Regizorul Mircea Săucan e un nume reprezentativ pentru cinematografia românească din anii ‘60-’70. Acesta este cunoscut, în special, pentru filmul Meandre, apărut în 1966, film pe care l-am văzut și care mi s-a părut cu adevărat unic pentru spațiul românesc și pentru acea perioadă.
Datorită platformei Cinepub, am avut șansa să văd, gratuit, pe YouTube, un alt film al regizorului, anume 100 de lei, film din anul 1973. Platforma Cinepub are ca scop promovarea și accesibilizarea filmului românesc. În fiecare zi de joi este publicat pe canalul lor de YouTube câte un film.
S-a creat astfel o colecție impresionantă de producții cinematografice, unele mai vechi, altele mai noi, scurtmetraje și lungmetraje, accesibile pentru toată lumea. Urmăresc această inițiativă de câțiva ani și mă bucur că au decis să adauge în colecție și filmul 100 de lei. Cu această ocazie am reușit și eu să descopăr filmele lui Mircea Săucan, regizorul despre care mai citisem în trecut, dar nu apucasem să văd și filmele pe care le-a regizat.
Influențe regizorale
În numărul 30 al revistei Film Menu, Dora Leu spunea, într-un eseu dedicat cineastului Mircea Săucan, că acesta este „o curiozitate în interiorul cinematografului românesc de dinainte de ‘89”. În cadrul aceluiași eseu, îl numea pe acesta „printre puținii stiliști propriu-ziși ai perioadei”. Consider că aceste două expresii sumarizează destul de bine experiența mea de vizionare a filmelor regizorului.
Personal, nu am apucat să descopăr prea în profunzime filmele românești realizate înainte de 1989. Totuși, din ce am văzut până acum, filmul care se apropie cel mai mult atât de Meandre cât și de 100 de lei, din punct de vedere stilistic, este Nunta de piatră. Filmul regizat de tandemul Mircea Veroiu-Dan Pița se remarcă prin felul în care nu grăbește acțiunea și o lasă să curgă natural. Ca influențe internaționale, consider că Nunta de piatră se aseamănă, stilistic, cu filmele lui Ingmar Bergman cu acțiunea plasată în mediul rural. O anumită nuanță romantică, dar în același timp tristă, ca în filmul anterior menționat, regăsim și în Meandre. Este un film care m-a impresionat profund. Este diferit de orice am văzut până acum când vine vorba de filme românești.
Experimental și cu multe scene care îmi amintesc de un film din Noul Val Francez, Meandre prezintă o poveste de dragoste ceva mai întortocheată, cu multe salturi în timp. Un lucru interesant la personajele lui Mircea Săucan este faptul că sunt, de cele mai multe ori, slab conturate. În general, acest aspect m-ar fi deranjat, din moment ce pentru mine personajele dintr-un film joacă un rol esențial în mai multe aspecte ale acestuia. Personajele lui Săucan capătă o personalitate și anumite trăsături definitorii prin relația pe care o au cu societatea în care trăiesc. Astfel de abordări nu sunt foarte des întâlnite, cu atât mai mult în cinematografia românească. Imaginea semnată de Gheorghe Viorel Todoran joacă un rol important în dezvoltarea filmului Meandre și duce filmul la un total alt nivel vizual.
O abordare mai convențională, un fir narativ linear
Revenind la 100 de lei, acesta are anumite idei comune cu filmul menționat anterior al aceluiași regizor. De această dată, Săucan a ales o abordare puțin mai convențională la nivel vizual, cu un fir narativ ceva mai linear, mai ușor de urmărit, dar care a provocat multe controverse.
Povestea are în centru doi frați: Petre (Dan Nuțu) și Andrei (Ion Dichiseanu). Cel din urmă este un actor de succes, care îl primește pe fratele său mai mic în apartamentul său. Totul pare destul de simplu până acum, dar un personaj foarte important în conturarea dinamicii dintre cei doi frați este tânără Dora (Ileana Popovici). Dora pare să zguduie complet viețile celor doi bărbați. Petre se îndrăgostește iremediabil de ea, dar din cauza comportamentului său nu tocmai elevat, fata îl respinge și își orientează atenția spre Andrei.
Pare un triunghi amoros clasic, dar este dus la un nivel mai înalt pentru cei care au puțin context despre munca și stilul regizoral al lui Mircea Săucan. Personal, pentru o experiență de vizionare mai completă a filmului 100 de lei, recomand să vedeți filmul Meandre înainte.
Săucan ca regizor
Mircea Săucan nu a fost un regizor lipsit de controverse. A urmat studii în domeniul regiei de film la celebra școala de film VGIK de la Moscova, unde l-a avut ca profesor pe Serghei Eisenstein. Când s-a întors în România, filmele sale nu au fost privite prea bine de către partidul comunist, la conducere în aceea vreme. Săucan a emigrat în Israel în anul 1987. Filmul 100 de lei a stârnit cu precădere mai multe controverse. Versiunea sa actuală a fost lansată abia după 1990. În perioada în care a fost lansat a circulat o variantă sever editată și cenzurată, care l-a nemulțumit profund pe Săucan. Totuși, după căderea regimului comunist, filmele sale au prins o nouă viață. Au început să fie mai apreciate atât la nivel național, prin diverse retrospective dedicate cineastului, cât și la nivel internațional.
Un așa-zis „numitor comun” în filmele anterior amintite regizate de Mircea Săucan este actorul Dan Nuțu. Aș putea spune că acesta are două valențe artistice în ceea ce privește personajele pe care le interpretează în filmele regizorului. Sunt diferite din punct de vedere comportamental. Rolul lui Petre din filmul 100 de lei îi este atribuit actorului, și consider că a reușit să portretizeze cu acuratețe mai multe trăsături definitorii ale personajului principal.
Concluzii
Filmul 100 de lei mi s-a părut, la prima vedere, un film destul de simplu, din mai multe puncte de vedere. Dar s-a remarcat, în special, prin modul în care acționează personajele în contextul social în care sunt plasate. Cunoscând și parcursul filmul și niște date generale despre regizor, consider că s-a format o experiență de vizionare destul de interesantă. Nu pot decât să o recomand.
Mă bucur că filmul a fost adăugat în colecția Cinepub. În acest fel am reușit să mă apropii mai mult de munca lui Mircea Săucan și în general de cinematografia românească pre-decembristă. După ce am văzut 100 de lei, am fost curioasă să descopăr și alte filme românești din aceea perioadă. Asta mi-a deschis mai mult orizonturile de cunoaștere în domeniu.
Un material de Carla Pantilie (departament #cinematics)
Editare de Alexandra Stancu
Corectură & layout de Iulia Dromereschi