jocul necromantilor andrei mazilu

Jocul Necromanților sau cum să spunem mai departe o poveste bună

Voi începe prin a spune că volumul doi din seria „Cronici din Voss” – „Jocul necromanților” – este mai bun decât primul. Și asta pentru că aduce clarificări asupra lumii Arhipelagului Voss, asupra istoriei acestor insule și asupra personajelor.


 

Înainte de a dezvălui mai multe, trebuie să menționez și faptul că între primul volum al seriei, „Anotimpul Pumnalelor”, și acest volum există o povestire scurtă. Se numește „Misterele din Sparktower”. Aceasta face legătura între cele două volume și introduce o parte din personajele pe care le vom întâlni în „Jocul Necromanților”. Povestirea face parte din antologia „Metamorfoze” (Crux Publishing, 2015).

 

seria cronici din voss de serban andrei mazilu
Volumele Anotimpul pumnalelor și jocul necromanților (c) Crux Publishing

 

Eu nu am citit-o încă și am simțit anumite goluri la începutul cărții, cu toate că ele sunt umplute indirect pe parcursul lecturii, cititorul descoperind treptat ce s-a întâmplat în această poveste, dar și în primul volum (în cazul în care nu l-a citit).

 

Acțiunea și detaliile din „Jocul Necromanților” te impresionează

La fel ca primul volum, „Jocul Necromanților” este bine construit, cu o acțiune care nu te lasă să te odihnești și cu răsturnări de situație neașteptate. Finalul pare construit după o schemă similară celui din primul volum.

O bătălie impresionantă, un moment de cumpănă, un eveniment fantastic și pac! victorie!  Însă bogăția detaliilor compensează orice element de previzibilitate. Pe scurt, bănuiești ce se va întâmpla, dar ești impresionat de felul în care se întâmplă.

Și da, felul în care se întâmplă lucrurile reprezintă magia cărții. Andrei Mazilu excelează în primul rând în descrieri. Dacă adăugăm și că vorbim de o carte Fantasy în care aproape orice este posibil, avem o combinație mortală. Mortală la propriu, pentru că o mare parte din roman este despre moarte, distrugere, lumea de dincolo, lupi zombi numiți vârci, moroi sau nevii.

 

Citește aici cronica lui Daniel despre romanul Anotimpul pumnalelor

 

De data aceasta, autorul vine cu explicații detaliate despre zei, religie și faptele bune sau rele din Voss și lumea de dincolo. Ca și cum mi-ar fi simțit frustrarea din timpul lecturii primului volum, autorul îmi face cunoștință cu alți zei, explică de ce Thanos, Zeul Morții, e singurul cunoscut și, mai ales, descrie felul în care pot apărea alte creaturi diabolice.

Mi-a plăcut că oamenii nu sunt atât de neajutorați din punct de vedere spiritual pe cât credeam și nici zeii nu sunt absoluți.

Mai rămân întrebări despre civilizațiile vechi, care existau demult în arhipelag. De asemenea, ne sunt prezentate și alte teritorii din afara Imperiului Voss, unde oamenii au propriile credințe și puteri supranaturale. Ca singur spoiler pe care îmi permit să-l dau, vă spun că apar în scenă și vârcolacii. 

 

jocul necromantilor andrei mazilu
Romanul dark fantasy Jocul necromanților (c) Crux Publishing

Câteva cuvinte despre atmosfera din „Jocul Necromanților”

Am vorbit mai sus de cât de bine sunt realizate descrierile. Andrei Mazilu se pricepe să zugrăvească tablouri. Fie că e vorba de o capcană subterană, o scenă macabră în interiorul unei secte de nebuni, sau o scenă de bătălie, totul este perfect din punctul meu de vedere.

Bine, pentru cineva ca mine, recomand anumite pauze în lectură pentru a evita depresia. Întregul cadru în care se întâmplă acțiunea debordează de morbid.

Totul pare cuprins de o atmosferă apăsătoare, chiar și în rarele momente de liniște.  E un fel de lume din „World of Warcraft”, după ce The Burning Legion și-au făcut de cap.

 


ÎȚI PLAC MATERIALELE NOASTRE ȘI VREI MAI MULTE?

NE POȚI SUSȚINE DE LA DISTANȚĂ CU UN SINGUR CLIC!


 

Autoritățile imperiale rămase sunt slabe și nu se grăbesc să colaboreze, iar industria și economia sunt în ruine. Cel mai important aspect: o sectă de fanatici care cunosc vrăji întunecate și controlează armate de cadavre face ce vrea, lucrând spre distrugerea lumii (nu doar a Arhipelagului).

Ar trebui să vorbim un pic și despre personajele din „Jocul Necromanților”

De data asta, personajele negative sunt foarte negative. M-au făcut să le urăsc pe toate. Ce nu a reușit autorul în primul volum aici i-a ieșit cu succes. Răul e mult mai rău și macabru. Necromanții sunt fie însetați de putere, fie psihopați instabili. Turek, cel care învie la finalul primei cărți și visează să ajungă zeu, este și crud, nebun, nedrept și obsedat de distrugere. Acoliții lui sunt macabri și însetați de sânge, căutând să se ucidă chiar și unul pe celălalt.

Scenele în care mor unele personaje sunt bine descrise. Acum am simțit cu adevărat că unele personaje negative chiar o meritau. Gata cu empatia!

 

Află mai multe despre Andrei Mazilu din interviul:

Autorul navigator. Andrei Mazilu la timona romanelor SF

 

Personajele pozitive, în afară de faptul că sunt mai multe decât în primul volum, sunt parcă mai amuzante și mai umane. Asasinul din „Anotimpul Pumnalelor” capătă mai multă umanitate și mai multă putere. Iubirea lui pentru Jess poate să înflăcăreze imaginația oricărui adolescent, mai ales că cei doi trec și prin câteva momente de cumpănă.

Aendo Assermore face ce știe mai bine. Moare când nu te aștepți și se întoarce la momentul potrivit. O a doua poveste de iubire (între alte două personaje) vine să aducă mai mult echilibru cărții, plină de crime și trădări sângeroase.

 

romanul jocul necromantilor crux publishing
Jocul necromanților (Cronici din Voss, vol. 2) (c) Crux Publishing

 

Totuși, spre deosebire de primul volum, acum tipii buni chiar au superputeri. Se pot lupta cu grupuri mari de morți, necromanți și vrăjitoare și pot scăpa destul de ușor din situații limită.

 

„Jocul Necromanților” invită la o aventură pe cinste

Magia e la ea acasă în această carte, tehnologia steampunk trecând parcă în planul doi. Personajele mai folosesc un dirijabil, o pușcă, un braț mecanic, dar toate parcă pălesc în fața magiei, a transformărilor, incantațiilor, vrăjilor aruncate asupra dușmanilor și a comunicării directe cu spiritele lumii de dincolo.

 

jocul necromantilor de serban andrei mazilu crux publishing
Volumul Jocul necromanților (c) Editura Crux Publishing

 

Personajele sunt imprevizibile, la fel ca acțiunea, până aproape de final. Nu există nimic slow paced, cartea e acțiune și gata. Ritmul e alert, iar ca lectură, romanul e greu de lăsat din mână. Te mai ajută frustrarea, atunci când planurile băieților buni nu ies cum ar trebui. Te enervezi, pui semn și faci o pauză. Dar nu te ține mult, că te întorci ca să afli ce se întâmplă. Cel puțin pe mine nu m-a ținut.

În final, vă invit să vă întoarceți în lumea Arhipelagului Voss. Intrați în jocurile sângeroase ale necromanților și trăiți o aventură întunecată pe cinste!

 

jocul necromantilor editia 2015 crux publishing
FOTOGRAFIE de Daniel Ciobanu: Ediția anterioară a coperții

O cronică de Daniel Ciobanu (#guest)

Editare: Andreea Sterea

Corectură: Iulia Dromereschi

Layout: Andreea Sterea

1
Daniel Ciobanu
Pasionat în egală măsură de lectură, istorie și video-montaj, Daniel este un partener de discuție excelent când vine vorba despre oricare dintre cele trei subiecte