Carte perfectă de Halloween. FOTO Alexandra Pătrașcu

„Surorile Hollow”: Povestea unei dispariții neobișnuite

În ultimii ani, am început să îmi diversific tot mai mult lecturile. De la o devoratoare de Fantasy am ajuns să trec prin mai multe genuri: horror, thriller, chiar și romance, dar niciodată nu am renunțat la prima mea iubire. Anul acesta am descoperit două cărți care m-au încântat și m-au ținut în suspans pe tot parcursul acțiunii: cartea „Sălbaticele”, scrisă de Rory Power, și seria „Crima perfectă”, de Holly Jackson, din care mai am doar nuvela de citit. „Surorile Hollow” mi s-a părut o combinație perfectă între cele două lecturi menționate.


 

Comparație cu alte cărți

Partea de thriller își face simțită prezența odată cu dispariția lui Grey Hollow, prin mica anchet pe care celelalte două surori, Vivi și Iris, o încep. Indiciile sunt ascunse peste tot și cele două încearcă să construiască un puzzle de mistere. Aceste elemente au fost asemănătoare cu cele din volumele din „Crima perfectă”.

În schimb, prezentarea naturii în stare de putrefacție, apariția florilor albe carnivore, numite și mutante, transformările ce apăreau în Demilume, atât la sufletele rătăcite, cât și la animale sau vegetație, mi-au amintit de influența Toxului din „Sălbaticele”.

Dacă nu știți cărțile menționate, dar sunteți printre fanii cărților Fantasy, vă mai las aici o părere pe care am găsit-o chiar pe coperta cărții.

Cititorii vor fi eviscerați. Animată de senzațiile de basm întunecat, Surorile Hollow este o lectură fermecătoare, pentru cei și cele care iubesc cărțile lui Holly Black, autoarea atâtor serii cu neamul zânelor.”School Library Journal

 

 

Made with Padlet

 

Unde au dispărut surorile Hollow?

Povestea noastră începe, de fapt, când Iris avea șapte ani. În noaptea de Anul Nou, ea și cele două surori mai mari ale sale au dispărut. Au fost găsite după o lună, fără haine, fără lovituri, vânătăi sau răni, în afară de o cicatrice micuță la baza gâtului, în formă de semilună. Reapariția lor a venit fără nicio explicație, ele fiind aparent neschimbate, dar, în același timp, foarte diferite.

 

Există numeroase teorii conspiraționale, dintre care cele mai populare sunt răpirea extraterestră, o farsă parentală și (poate din cauza atmosferei celtice) înlocuirea lor cu alți copii din neamul zânelor.”

 

Prima schimbare erau dinții și ochii, după cum spunea tatăl lor, Gabe. Dacă înainte aveau ochi albaștri, acum deveniseră negri. O scurtă perioadă de timp de la sosirea lor, părinții au fost foarte încântați. Din păcate, această stare nu a durat mult, iar ei au început să fie tot mai sceptici, mai ales după ce părul fetelor a început să albească brusc.

După aproximativ jumătate de carte, o să aflați tot mai multe indicii și explicații legate de locul în care au fost cele trei surori timp de aproximativ o lună și cum au reușit să se întoarcă acasă. Cât despre cicatricea lor, nu uitați de existența ei, pentru că va avea un rol foarte important mai târziu.

Storia Book Quest #24

După ce am primit această carte pentru club, am început imediat să o citesc și în trei zile a fost gata. Este destul de scurtă, dar plăcută, și nu am reușit să o las jos din mână prea ușor. M-a ținut mult în suspans în anumite locuri și sfârșeam de fiecare dată să mai citesc încă un capitol.

Clubul a avut loc pe 30 octombrie 2022, ca ediție specială de Halloween. A fost o experiență drăguță și mi-a plăcut să aflu și părerile celorlalți participanți, deși cred că am fost singura care a adorat cartea de la început și până la sfârșit. Am ascultat multe impresii negative și, spre surprinderea mea, am simțit doar nevoia să apăr cartea, iar opinia mea nu s-a schimbat.

 

Lucy și „Surorile Hollow”. FOTO Alexandra Pătrașcu

 

Două dintre marile teme care au adus mai multe discuții de-a lungul clubului au fost coperta, o comparație dintre cea originală și cea oferită de varianta tradusă la Storia Books, și amestecul de genuri. Pentru copertă, eu sunt de partea celei traduse la noi. Mi se pare mult mai sugestivă și consider că ne oferă acea atmosferă misterioasă, stranie, întunecată, prezentă în volum. Când vine vorba de genul din care face parte cartea, este destul de greu să îți dai seama, fiindcă pare că are ceva din toate, dar cred că misterul și ficțiunea paranormală sunt predominante.

Evoluția personajelor și atmosfera cărții

În general, într-o carte urmărim acțiunea și modul în care se dezvoltă personajele în jurul ei. Dar în „Surorile Hollow” este mai important să ne folosim imaginația și să ne contopim cu natura prezentată. Este o carte bazată pe senzații puternice și diverse. Aceasta merge de la descrierile hainelor la care lucra Grey la parfumul sinistru pe care îl simțeau fetele de fiecare dată când ceva din jurul lor se afla în descompunere, și până la aspectul sinistru al Demilumii.

 

Câteva picături din parfumul scârbos la încheieturi și la gât, ca să duhnim toate a fum și a părți periculoase de pădure.” – despre parfumul House of Hollow

 

Altă descriere sumbră:

Și-a folosit două degete de la cealaltă mână să-și țină rana deschisă. Înăuntru nu erau capilare sau tendoane sau carne roșie, ci ce te-ai aștepta să găsești într-un copac care se descompune în pădure: putregai, mușchi și mucegai.”

 

Carte perfectă de Halloween. FOTO Alexandra Pătrașcu

 

A fost una dintre puținele cărți cu numeroase pasaje descriptive care m-a încântat. De obicei, acestea mă plictisesc și ajung să le abandonez. Totuși, pe lângă descrierile detaliate și impresionante, personajele puteau fi accentuate mai mult. În schimb, acestea sunt create destul de simplu, fiecare având câteva trăsături dominante: Grey este impunătoare și foarte secretoasă, Vivi este o rockeriță evidentă prin look-ul ei, iar Iris pare a fi tipul tocilarei timide. La început, este prezentată ca o elevă model, interesată de tehnologie. În această parte mi-a plăcut să mă identific puțin cu ea.

 

De aceea mă îngropam în cărți de programare și robotică și titrare, pentru ca tot ce era greșit să n-aibă loc să se strecoare înăuntru.”

 

Deși trec prin multe întâmplări terifiante, mi s-a părut că surorile Hollow nu au evoluat foarte mult. În schimb, în finalul cărții, au reușit și ele să descopere ce s-a întâmplat cu adevărat în trecutul lor, în luna în care au fost dispărute. Tyler și soții Hollow, Cate și Gabe, sunt puțin menționați. Aceștia au trăsături repetitive, toți fiind mai mult personaje de fundal de care să se folosească surorile. Abia în plot twistul final reușesc să se remarce.

Alte detalii memorabile

De-a lungul lecturii mele, am mai găsit câteva citate și m-am gândit să le las pentru finalul articolului.

Grey, cu toate secretele ei ascunse în toate colțurile aparent invizibile, se considera misterioasă. În creațiile sale vestimentare ascundea diverse obiecte sau mesaje care o caracterizau. Unul dintre cele menționate este:

 

Sunt o fată din firimituri de pâine, singură și rărăcită în pădure. – GH”

 

La un moment dat, aflându-se în căutarea divei dispărute, Iris ajunge să găsească una dintre cărțile copilăriei sale. Mi-a plăcut alegerea, mai ales pentru că seria „Cronicile din Narnia”, scrisă de C. S. Lewis, este cea care m-a făcut să iubesc lectura.

 

Am luat un exemplar cu copertă groasă din Leul, vrăjitoarea și dulapul. Fusese cartea mea favorită când eram mică. Grey mi-o citea iar și iar.”

 

Ambele citate ascund mai multe lucruri în spatele lor. De exemplu, veți regăsi acele firimituri undeva spre finalul cărții, iar ușa celebrului dulap din Narnia se transformă în această carte în ușa care duce spre Demilume. Ele puteau fi găsite într-un anumit mod, pe care îl descoperă Iris în poveștile pe care i le spunea Grey când era mai mică.

O ușă care, cândva, ducea undeva, însă acum duce în altă parte.”

 

Lucy vă recomandă „Surorile Hollow”. FOTO Alexandra Pătrașcu

Informații generale

Titlu: „Surorile Hollow”

Autor: Krystal Sutherland

Tradusă în limba română la Editura Storia Books

Anul apariției: 2021

Genuri: ficțiune paranormală, mister, horror, thriller, young adult, fantasy

Traducătoare: Iulia Dromereschi

Rating personal: 5/5

Roman finalist la Goodreads Choice Awards 2021 (YA Fantasy & SF)


O recenzie scrisă de Alexandra Pătrașcu (departamentul #cărticeală)

Editare de Sorina Sfreja-Nemeș

Corectură de Iulia Dromereschi

Layout: Alexandra Pătrașcu

1
Alexandra Pătrașcu
Mi-am găsit pasiunea pentru citit aproximativ în clasa a treia cu ajutorul volumelor din seria „Cronicile din Narnia” și de atunci și până în prezent tot cărțile de ficțiune au rămas preferate mele, în special cele din subgenul High Fantasy.