Primul invitat din cadrul serilor FILIT 2022 a fost Manuel Vilas, un scriitor care a copilărit în Barbastro, Spania, și care a reușit să surprindă prin multitudinea de trăiri, amintiri și povestiri din viața sa. A împărțit scena cu Marin Mălaicu-Hondrari, cel care a și tradus cartea lui Vilas, În toate a fost frumusețe, carte apărută la noi în imprintul Anansi Contemporan al editurii Pandora M. Continuarea romanului, Alegría, se află în pregătire.
Disclaimer: Replicile autorului și ale traducătorului sunt reproduceri din memorie, nu textuale.
Despre literatură, bariere și semne
Manuel Vilas a scris, de-a lungul vieții, proză, poezie și proză scurtă și este iubitor al literaturii. În interviu, acesta a rostit niște vorbe pline de adevăr: „Lumea este deja plină de bariere, iar literatura este cea care învinge aceste granițe. Dacă eu citesc un autor român, iar tu citești un autor spaniol, împreună am reușit să trecem peste acest impediment.”
Poate par cuvinte simple, dar eu una văd ca esența FILIT și a tuturor acțiunilor culturale ce promovează lectura să ne cultivăm și să devenim mai empatici. Să călătorim în alte lumi, în alte vieți, în alte perspective. Să înțelegem semnele pe care ni le oferă viața. Vilas este un căutător un și cunoscător al semnelor. El consideră că aceste „coincidențe”, mai mici sau mai mari, sunt mesaje de la părinții lui. Aceștia i-au marcat viața profund, cât timp i-a avut alături, și continuă să i-o creioneze chiar și acum, după ce au plecat.
După cum am spus la începutul acestui articol, autorul s-a născut în Barbastro, un oraș din regiunea spaniolă Huesca. Iar semnul pe care l-a primit în seara FILIT de la părinții lui „(…) a luat forma traducătoarei, care îmi cunoaște locul de naștere, un orășel foarte mic”. Cea care a făcut conexiunea între noi, publicul român, și Vilas este și cea care a făcut conexiunea între Vilas și casă.
Umbrele rețin amintiri, iar amintirile umbre
Întrebat de Marin Mălaicu-Hondrari despre o secvență din carte, Manuel Vilas ne-a povestit despre un alt semn pe care îl primește adesea de la tatăl său: prezența locurilor de parcare la umbră. Acesta căuta cu orele, într-un mod obsesiv, o „umbră sănătoasă” sub care să își poziționeze mașina, făcând ture până găsea ceva satisfăcător.
Nu pot să reproduc cu același umor povestea, dar simt nevoia să o împărtășesc cu voi:
În familia mea eram: mama, tata, fratele meu, mașina și eu. Înainte, tata reușea să strângă suficienți bani pentru a ne permite ca vara să mergem în vacanță. Dacă noi doream un anumit loc, tata ne tăia avântul ,spunându-ne că nu putem merge, fiindcă nu există umbră. Într-un an, țin minte cum eram la plajă și eram nevoiți să ne trezim la șapte. În timpul școlii mă trezeam la opt, iar acum mă trezeam la șapte. De ce mă priva mama de somn în vacanță? Pentru că pe plajă erau numai cinci copaci, ceea ce însemnau cinci umbre. Trebuia să ajungem devreme, ca tata să aibă unde să își parcheze mașina înainte ca oamenii care lucrau acolo să ajungă. Nu puteam să rezist! Vedeam alte familii care veneau la zece și îmi doream să fac parte din acele familii. De ce nu puteam și noi să fim normali? De ce trebuia să mă trezesc atât de devreme?”
Obiceiurile și obsesiile persoanelor iubite rămân împletite în sufletul nostru, precum o casă lăsată în paragină devine una cu natura, iar cu timpul, o adevărată minune. Astfel, Manuel Vilas a rămas cu o obsesie pentru umbră, iar de fiecare dată când își parchează mașina strategic, își poate imagina tatăl făcându-i semnul victoriei și spunându-i „Bien”.
Poate că Spania nu ar duce-o mai bine cu dumneavoastră ca ministru, dar România da.”
Acestea sunt vorbele pe care domnul Mălaicu-Hondrari i le-a adresat invitatului din prima seară FILIT, vorbind mai mult sau mai puțin serios. Deși s-a discutat despre o mulțime de alte domenii: adolescență, familie, moarte, război, muzică rock, creme de 300 de euro și Franz Kafka, aș prefera să discut despre politică. Nu credeam că voi spune așa ceva vreodată. Dar există o anumită dată pe care autorul și mulți alți spanioli nu o vor uita: 20 noiembrie, 1975. Moartea dictatorului Francisco Franco.
Citește și FILIT 2021 | Întâlnire virtuală cu autoarea Krystal Sutherland
Era o zi de joi, iar clasa din care făcea parte tânărul Manuel Vilas (în vârstă de 12 ani) avea testare la științe naturale. Un coleg i-a spus că testul este amânat fiindcă a murit Franco. Și nu doar testul, ci toată ziua de școală. Era pentru prima dată când auzea acest nume. Tatăl lui refuza să discute despre politică. El a fost republican și a fost închis timp de zece ani. Tocmai de aceea, Manuel nu înțelegea de ce acest domn era atât de important, încât moartea acestuia să anuleze școala. Și nu a înțeles până când nu a fost condus împreună cu restul colegilor la biserică, unde erau adunați 20 de preoți care țineau slujba. Apoi au fost anunțați că vor primi și trei zile de vacanță. Și așa l-a „cunoscut” pe Franco.
Ce vreau să spun cu această mică povestire? Că în spatele unui eveniment major mereu vor exista povești individuale. Există o istorie colectivă și una personală. Iar Manuel Vilas își spune povestea personală prin volumul În toate a fost frumusețe. Este un roman care promite să îți sfâșie inima cu un adevăr crud, ca mai apoi să ți-o aline cu unguentul numit „speranță”.
Note de subsol
A fost prima mea experiență la FILIT și nu am ce să reproșez evenimentului. Manuel Vilas și Marin Mălaicu-Hondrari au făcut o echipă senzațională și au reușit să încălzească inima publicului.
Atmosfera, organizarea, tinerii implicați, dorința de a promova lectura, invitații din diferite țări, diversitatea atelierelor și programul plin de surprize au făcut din FILIT un festival pe care îl voi aștepta cu nerăbdare și în anii ce vor urma.
Un articol scris de Bianca Tinca
(departamentul #cărticeală)
Editat de Sorina Sfreja-Nemeș
Corectat de Iulia Dromereschi
Layout de Diana Hîncu