Pentru că suntem în 11 noiembrie (11.11.22 – ce armonie a cifrelor!), am decis să scriu câteva cuvinte despre patru scriitori născuți în această zi, dar în ani și în țări diferite. Primii doi sunt pe lista scriitorilor mei preferați, iar ultimii doi sunt scriitori ale căror cărți le-am citit și/sau le am în bibliotecă.
Kurt Vonnegut (11 noiembrie 1922)
Pe Kurt Vonnegut (care astăzi ar fi împlinit 100 de ani) l-am studiat la un curs de literatură americană, și i-am achiziționat prima carte, Abatorul cinci, de la un anticariat din fața Universității. Reținusem că este autor de literatură SF și am început cartea fără prea mare tragere de inimă. S-a dovedit a fi neașteptat de profundă și totodată plină de umor: rețeta perfectă a unei lecturi ideale, după părerea mea.
Curând, Kurt Vonnegut a devenit unul dintre autorii mei preferați și, rând pe rând, am cumpărat și citit toate cărțile pe care le-am găsit în librării. De-a lungul anilor, pe unele le-am rătăcit, pe altele le-am dăruit, dar am și acum o colecție destul de impresionantă. Cel mai mult mi-au plăcut Abatorul cinci, Leagănul pisicii, Hocus Pocus, Fii binecuvântat, domnule Rosewater și Barbă Albastră.
Citește și: O viață măruntă: „O carte cât un munte și o durere profundă”
Participant la al Doilea Război Mondial, supraviețuitor al bombardamentului de la Dresda, Kurt Vonnegut a suferit mult, a scris mult despre război, s-a gândit mult la moarte și a dat naștere unor cărți pline de umor negru, care nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă.
Unul dintre citatele mele preferate:
People have to talk about something just to keep their voice boxes in working order so they’ll have good voice boxes in case there’s ever anything really meaningful to say.
Leagănul pisicii/ Cat’s Cradle
Feodor Dostoievski (11 noiembrie 1821)
Feodor Dostoievski (născut acum 201 ani) nu mai are nevoie, probabil, de nicio prezentare. Este unul dintre cei mai populari scriitori ruși, iar cărțile lui, Idiotul, Crimă și pedeapsă, Frații Karamazov, Demonii, Amintiri din subterană etc. nu lipsesc de pe nicio listă a cărților care trebuie, în mod necesar, citite într-o viață de om. Unele dintre aceste cărți nu lipseau nici din biblioteca mea, în copilărie, dar am citit prima carte scrisă de el (Nebunul) abia după terminarea liceului.
Citește și To Kill a Mockingbird: Cartea bate filmul
Multe dintre ideile lui Dostoievski incită și azi imaginația artiștilor. Crimă și pedeapsă este și în prezent pusă în scenă în tot felul de moduri, care mai de care mai inedite și memorabile: la Teatrul Bulandra, cu trei actori în rolul personajului principal, fiecare reprezentând altă ipostază a personalității lui Raskolnikov. La Teatrul Mic, sub forma unui dialog între doar două personaje, Raskolnikov și Porfiri Petrovici, dar cu niște efecte impresionante de lumini și umbre și o scenă în care niște schele coboară deasupra celor din public, creând o senzație de angoasă și de închisoare.
O altă piesă a lui Dostoievski minunat transpusă pe scenă este Karamazovii, care încă se joacă la Teatrul Mic, cu Marian Râlea, remarcabil, în rolul lui Karamazov – tatăl.
Fragmentele mele preferate din „Crimă și pedeapsă” (primul apare transpus și în piesa de la Teatrul Mic):
Dar uite, ce spuneți: cum să deosebim aceste persoane neobișnuite de cele obișnuite? Au oare de la naștere un semn distinctiv? Spun în sensul că ar trebui să fie o mai mare exactitate, o mai mare diferențiere exterioară; vă rog să-mi iertați neliniștea firească a unui om mai practic și bine intenționat, dar n-am putea oare să le dăm niște haine anume, de exemplu, să poarte un fel de însemne acolo, nu?… Pentru că, vă rog să fiți de acord, dacă se va întâmpla o încurcătură și unul dintr-o categorie își va imagina că face parte din cealaltă și va începe să «îndepărteze toate obstacolele»….”
Ne reprezentăm întotdeauna veșnicia drept ceva ce nu poate fi înțeles, ceva uriaș, imens! Dar de ce trebuie să fie neapărat imensă? Și dacă veșnicia nu este decât o magherniță oarecare, închipuiește-ți, o singură odaie, un fel de baie țărănească, afumată, cu pânze de păianjen prin colțuri? Eu, uneori, așa îmi închipui că este.”
Carlos Fuentes (11 noiembrie 1928)
L-am descoperit pe Carlos Fuentes în revista Lettre International, ediția română, acum mai bine de 15 de ani. În revistă era publicat un fragment dintr-o povestire care mi-a plăcut mult, așa că am notat numele autorului ca să îl caut prin librării. Am achiziționat volumul de nuvele O companie neliniștitoare de la un târg de carte.
Nu sunt mare fan proză scurtă, dar îmi amintesc că m-a impresionat și coperta cărții, cu o pisică albă cu heterocromie și atmosfera din povestiri. Astfel, numele Carlos Fuentes a continuat să îmi stârnească interesul și am mai cumpărat și alte cărți.
Mircea Dinescu (11 noiembrie 1950)
Cunoscut mai mult pentru articolele din Plai cu Boi și Cațavencii, dar și pentru celebra replică Mircea, fă-te că lucrezi, poate puțini cunosc poeziile lui Mircea Dinescu. Eu le-am descoperit la un curs la Facultatea de Litere, unde a participat ca invitat. A povestit diverse anecdote, dintre care îmi amintesc de una cu un concert al lui Bob Dylan și alta despre o poezie de-ale sale, dinainte de 1989, La berărie. Poezia, care surprinde lipsurile vremii, conținea versul Nu mai e bere la berărie. În Germania, de unde nu lipsea nimic din niciun fel de magazin, a fost considerată o poezie suprarealistă, la care publicul s-a amuzat copios.
Versurile mele preferate, semnate de Mircea Dinescu, sunt acestea.
Mihaela Stoica debutează pe platforma noastră cu acest material despre 11 noiembrie literar. Vă stă la dispoziție, în comentarii, dacă aveți întrebări sau adăugiri 🙂
Un material editat de Sorina Sfreja-Nemeș
Layout: Radu Eremia