Vorbește-mi despre tata, de Kyung-sook Shin, este un roman sud-coreean. A apărut la Editura Humanitas în 2023, tradus în limba română de Diana Yüksel. Cartea își concentrează firul narativ asupra tatălui, ca personaj central, emblematic, a cărui viață este descrisă pe parcursul celor cinci capitole.
Heoni se reîntoarce în casa copilăriei, pentru a se regăsi pe sine după pierderea fiicei sale și pentru a avea grijă de propriul tată, care ajuns la o vârstă înaintată, devenind nesigur, temător și tot mai singuratic. Zilele în casa părintească îi dezvăluie cât de străină se simte față de propriul tată, de care o leagă în prezent doar amintirile din copilărie. Rând cu rând, Heoni reconstruiește imaginea satului, momentele de lângă pomul de kaki, mirosul de alge prăjite și orez din serile de iarnă. Toate concentrate pe imaginea tatălui, ca persoană, așa cum ea nu-l percepuse până atunci.
Eram obișnuită să văd în tata doar fermierul, cel din generația trecută prin război, crescătorul de vite, și să nu mă gândesc la el ca la o persoană, nici să nu mă preocupe ceva despre persoana lui”.
Cum am ales cartea
Am avut o perioadă grea, în care am înțeles pe bune ce înseamnă să fii adult. Am refuzat să vorbesc cu părinții mei despre asta, din mândrie. De obicei, când aveam de parcurs o etapă grea, mă gândeam să mă sfătuiesc cu tata. Însă am ales să mă „sfătuiesc” mai de grabă cu o carte menită să-mi explice cum ar vedea un tată lucrurile. Recunosc că nu este cartea ideală pentru vară. Însă este cartea ideală pentru a medita asupra vieții de zi cu zi, oricare ar fi ea.
Vorbește-mi despre tata, de autoarea sud-coreeană Kyung-sook Shin, s-a dovedit a fi cartea perfectă. Am descoperit-o într-o seară, chiar la lansarea sa în librăriile Humanitas. Romanul m-a impresionat profund, nu doar pentru că este coreean (iar eu sunt o admiratoare a culturii coreene), ci pentru naturalețea scrierii. Multe dintre cuvintele autoarei mi-au sunat ca un ecou în minte mult timp după ce lansarea a luat sfârșit.
Am amânat să o cumpăr. Mi-am spus că, în ciuda cărților de autori coreeni citite până atunci, aceasta pare prea înclinată spre o zonă de paternitate tradițională, care nu îmi place neapărat. Dar cartea a venit singură la mine, de parcă știa că e nevoie să o citesc. De parcă dorea să aflu viața „tatălui” coreean, conturat prin gesturi simple, dar pline de semnificație.
Despre roman
Într-o alternanță constantă între prezent și trecut, romanul semnat de Kyung-sook Shin surprinde pe de o parte propriile gânduri față de tatăl său, iar pe de altă parte realitatea vieții coreenilor prin ochii tatălui, al cărui drum începea într-o vreme când Coreea se afla încă sub ocupație japoneză (1933). Titlul, Vorbește-mi despre tata (eng: „I went to my father”; kor:”아버지에게 갔었어”), ne face să credem că vom avea de parcurs un roman concentrat exclusiv pe faptele și viața unui om predestinat deja să fie tată. Însă, în realitate, autoarea oferă detalii semnificative despre societatea coreeană de la sat, despre confucianismul coreean, dar mai ales despre puternica mentalitate colectivă a coreenilor.
Autoarea prezintă un portret de familie în care tatăl pare în sfârșit să merite toată atenția sa. El este cel care atribuie rolurile, cel care dirijează acțiunea și întreaga semnificație a romanului. Este subiectul său, al mamei, al celui de-al doilea frate (al autoarei) și nu numai. Tatăl, care nu are nevoie de nume, este un om simplu, care a devenit responsabil de familia sa de la o vârstă fragedă.
Un om care și-a sacrificat educația pentru a-și întreține familia. Care și-a construit mai apoi o altă familie, de care a avut grijă în ciuda veniturilor nesigure din agricultură. Până aici poate părea o povestire simplă, ceva ce am mai văzut, însă în spatele fiecărei acțiuni povestite, autoarea reușește să scoată la iveală numeroase secrete ale tatălui.
A fost o vreme când mirosul acela de balegă din hainele tatei devenise sinonim cu plata taxelor școlare pentru noi toți.
Tată este dedicat familiei sale. Încearcă mereu să ofere copiilor săi tot ce poate pentru ca aceștia să aibă parte de o educație conformă. Chiar dacă asta înseamnă sacrificii, multă muncă și efort. Tatăl a făcut tot ce i-a stat în putință să ofere odraslelor sale o educație universitară. Una la care el nici nu a sperat să viseze.
…mirosul acela de balegă din hainele tatei devenise sinonim cu plata taxelor școlare pentru noi toți. Devenise o obișnuință ca la sfârșitul vacanței de vară sau de iarnă, tata să vândă o vacă la târgul de vite ca să ne plătească taxele școlare. Așezat pe podea, cu mâinile mirosind a balegă, tata împărțea banii de școală … pentru al treilea fecior, pentru Heoni…”
Confucianism sau mentalitatea unui tată al vremurilor trecute
Nu este o noutate faptul că încă sunt sud-coreenii care se ghidează după principii confucianiste ale vremurilor demult apuse. Însă ceea ce surprinde pe cititor este felul în care autoarea expune această chestiune. De pildă, atunci când vorbim despre ierarhie socială, de obicei frații mai mari sunt considerați cei „responsabili” de familie în absența tatălui sau a unui adult. De aceea, tatăl va pronunța numele copilului cel mare, conferindu-i astfel un rol diferit, față de ceilalți copii.
Cu toate acestea, autoarea evidențiază o abatere de la această practică, după cum se poate vedea din fragmentul:
Tata ne spunea pe nume doar mie și fratelui meu cel mai mare. Celorlalți frați le spunea „al doilea”, „al treilea”. Mie, care eram a patra născută, îmi spunea pe nume și nu „a patra”, pentru sora mea folosea porecla ei, iar celui mai mic îi zicea pur și simplu „mezinul”.
În ciuda acestor abateri, fratele cel mare ocupa în continuare cel mai important loc, fiind văzut diferit. Părea că tatăl strigă un om matur atunci când îi pronunța numele, indiferent de vârsta pe care acesta o avea.
Dând cu ochii de scrisul tatei, care redă tonul fonetic… mă simt de parcă m-a cuprins o ploaie torențială
Ceea ce mi-a stârnit cu adevărat curiozitatea să citesc cartea a fost momentul în care traducătoarea a spus că a păstrat tonul și greșelile tatălui din corespondența cu fiul său cel mare. Nu sunt traducătoare, dar bănuiesc că atunci când faci o traducere, cea mai mare provocare o reprezintă să reușești să păstrezi semnificația cuvintelor din limba originală. În cazul acestui roman, nu s-a păstrat doar sensul cuvintelor, ci s-a încercat și o transpunere a cuvintelor într-un grai asemănător (echivalentul graiului din Provincia Jeolla de Nord este graiul ardelenesc) celui din provincia autoarei.
Citește și „Godland” – Un portret dur, dar adevărat, despre viață, moarte și Islanda
Autoarea descoperă întâmplător o ladă veche cu diverse scrisori, în mare parte o corespondență între tată și fiul cel mare, al cărui loc de muncă era în afara țării și care trimitea adesea scrisori tatălui pentru a-l asigura că o duce bine. Scotocind printre scrisorile tatălui, Heoni (autoarea) realizează abia atunci că tatăl său nu știa, de fapt, să scrie, ci „redă totul fonetic, scriind cum se aude…”.
În viața de zi cu zi, tatăl nu a avut nevoie de scris. El trebuia doar ca să țină socoteala când mergea să facă piața. Odată ce a început să își trimită scrisori cu fiul cel mare, tatăl a „investit” în obiecte pentru scris mai de calitate, cum ar fi cerneala sau hârtia de scris. Fiecare scrisoare a sa copia felul de punere în pagină a fiului cel mare. Și în fiecare scrisoare putem identifica un profund sentiment de modestie și grijă față de copilul plecat departe.
Iată despre ce vorbesc:
Dragă Seung-yop
Ești bine sănătos
Mă bucur că ai ajuns cu bine după atâta drum cu avionu
Nu te teme suntem bine și mamăta și eu
Azi mam dus întâia dată la Eubne la magazin să iau hârtie săț scriu
Nam mai cumpărat niciodată așa ceva și nam știut ce să iau așa că am cerut sămi deie foi la fel cu hârtia pe care ai scris tu.
Concluzii
Vorbește-mi despre tata a devenit unul dintre romanele mele de suflet. Cu siguranță mi-a deschis apetitul pentru lucrările marca Kyung-sook Shin. Nu este un roman „lejer, de vară”. Face parte din categoria „profund și meditativ”. Trebuie să-l citești când nu vrei să vorbești cu părinții, dar vrei să ai viziunea unui părinte măcar pentru puțin timp.
Recenzie de Bianca Iamandei
Layout de Diana Hîncu
Editare și corectură de
Coordonatorii platformei