În februarie 2021, zece jurnaliști voluntari din cartierele Berceni, Drumul Taberei și Militari au pornit într-o aventură documentară. Își doresc să scoată la iveală #PoveȘtiriDeCartier, cum am numit proiectul nostru editorial, să cunoască și să ducă mai departe fețe noi (sau vechi, cu o nouă poleială) din cartierele vizate, și să îndemne și pe locuitorii din aceste cartiere să scrie la redacție și să-i cheme să le spună poveștirile.
Dacă aveți un loc favorit, o persoană dragă, o afacere de cartier, o cafenea cu personalitate, un teatru sau un cinematograf istorice, dacă ați văzut o serie de graffiti care v-a atras atenția, sau vă place să vă plimbați într-un parc bucureștean, dați de știre și livrăm o poveștire.
În 2016 m-am mutat în Drumul Taberei și nu am fost deloc încântată. Toată lumea fugea de această zonă, pentru că nu avea metrou. În prima seară aici chiar am plâns pentru că am făcut o oră și ceva cu autobuzul de la Piața Romană până la Favorit. Era foarte aglomerat și deoarece era întuneric afară, nici nu am coborât la stația bună. Așa e când te iei după vocea din autobuz și nu cunoști zona. Apoi mi-am învățat lecția.
Încet, încet, am început să iubesc cartierul. Pe scurt, mi-am dat seama că am de toate la doi pași: toate supermarketurile posibile, la cel mult 15 minute de mers pe jos, două mall-uri, saloane de înfrumusețare, sală de sport, autobuze care ajung direct aproape în tot Bucureștiul și un parc de toată splendoarea. În primii doi ani nu am reușit să ajung în parc, deși e la zece minute de mine. La momentul potrivit, a apărut și persoana potrivită cu care să-mi petrec timpul acolo, și am recuperat tot ce ratasem înainte. Așa am petrecut seri întregi în parc și i-am descoperit fiecare colțișor.
În Parcul Drumul Taberei nu mai simt agitația orașului, mă deconectez și pot să mă bucur de verde. În centrul parcului se află podul de pe care privești de la înălțime tot ce e în jur. Prima dată mi-a fost teamă să mă urc pe el, dar acum îmi place să merg acolo și să mă bucur de lumina puternică a soarelui.
Parcul de azi
Sub pod este lacul pe care te poți plimba cu hidrobicicleta vara, iar iarna îl poți bate cu pasul, fiindcă nu are apă. Și da, e interesant să fii și cu un nivel mai jos, nu doar pe pod. Ce îmi place cel mai mult acolo este că-i foarte dichisit și îngrijit. Iarba este mereu verde, iar florile completează peisajul. Peste tot sunt bănci, chiar și în locuri puțin mai ascunse, iar vara poți sta pe păturică să te relaxezi. Odată am mers în parc să învăț pentru un examen și chiar aș mai repeta experiența.
Locul meu preferat e pe colinele din jurul parcului, la umbră și pe păturică. De aici poți vedea copiii cum se bucură în natură, părinții care au un moment de relaxare și firile mai sportive care își fac antrenamentul. Este un loc pentru toată lumea, un loc în care poți face de toate. Seara te poți muta la măsuțele luminate să stai la o vorbă sau să te joci cu prietenii, iar ziua poți merge la piscină.
Și, ca să completez lista cu de toate, parcul are și o seră bogată în peste 300 de specii de plante exotice, împărțite în șapte pavilioane expoziționale. Vizitele sunt gratuite, iar vizitatorii se pot bucura de o grădină botanică în plină splendoare, la doi pași de locuințele lor. De-a lungul timpului, parcul a trecut prin câteva modificări. Eu nu știu cum era înainte, motiv pentru care am stat de vorbă cu alte persoane care mi-au povestit amintirile lor.
Parcul de altădată
Înainte de renovare, în parc erau mai multe activități pentru cei mici. Pe lângă clasicele leagăne, tobogane și o trambulină, atracția principală pentru copii era cu siguranță zona cu mașinuțe electrice. O altă atracție erau tarabele cu jucării, vată de zahăr și înghețată. În parc era și o scenă pentru spectacole, iar copiilor le plăcea să își petreacă timpul acolo. Cei care au copilărit aici spun că era ca un castel pentru prinți și prințese.
Alex
Cea mai dragă amintire a mea din parcul de altădată este din ziua în care am mers cu părinții mei să decolăm avionul teleghidat pe care mi l-au dăruit de Sfântul Alexandru. Am ales foișorul din centrul parcului (care acum nu mai există) și am decolat cu avionașul către lacul care era mult mai mare decât acum.
M-am jucat cu el un timp, după care s-a prăbușit pe „aleea bătrâneilor” (așa numeam noi o alee plină cu mese pentru șah și table, unde mereu era plin de bătrâneii din cartier, care jucau). Aceasta era acoperită de viță de vie, era umbroasă și avea un miros superb.
Un domn de acolo a găsit avionul și mi l-a dat înapoi. Apoi am mers cu părinții la „mașinuțele care se lovesc”. Acestea erau în locul în care este acum terenul de baschet. Era un mic parc de distracții, iar la intrarea dinspre piață erau biciclete de închiriat, câteva gherete cu înghețată și peste tot locuri de joacă pentru copii.
Bogdan
În copilărie obișnuiam să merg în fiecare zi în parc cu părinții și să ne plimbăm cu bicicletele. Acum asociez aceste amintiri cu vârsta aceea lipsită de griji. Principala mea distracție erau mașinile electrice. De mic îmi plăcea să conduc. Mai târziu, spre finalul școlii, am ajuns să descopăr și celelalte zone ale parcului, iar în fiecare weekend mergeam să joc ping-pong cu prietenii.
După renovare, spațiul de joacă pentru copii a fost mutat și micșorat, lăsând mai mult loc pentru plimbări și alte activități. Acum ai voie să stai pe iarbă și de multe ori vara merg cu prietenii și ne jucăm boardgame-uri.
Sora lui Bogdan
Cea mai dragă amintire pe care o am din Parcul Moghioroș este de pe vremea când aveam aproximativ șase-șapte ani și mă plimbam cu bicicleta în fiecare zi, alături de părinți și fratele meu. Cea mai mare bucurie era când ne plimbam cu mașinuțele electrice. La vârsta aceea era un lucru excepțional și ne făcea să ne simțim ca niște oameni mari. Niciodată nu luam mașinuțe separate și ne dădeam împreună.
Pe vremea aceea, parcul era plin de locuri de joacă pentru copii și atracții precum trambulina, mașinuțele electrice, un castel mare de prințese cu scenă și terenuri de baschet. La tot pasul existau standuri de înghețată și vată de zahăr sau cu jucării, visul fiecărui copil.
Vremurile se schimbă, dar parcul continuă să rămână în amintirile oamenilor din cartier, și mai noi și mai vechi. Cu toții știm că în București există un mix de oameni din toată țara și chiar și cei care nu s-au născut aici au ajuns să iubească zona și să-și facă amintiri. În final, nu rămâne decât să îl vezi cu ochii tăi și să îl iei la pas. Vei descoperi locuri noi, pe care nu ți le-am dezvăluit, tocmai ca să fii surprins(ă).