O listă semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri (Krystal Sutherland)

O listă semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri este de departe cartea mea (standalone) preferată (ceea ce nu e prea favorabil, având în vedere că nu apuc să spun nici măcar jumătate din titlu că limba mea mai are puțin și cedează), așadar imediat ce am auzit că luna ianuarie ne încântă cu un club de carte despre aceasta, mi-am luat frumos cana de ciocolată caldă, toate highlighter-ele posibile (puțin mai lipsea până să subliniez tot conținutul) și m-am pus pe citit.

Era dragostea de ajuns? Dacă o persoană nu poate să îți ofere nimic altceva în afară de promisiuni încălcate și dezamăgiri, e dragostea de ajuns cât să compenseze?”

Tuturor ne este frică de ceva, nu-i așa? (I mean, până și Morții îi este frică de orhidee și de meduze). Dar cum ar fi dacă fix lucrul de care îți e frică ți-ar aduce sfârșitul? Un blestem aruncat asupra familiei tale, care te face să te trezești din senin cu o fobie fără sens, gata să-ți ia viața în orice clipă. Știu, pare puțin cam prostesc să crezi așa ceva, dar, aceasta este povestea familiei Solar.

Reginald Solar a fugit toată viața de apă după ce Moartea (cu care s-a întâlnit de câteva ori la viața lui) i-a spus că va muri înecat. Rosemary e în stare să nu se ducă să își ia fiica de la școală pentru că o pisică neagră i-a tăiat calea, Peter nu e dispus să-și părăsească pivnița nici măcar atunci când are un infarct, Eugene se află într-o luptă continuă cu demonii și nu poate suporta întunericul sau să intre într-o cameră unde întrerupătorul nu este lipit cu scoci (pentru că cine știe când se trezește o fantomă că vrea să stingă becul?). Iar Esther… Păi Esther nu și-a găsit încă marea frică și nici nu are de când să o facă, deci de fiecare dată când i se face frică de ceva, îl trece pe Lista semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri și pur și simplu îl evită. Destul de inteligent, nu?

Revenind la pisica neagră de mai devreme, țin să-i mulțumesc din tot sufletul că a speriat-o pe Rose, pentru că așa reușim și noi să îl întâlnim pe Jonah Smallwood, un vechi prieten al fetei (care i-a frânt inima în trecut), când Esther este nevoită să ia autobuzul și îl găsește pe acesta în stație. Acum că băiatul a cam jefuit-o (la sânge) și săraca a fost nevoită să meargă pe jos până acasă (prin ploaie) este partea a doua.

-O să mergi până acolo prin ploaie? Pentru că eu n-am de gând să mă întorc să iau motoreta până nu închid.

 – Asta am făcut și în noaptea în care m-ai jefuit.

 – Ți-am sustras niște bunuri, Esther, ți-am sustras niște bunuri. Nu spune că te-am jefuit. Mă faci să par un golan. Să sustragi bunuri e o chestie de finețe.”

Soarta este de partea noastră, pentru că, peste doar câteva ore, cei doi ajung să fie arestați (cum s-a ajuns la asta? E o poveste lungă). Important este că Jonah i-a furat Lista semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri (și o pungă de jeleuri, lucru de neiertat) și ajunge să vorbească cu Esther (în ciuda protestelor ei) despre aceasta. Iar celor doi le vine o idee. Cum ar fi să caute Moartea și să o roage să oprească blestemul? Și ce mod mai bun pentru a face asta decât prin a înfrunta cele cincizeci de frici de pe listă?

Fan art: Esther Solar, protagonista cărții + cartea de la editura Storia Books

Ne așteaptă o aventură de neuitat în care cei doi (acompaniați uneori de Eugene și Hephzibah, cea mai bună prietenă a lui Esther) se vor înfrunta cu homari, molii, gâște, clovni și multe alte lucruri înfricoșătoare sau nu. Dar pe lângă asta urmărim cum scânteia dintre Esther și Jonah se reaprinde, în timp ce familia Solar se dezintegrează și are loc o luptă constantă pentru găsirea/acceptarea sinelui.

Esther a împins ușa Morții. În spatele ei era un hol slab luminat. Se mișca încet, fiecare pas era atent măsurat. Și mai mult zgomot. Gemete. Un strigăt de durere. Pentru prima dată în viața ei, a avut instinctul să lupte, nu să fugă, iar adrenalina a făcut-o să alerge spre sursa fricii ei.”

Știu că îmi era puțin frică atunci când am început să recitesc cartea, pentru că am devenit mult mai critică în ultimele luni și nu voiam să ajung la concluzia că nu e atât de bună pe cât credeam, dar nu știu cum se face că de data asta mi-a plăcut mai mult. Și după mine o carte este bună atunci când o recitești și te simți de parcă o faci pentru prima oară, ceea ce s-a întâmplat și în cazul de față.

Personajele și dinamica dintre ele sunt de-a dreptul extraordinare. M-am regăsit mult în Esther (deși nici în vise nu sunt atât de tare pe cât este ea, iar clovnii sunt un lucru unde până și eu zic pas, blestemată sau nu), o fată antisocială care are o părere destul de proastă despre oameni și încearcă să îi țină cât de departe posibil. Și, ca să vă dați seama cât de creativ te poate face anxietatea, Esther a ajuns să se costumeze în diferite personaje (zilnic), pentru a se ascunde de lume (știu că sună puțin cam trist). Din fericire Jonah intră în peisaj și o cucerește pe ea (și pe noi, sau cel puțin pe mine) prin glumele și perseverența sa. Eugene nu se lasă mai prejos (chiar dacă e într-un război pe viață și pe moarte cu depresia) și este un frate (geamăn) fenomenal. Iar Hephzibah (și eu, care mă plângeam că Ocean și Monday sunt nume ciudate@) este o prietenă bună, chiar dacă nu vorbește cu Esther (decât prin semne) din cine știe ce motive.

Cum putea să le explice unor străini că erau înconjurați de un câmp de forțe, o barieră invizibilă care bâzâia în jurul oamenilor pe care nu îi știa, care o ținea departe de ei?”

Acum, pentru iubitorii de crime, țin să vă zic că deși povestea noastră pare destul de roz, pe parcurs lucrurile devin ceva mai întunecate (însângerate chiar) iar un caz, care l-a distrus pe Reginald (polițist în trecut), pentru că nu a fost în stare niciodată să îl prindă pe criminal, ar trebui să vă satisfacă setea pentru mister. Deși bănuiesc că simplul fapt că nu știm cu exactitate veridicitatea poveștilor sale legate de Moarte și blestem cred că se descurcă destul de bine din punctul ăsta de vedere. Și, dacă tot am zis de Moarte, țin să menționez că Jack Horowitz este cu siguranță personajul meu preferat (scuze, Esther, însă uneori ești prea proastă pentru gustul meu). Nu apare atât de mult pe cât aș vrea, dar episoadele din trecut cu el și Reg au fost aur pur pentru mine. Prietenia Tentativa de prietenie dintre ei și toată povestea asta cu Îngerul Morții (nu vă încruntați la mine, îmi plăcea de el înainte de obsesia cu îngerii), cum este ales, ce face, m-au fascinat. Iar umorul cinic al lui Horowitz (deși gemenii noștri se descurcă și ei destul de bine aici) a fost cireașa de pe tort.

– Deci dacă plantez ghimpele ăsta, o nouă floare va crește din el? Nemurire. Ca meduzele acelea nenorocite, care mă chinuie atât.

 – Tu poți măcar să crești ceva? Dacă ai planta o smânță, ar crește sau s-ar ascunde în umbra ta, prea speriată ca să înflorească? De ce te-ai obosi să plantezi ceva când știi că oricum o să îi iei viața?

– De ce te obosești să trăiești când știi că oricum o să mori?”

Pe lângă scenele sângeroase, Krystal Sutherland face treabă bună pe cam toate planurile. Glumele se găsesc din plin, scenele romantice/profunde sunt construite atent și tensiunea se găsește mereu în măsura necesară. Nu avem drame (asta dacă ignorăm crizele lui Esther), relațiile dintre personaje evoluează lent și sunt realiste. Ador modul ei de a scrie (simplu și direct, puțin ironic uneori, mai râde de personaje din când în când) și cred că se mulează perfect pe poveste. Este destul de trist totuși că autoarea are doar două cărți publicate (cealată fiind Inimi chimice), pentru că voiam să îi explorez mai mult lucrările. Chiar dacă sunt puține, măcar sunt de calitate.

Fan art: Jonah Smallwood, protagonistul cărții + cartea de la editura Storia Books

Nu știu cât de credibil o să sune ce urmează să spun, dar oricât de mult m-aș gândi la ceva ce nu mi-a plăcut la cartea asta, nu îmi vine nimic în minte. Nici măcar titlul kilometric nu mă deranjează. Poate doar faptul că Esther este fraieră și nu raportează un furt când ea și hoțul sunt vecini de celulă pentru noapte și e un polițist la doar câțiva metri distanță, dar chiar și asta are sens pentru că după cum am spus, fata e destul de ciudată uneori (deși, cel mai probabil, și eu aș fi procedat la fel).

Toată lumea pe care o lăsăm în viața noastră are puterea să ne rănească. Uneori o vor face, alteori nu, dar asta nu e o reflexie a noastră, a puterii noastre. Să iubești pe cineva care te rănește nu te face slab.” 

O să mă inspir din minunatele liste ale autoarei și o să fac un mic sumar la tot ce am spus până acum, deci haideți să vedem de ce ar trebui să citiți această carte:

  1. Personaje minunate care o să vă topească inimile
  2. O să vă doară obrajii de la atâta râs și eventual vă vor ustura și ochii de la plâns
  3. Acțiunea și misterul sunt la ele acasă
  4. Crime și sânge
  5. Romance/prietenie de calitate
  6. Acceptarea sinelui și lupta cu anxietatea, depresia (plus încă o groază de probleme de genul)
  7. O mulțime de sfaturi importante care sigur o să vă ajute
  8. (și cel mai important) Vă va face ziua mai bună

De cele mai multe ori, oamenii nu sunt nici buni nici răi, nici diabolici, ci pur și simplu oameni. Și câteodată dragostea, chiar dacă e singurul lucru pe care îl poți oferi, e de ajuns. Trebuie să fie.”


O listă semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri urmărește povestea unei adolescente dezamăgită de lume, supărată pe părinții ei, care se agață de existența unui blestem pentru a motiva problemele familiei sale. Încercarea de a-și salva familia prin înfruntarea fricilor ei, pentru a găsi Moartea, poate sau nu să fie în zadar, însă cu siguranță este interesant să o urmărești în timp ce devine o persoană mai bună și încrezătoare, ce pare să aibă întreaga lume la picioare… cel puțin până când este strivită de viață precum o furnică, tot progresul de până acum părând o simplă iluzie. Oare Îngerul Morții există cu adevărat sau este doar o poveste? Blestemul e real sau nu? Și va reuși familia lui Esther să revină la normal?


Cartea este disponibilă pe site-ul editurii Storia Books. A apărut la noi în traducerea Irinei Stoica, din limba engleză. Fan art-urile au fost realizate de Teodora Ciubotaru (o puteți și citit aici).

Text recenzie: Diana Hîncu (departament #carticeala, redacție #suceava)

Editare & corectură: Iulia Dromereschi

8

Comentează