Ce metodă mai bună de a-mi sărbători ziua la 20 de ani decât la a 39-a ediție a Festivalului de Muzică Rock de la Posada? Stadionul din Câmpulung m-a întâmpinat, ca de fiecare dată, cu aceeași atmosferă plăcută, semi-rustică, la poalele munților Argeșului. De data asta am avut-o alături și pe Oana, așa că vă vom povesti împreună, din două perspective, cum a fost experiența noastră de o zi în cadrul celui mai longeviv festival de rock din România.
Încă o dată, pe drum spre Câmpulung
Drumul din Slatina până la Câmpulung a fost lin și liber, fără peripeții, ba chiar am bifat și prima mea depășire. Pe măsură ce ne apropiam de stadion, mașinile spectatorilor se înmulțeau vizibil. Mi se pare fascinant să vezi străduțele orășelelor liniștite în care se organizează festivaluri de genul acesta (Câmpulung, Râșnov, Mogilovo) împânzite de rockeri de toate vârstele, fiecare cu tricoul trupei preferate. Îi admiri pe cei care au tricou cu trupele care îți plac sau care au fost la aceleași concerte ca tine. Ai sentimentul de apartenență la o comunitate de oameni care respiră aceeași muzică.
Dar gata cu sentimentalismul. Prima trupă pe care am apucat s-o vedem pe scenă au fost niște thrasheri australieni care pentru mine au fost highlightul zilei. Nu aveam așteptări uriașe, pentru că nu apucasem să-i ascult înainte. Decizia de a veni la Posada a fost luată pe ultima sută de metri, fără researchul meu obișnuit al line-upului. Cu toate astea, stilul lor m-a prins din primele minute.
Hidden Intent vin tocmai din Adelaide, Australia, și cântă împreună din 2011. Formată din trioul Chris McEwen la voce și bas, Phil Bennett la chitară și Paul Lewis la tobe, aceștia reușesc să scoată un thrash metal sănătos, inspirat de școala Bay Area și thrashul european, presărat cu pasaje groove și multă energie live. Până acum au patru albume la activ (Walking Through Hell, Fear, Prey, Demise, Dead End Destiny și cel mai din anul acesta, Terrorform ). Australienii au împărțit scena cu nume grele ca Helloween, Queensrÿche sau Artillery. În concerte, au energia aia de „party thrash” tipic australian, unde agresivitatea muzicală se combină cu glume, autoironie și chef de distracție.
Flotsam and Jetsam: legende vii în premieră în România
Următorii au fost Flotsam and Jetsam, aceste legende vii ale thrashului autohton care s-au aflat în premieră în România. Formați în 1971, Pheonix, Arizona, sunt cunoscuți pentru riffurile tăioase, ritmurile rapide și combinația de thrash clasic cu pasaje melodice. Acestea i-au făcut să reziste pe scena metalului timp de peste cinci decenii. Albumul lor de debut, Doomsday for the Deceiver (1986), i-a pus pe hartă și a marcat perioada în care Jason Newsted cânta în trupă înainte de a pleca la Metallica. Aceasta a adus și celebra glumă din partea Metallica, care îi poreclise „Flintstones and the Jetsons”, iar pe Newsted „Jason Newkid”. Este o anecdotă care a rămas în istoria metalului, iar eu am aflat-o de la tata.
De-a lungul carierei, trupa a lansat peste 15 albume, printre care No Place for Disgrace (1988), Unnatural Selection (1999) și cel mai recent Blood in the Water (2021). Vocea distinctivă a lui Eric “A.K.” Knutson și energia constantă a chitarelor și tobelor au devenit semnătura lor. Flotsam and Jetsam au împărțit scena cu nume mari ca Megadeth, Anthrax, Testament sau Kreator și continuă să fie o prezență activă pe festivaluri internaționale.
📌 Citește și: Posada Rock 2023 – La povești cu Serpent Stream | Interviu
Deși nu pot spune că sunt o mare fană a muzicii sale, nu am putut să nu apreciez tehnica și profesionalismul lui Geoff Tate. Acesta a cântat piese din discografia solo, dar și din perioada de trei decenii în care a fost solistul Queensrÿche. Această trupă a contribuit la definirea metalului progresiv, prin albume ca „Operation: Mindcrime” și „Empire”. Sunt sigură că a trezit multe amintiri fanilor trupei care s-au adunat în fața scenei pentru a auzi piesele unuia dintre cei mai mari vocaliști de metal din toate timpurile.
Hyprocrisy, death metal în stare activă
Cap de afiș al celei de a doua zile a fost Hypocrisy(1991), trupă suedeză de death metal pe care am ascultat-o din peluza stadionului de la Câmpulung, dat fiind faptul că am fost o victimă colaterală a moshpitului agresiv de pe teren. Trecând peste faptul că nu am mai văzut jumătate de oră cu un ochi, Hyprocrisy au fost de neuitat, nu din prisma accidentului, ci datorită muzicii.
Acest melodic death metal cumva atmosferic îmbinat cu versuri pe teme oarecum bizare precum conspirațiile, anti-Iluminatti, violența, ororile realității, nebunia, creștinismul, satanismul, tortura, războiul, dependența de droguri și conflictele emoționale. Hypocrisy a fost trupa care a mișcat cel mai tare publicul, atât la propriu cât și la figurat. Din tribune am putut observa, cu un ochi, moshpituri, crowdsurfing și o grămadă de headbanging. Energia a fost imaculată și doar la asta te aștepți de la acești mari ai muzicii death din Europa și de ce nu, din toată lumea.
Per total, participarea la Posada 2025 de ziua mea a fost o experiență interesantă, pe care aș repeta-o, de ce nu, anul viitor. Ceva la locație îmi aduce aminte de atmosfera de la Midalidare. Este un festival familiar, rustic, prietenos care mi se pare potrivit atât pentru tineri, cât și pentru familii sau rockerii cu experiență. Pentru Oana, această nou-venită a festivalului de muzică rock Posada, experiența a fost memorabilă. Ediția de anul acesta a făcut-o să-și dorească să se întoarcă și anul viitor, la a 40 a aniversare a festivalului. Am rugat-o să îmi ofere niște impresii despre această experiență, așa că iată gândurile ei.
Cum ți s-a părut la Posada?
Cu toate că am crescut ascultând muzică metal, diversitatea și istoria bogată a acestui gen muzical nu încetează să mă uimească. Festivalul Posada a fost de ceva timp pe radarul meu, iar anul acesta am avut plăcerea de a mă duce pentru prima dată. Având în vedere prestigiul clădit pe parcursul a 40 de ani (n. r. – deocamdată 39 de ani) și impactul major pe care acest festival îl are asupra zonei underground, așteptările mele erau mari, dar tot am fost surprinsă.
Cum a fost atmosfera?
Formațiile au creat o atmosferă incendiară datorită prestațiilor pline de pasiune și energie, care au captat total atenția publicului. Am fost surprinsă de diversitatea mulțimii care varia de la copiii care își însoțeau cu entuziasm familia la fani veterani. Locurile aglomerate tind să îmi inducă un sentiment de claustrofobie, așa ca am apreciat mult spațiul generos prin care reverberau acordurile brutale de chitară.
Care a fost formația care te-a dat pe spate?
Cu toate că fiecare trupă a creat o energie electrizantă prin spectacolele lor, Flotsam and Jetsam, veterani ai genului trash, m-a impresionat în special. Melodiile cu tempoul rapid și energizant, elevate de prezența scenică fenomenală au câștigat inima publicului, care făcea headbanging cu entuziasm pe ritmul muzicii.
Având în vedere că deja știm câteva din trupele care urmează să vină anul viitor (Dark Funeral, Moonspell, Soen, Tiamat, Carach Angren și Evil Invaders), ce trupă ai vrea să vezi pe scenă la ediția aniversară?
Blood Ceremony. Este o formație care mi-a captat atenția încă de la primele acorduri, prin melodii care îmbină rockul psihedelic și doom metalul, acompaniate de solouri hipnotizante la flaut. Albumul lor „The Eldritch Dark” abordează teme precum ocultul și vrăjitoria într-o manieră reminiscentă stilului anilor ’70.
În loc de concluzie
Acestea fiind spuse, abia așteptăm să ne întoarcem anul viitor la Câmpulung, să căpătăm noi experiențe, să ne simțim bine și să respirăm aerul de munte combinat cu muzica de excepție!
Un material de Andra Duțescu (#creativ – muzică) feat. Oana Vintilescu
Editare: Radu Eremia
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Anda Duțescu
