apretate și cu părul dat pe spate. Cei doi protagoniști sunt mereu în echilibru din punct de vedere vestimentar.

Apartamentele în care trăiesc cele două cupluri par a fi mici, modeste, înghesuite într-un bloc la fel de modest. Acestea nu sunt decorate în mod spectaculos, remarcându-se, totuși, felul în care Kar-Wai a decis să le prezinte: fiecare colț este surprins, de cele mai multe ori, din aceeași perspectivă, oferind o senzație de circularitate și accentuând paralele des întâlnite în film.
Un film atmosferic
Felul în care Wong Kar-wai a decis să încadreze scenele din film este cu adevărat special, jucându-se creativ cu ancadraturile. Fiecare are multiple semnificații și accentuează o stare, o senzație sau o emoție, adâugând la experiența tipică Kar-Wai. Împreună cu luminile, acestea formează un cadru aproape oniric, făcând din acest film unul atmosferic de excepție. Acestea joacă un rol foarte important. Fiind artificiale în majoritatea timpului, acțiunea filmului, în special întâlnirile dintre protagoniști, având loc în timpul nopți.

Nu sunt puține nici momentele când personajele principale sunt arătate pe întuneric, mai ales în timpul întâlnirilor nocturne de pe stradă. Paralelele din film contribuie și ele la crearea unei atmosfere specifice. Cel mai clar exemplu este momentul când cei doi protagoniști iau masa împreună în oraș pentru prima dată. Domnul Chow menționează că vrea să cumpere o geantă ca a doamnei Chan pentru soția sa. Doamna Chan îi spune că soțul ei i-a cumpărat-o dintr-o călătorie de afaceri.
Dacă îți place ce face, ajută-ne cumpărând o cafea!
La rândul ei, femeia își întreabă partenerul de discuție despre cravata acestuia, spunând că dorește să cumpere una pentru soțul său. Descoperă că obiectul vestimentar în discuție a fost cumpărat de soția domnului Chow într-o călătorie de afaceri. La finalul discuției, cei doi spun că partenerii lor de viață au deja geantă, respectiv cravată. Astfel, ei își dau seama că sunt înșelați, acest lucru fiind redat subtil.
Muzica – mijloc esențial de exprimare în filmele lui Wong Kar-Wai
Primul lucru pe care l-am observat când am început In The Mood For Love a fost coloana sonoră. Celebra melodie Yumeji’s Theme, interpetată de Shigeru Umebayashi, apare de mai multe ori pe parcursul filmului. În majoritatea dăților apare cu rolul de tranziție, marcând un punct de cotitură sau precedând un moment important în evoluția relației celor două personaje. Aceasta apare sporadic, uneori la distanțe mai mari de timp, alteori la doar câteva minute distanță, făcându-se totuși remarcată de fiecare dată.

Pe lângă această melodie-simbol, coloana sonoră bogată aduce în atenție melodii clasice asiatice. Apar și melodii latino, semnate de Nat King Cole. Toate acestea împletindu-se spectaculos cu paleta de culori atent aleasă de regizor, împreună cu directorii de imagine.
Aici poți citi și despre filmul care s-a clasat pe locul întâi în topul Sight and Sound din 2022
Povestea complicată din spatele filmului
Producția filmului nu a fost deloc ușoară, durând 15 luni și trecând prin numeroase schimbări. Stilul de regie și scenaristică a lui Wong Kar-Wai este cu siguranță unic. Se justifică așadar perioada lungă de timp care a fost necesară pentru producția acestui film. Regizorul scrie un outline al poveștii pe care vrea să o spună, în câteva pagini. Apoi lucrează împreună cu actorii în dezvoltarea acțiunii, scriind astfel scenariul în timpul filmărilor.

Chiar dacă sună boem, acest proces durează mult și este obositor atât pentru actori, cât și pentru membrii echipei de filmare. În cazul de față, a provocat și probleme pe partea de finanțare. Celebrul director de imagine Christopher Doyle, cunoscut în special pentru frecventele colaborări cu Wong Kar-Wai, a renunțat în timpul filmărilor la poziția sa pentru a regiza propriul lui film, Away with Words, fiind înlocuit în final de Mark Lee Ping Bing.
La finalul zilei, In the Mood for Love este un film care îți va provoca anumite stări și sentimente și la care o să te gândești multă vreme după ce îl termini. Prin felul în care te face să te simți, acesta este mai mult decât un film, este o experiență.
Cronică realizată de Carla Pantilie

Editare de Sorina Sfreja-Nemeș
Corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Alexandra Șteți










Lasă un răspuns