Sălbaticele este descrisă ca o îmbinare de genuri: lectură de groază, mister, ficțiune YA, SF și ficțiune distopică. Pe bună dreptate, doar așa ar putea arăta o clasificare a romanului, având în vedere complexitatea care se ascunde în spatele tuturor evenimentelor.

Încep prin a vă spune că am fost șocată de cât de frumoasă a fost cartea, atât din punctul de vedere al aspectului, cât și al desfășurării întâmplărilor. La început, m-am grăbit să cred că nu va fi pe gustul meu, dar, după câteva zeci de pagini, mi-am dat seama cât de mult m-am înșelat.
Momentul în care totul începe să se schimbe
Insula Raxter a fost cunoscută cândva pentru o școală de o performanță aparte, cu renume național. De aceea, mulți părinți și-au trimis fetele să studieze acolo și să locuiască pe insulă. Cu toate astea, nimic nu rămâne neschimbat, răsturnarea de situație apărând deodată cu Toxul. Vă întrebați ce este Toxul? Întrebarea nu are un răspuns prea clar până în ultimele pagini ale cărții.
Citește și: Delirul încapsulat: „Cartea cu scoarțe de argint, ferecate”
Sunt multe bănuieli legate de acest virus și de cum aleg să îl numească. Era ceva nemaivăzut până atunci și întreg personalul de la Raxter ajunge să se îmbolnăvească. De regulă, nu îți poți da seama când cineva este infectat, până în momentul în care încep crizele. De multe ori, în urma acestor crize, există posibilitatea de a te trezi cu o coadă, o mână în plus, solzi, branhii sau alte „miracole” de acest fel.

Un trio de neoprit: Hetty, Byatt și Reese
Personajele pe care se concentrează acțiunea sunt Hetty, Byatt și Reese. Primele două sunt și naratoare. Îi va sosi rândul și lui Reese, în cel de-al doilea volum al seriei. Am fost cea mai fericită, habar n-aveam că mai sunt și alte lecturi cu care să ne delectăm.
Citește și: The Witch Between Gods. Circe de Madeline Miller
Revenind la personaje, le însoțim pe cele trei fete prin toate peripețiile lor și luăm parte la toate prostioarele pe care le fac. De multe ori, parcă îmi era greu să asimilez tot ce se petrecea, toate întâmplându-se foarte repede și având, aș putea spune, un impact emoțional destul de puternic. Îmi era greu să înțeleg că fetele puteau suporta toate durerile interioare și exterioare. M-a impresionat, în mod special, conexiunea profundă dintre Hetty, Byatt și Reese. Dacă pe cont propriu nu puteau face mare lucru, împreună erau de neoprit.
Citate încărcate de sentimente
„Fiindcă eu cred că asta am căutat toată viața – o furtună în trup care să se potrivească cu furtuna din creier.”
„Mereu am grijă în ceea ce o privește pe Reese, chiar dacă ea are rareori grijă în ceea ce mă privește.”
„Viața ei este făcută țăndări acum, nu a mea. Trebuie să fiu cea care pune lucrurile în ordine.”
„Nu putem alege ce ne face rău.”
„Stai cu mine, spune ea, iar eu o să stau cu tine, da?”
„Sălbaticele” este o carte apărută la Editura Trei, în anul 2020, scrisă de Rory Power și tradusă de Mihaela Apetrei.
O recenzie scrisă de Maria Tudoreanu
Editată de Mihaela Coman
Corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Radu Eremia









Lasă un răspuns