Flow, regizat de Gints Zilbalodis, prezintă o poveste care te cucerește prin animația plină de viață și nu doar. Într-o lume din care oamenii par să fi dispărut de mult, urmărim cum o pisică încearcă să supraviețuiască unei inundații din pădure.
Flow a fost unul dintre filmele pe care abia am așteptat să le văd la Animest anul acesta. M-a fermecat stilul de animație, dar și povestea. Și așteptarea a meritat, căci am urmărit o aventură plină de suspans, cu multe personaje de îndrăgit.
De unde atâta apă?
Pisica neagră se află în centrul filmului. Suntem introduși ușor în lumea liniștită (sau nu foarte) a acesteia și a casei sale, pădurea. Nu suntem aruncați direct în ocean. O luăm treptat. Urmărim viața solitară a pisicii și pericolele care o înconjoară.
Pădurea arată ca un loc mistic, magic chiar. Locuința pisicii este chiar o fostă casă, cel mai probabil a unui sculptor, căci e înconjurată de statuete cu pisici. De nicăieri, vine un val de apă, care modifică exponențial viața normală a animalelor pădurii. Inundația pune din ce în ce mai multe probleme, până în punctul în care cu greu mai găsești un petic de pământ pe care să stai.
Pisica se luptă cu orice preț să nu fie înghițită de abisul apei și, ca printr-un miracol, ajunge pe o barcă, alături de o capibara. Treptat, echipajului i se alătură tot mai multe animale, unele dintre ele întâlnite și la începutul filmului.
Cu viața în joc, pisica este nevoită să învețe să trăiască alături de alții, să colaboreze cu ei. E o misiune aproape la fel de dificilă ca supraviețuirea în fața potopului, dar clar nu imposibilă. Aventura marină devine astfel mult mai mult decât o ultimă speranță la viață. Pentru pisică e probabil singurul imbold suficient de puternic pentru a avea încredere în alții.
Mii de senzații dintr-o singură imagine
Lucrul care m-a cucerit la Flow este fără doar și poate animația. A fost o operă de artă, de la personaje la mișcările atât de realiste ale animalelor (mai ales ale pisicii) și până la peisaje. Lumea din film nu are cum să nu te vrăjească prin frumusețea ei.
Acțiunea a fost antrenantă, dar au existat și momente mai liniștite. Deși poate să pară un scenariu banal, ajunge să te țină pe jar. Trăiești alături de micile făpturi care sunt dispuse să facă orice pentru a ieși cu bine din situația nefavorabilă.
Deși e un film captivant, de la care îți iei cu greu ochii, am avut și câteva probleme cu el. Fizica nu prea pare să existe în universul din Flow, căci apa a venit de nicăieri și a inundat pădurea. E foarte confuz modul în care s-a întâmplat. La un moment, dat părea că sunt deja zone de adâncimi kilometrice (cum nivelul a ajuns aproape de vârful unei stânci foarte înalte din zonă). Totuși, la suprafață existau în continuare copaci și case. Nu e o problemă majoră, evident, dar mereu mă deruta să văd discrepanța între colosalitatea inundației și zonele la care încă aveam acces la suprafața apei.
Citește și cronica filmului din deschidere, Memoir of a Snail
Finalul a fost și el nu tocmai satisfăcător. M-a bucurat să văd că animalele au reușit să formeze o legătură strânsă de prietenie pe barcă și că au învățat să lase de la ele pentru binele comun. Problema a fost tot cu unele erori logice din firul narativ, pe care nu pot să le spun pentru că ar fi spoilere.
Flow e un film care merită văzut de iubitorii de animație și nu doar. Te introduce într-o aventură plină de emoție și suspans. Animalele sunt adorabile și nu ai cum să nu ajungi să le îndrăgești, iar relația dintre ele este de-a dreptul apetisantă. Chiar dacă sunt câteva găuri, mai mult sau mai puțin vizibile, în ceea ce privește firul narativ, filmul compensează prin atmosfera creată și frumusețea animației.
Redactare & layout
Diana Hîncu
Editare și corectură
Coordonatorii platformei
