la marginea buna a corpului carte de raluca boanta
FOTO OMG Publishing

„La marginea bună a corpului” – eu, și mai eu

Raluca Boantă (n. 1996) debutează cu volumul de poezie La marginea bună a corpului (2022, OMG Publishing). Succesul apare fără întârziere, în primul rând prin câștigarea Premiilor Sofia Nădejde, la secțiunea sa, în anul 2022.

În ianuarie 2023, Raluca Boantă a devenit laureată a premiului „Tânărul poet al anului 2022”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori.


 

Vizibilitatea volumului îl face și una dintre cele mai recenzate apariții recente. Este posibil să adaug ceva ce nu s-a spus? Înarmată cu un creion și cu atât spirit critic cu cât am fost înzestrată, am încercat să împing marginea cronicilor, pentru a-mi face și mie loc.

 

la marginea buna a corpului carte de raluca boanta
FOTO OMG Publishing

mai întâi corpul

Volumul are două părți, intitulate Corp, respectiv La corp. Cele două formează sintagma corp la corp, care are un vădit plurisemantism antitetic, în contextul volumului. Teza este a luptei corp la corp; antiteza este a apropierii fizice, până când limitele trupurilor individuale se destramă. Sinteza este, desigur, cea a tensiunii, atât la nivel intra-, cât și interpersonal.

cât mai durează balansul final/ în favoarea echilibrului se întreabă vocea care este supusă propriei corporalități. Nivelul somatic este separat de cel intelectual – este autonom și chiar supraordonat celui din urmă. Cu alte cuvinte, există o scindare la nivelul propriului eu, (re)conectarea la corporalitate fiind posibilă doar la limite (la margini?).

Mă refer aici la limitele stării de conștiență, precum în poemul garra rufa nu refuză nimic („ce bună e noaptea la capătul puterilor/ în haine subțiri corpul se întoarce/ la versiunea din fabrică/ la gesturi clare și primare/ fără tensiuni și revolte”), ori la ale simțirii, ca în la dimensiuni reale („mă uit la o fotografie a mării negre/ făcută din satelit/ privesc când degetele, când fotografia/ amețesc și mă duc să vomit”).

Dihotomia trup-minte poate, deci, să fie ocazional împăcată, prin acte eliberatoare. De la abandonul în somn și până la reflexul de a vomita, corpul și conștiința se pot afla în sinergie. Un cuvânt foarte detestat, dar care în această situație își găsește una dintre puținele utilizări non-corporate.


Cumpără cartea din librăriile Cărturești


 

unde începe și unde se termină corpul

Care sunt marginile propriului corp? Cum ne raportăm la el în momentul în care intră în contact cu corporalitatea celuilalt? Ambiguitatea persistă în a doua secțiune a volumului, La corp. Totuși, putem găsi o cheie de lectură chiar în sintagma care intitulează secțiunea: corpurile se apropie, fără a se întrepătrunde și fără a se atinge cu adevărat. Asta chiar dacă iluzia atingerii este atât de puternică, încât marginile propriului corp devin greu de distins.

Date fiind elementele queer ale secțiunii („printre prieteni mi-am spus prima dată/ că n-o să pot să trăiesc aşa cu tine/ distrată și uitucă și gata să-mi spui/ că tu n-o să mă pupi niciodată pe stradă”), extrag și subtema corpurilor care își doresc să se atingă, care tind unul spre celălalt, în pofida tuturor factorilor externi. Aici, impulsurile planului corporal și celui psihic se contopesc, însă există alte elemente opozante.

În Dacă într-o noapte de iarnă, un călător, naratorul se referă la relația sexuală dintre protagoniști astfel: In short, what you are doing is very beautiful but grammatically it doesn’t change a thing. („Pe scurt, ceea ce faceți este foarte frumos, dar gramatical nu schimbă nimic.”) Altfel spus, nici măcar gratificarea erotică nu este până la capăt o gratificare: după ce unirea fizică se încheie, cele două entități reintră în dihotomia eu-tu, eu-celălalt.


 

Citește pe platforma D-lite trei poeme scrise de Raluca Boantă

 

Iar pentru mine aici stă puterea volumului scris de Raluca Boantă: în infinita sensibilitate cu care tratează tensiunea de neocolit a omului față de sine, a omului față de celălalt, a unui cuplu față de un mediu ostil. Lipsa de evadare din tensiune și dintr-o eternă dihotomie nu anulează micile victorii, nici speranța unui eu care să devină și mai eu, ori a unui noi care să devină și mai noi.


 

Recenzie scrisă de Irina Balcu (redacția #bucuresti)

Editare, corectură & layout: Iulia Dromereschi

Carte de la Librăriile Cărturești. Recenzie din seria dedicată Premiilor „Sofia Nădejde”.

Club de carte #clandestin, cu autoarea prezentă, aici.

2
Irina Balcu
Am studiat timp de opt ani comprimaţi în cinci la Literele bucureştene: Limba şi literatura română – Limba şi literatură franceză, cu specializarea Comunicare şi Relaţii Publice făcută în paralel. Cele două programe de licenţă au fost urmate de un masterat în Studii avansate în lingvistică. În prezent, studiez Scriere dramatică în cadrul UNATC. Din motive practice, sunt corporatistă. Din motive mai înalte de-atât, scriu. Lectura, scriitura şi teatrul sunt principalele mele trei direcţii, cărora sper să li se adauge şi altele.