Foto: Afiș „Ora Zero” - Teatrelli

ORA ZERO – un spectacol dark-comedy de gaming theatre | 15 și 16 decembrie, ora 19:00

creart/ TEATRELLI prezintă „Ora Zero”, un spectacol work-in-progress care propune un format hibrid de gaming theatre.


Publicul este invitat să pătrundă direct în mecanismul spectacolului „Ora Zero” și să devină co-autor al acestuia. Experiența se construiește prin participarea activă a fiecărui spectator, ale cărui decizii influențează cursul evenimentelor. Totul se desfășoară într-un spațiu-laborator în care creația artistică se dezvoltă la vedere și se transformă continuu în funcție de fiecare interacțiune.

 

Despre „Ora Zero”

„Ora Zero” explorează un teritoriu-limită. Un subsol ilegal din București, locuit de oameni invizibili pentru oraș și care au renunțat la narațiunile confortabile ale lumii de la suprafață. În acest univers cu ritm distorsionat, pătrunde un tânăr coach motivațional convins că deține soluții pentru progres. Confruntarea dintre logica lui, orientată spre eficiență și optimism, și logica subsolului generează rupturi și trasee narative alternative, pe care publicul le poate activa asemenea unui joc.

În centrul acestui ecosistem fragil se află Zero, unul dintre locuitorii subsolului, care lucrează obsesiv la o „resetare” radicală a lumii. Pentru el, aceasta devine o formă extremă de eliberare de suferință – o soluție radicală, dar coerentă în arhitectura gândirii sale. Spectacolul plasează publicul în fața unui puzzle etic noir. Fiecare alegere deschide sau suspendă posibilități și ridică întrebarea esențială: ce înseamnă, de fapt, să faci bine?

 

Foto: Afiș „Ora Zero” – Teatrelli

 

Producția se realizează în două etape de montare. Publicul are acum ocazia rară de a asista la prima fază de lucru, un moment definitoriu în evoluția spectacolului. Astfel de prezentări work in progress sunt caracteristice Teatrelli, un laborator în care procesele artistice pot fi observate, înțelese și chiar influențate, într-un mediu care încurajează dialogul, experimentul și transformarea continuă.

„Ora Zero” își asumă forma unui atelier deschis, în care ideile neconvenționale și procesul de creație sunt vizibile de la un capăt la altul. Actorii rămân într-o comunicare constantă cu publicul. Spectacolul devine, astfel, o invitație la participare, la observarea în timp real a nașterii unei construcții artistice și la explorarea unei lumi aflate în permanentă transformare.

 

Echipa artistică pentru „Ora Zero”

Text și regie: Iulia Grigoriu

Scenografie: Andrei Dinu

Sound design: Adrian Piciorea

Lighting design: Andrei Ignat

Game designer: Levent Crăcea

Distribuție: Niko Becker, Nicoleta Hâncu, Carol Ionescu, Cosmina Olariu

O producție creart/TEATRELLI, parte din seria de spectacole și performance-uri work in progress.

 

Cele două reprezentații vor fi urmate de sesiuni de Q&A cu echipa artistică. Astfel, oferă publicului ocazia de a explora procesul, alegerile creative și direcțiile viitoare ale proiectului. Va fi un dialog deschis, în ton cu filosofia Teatrelli de a face vizibilă construcția artistică și de a transforma spectatorul într-un partener real de scenă.


Comunicat adaptat pentru WordPress de Briana Lupea 

1
Briana Lupea
Sunt Briana, mare iubitoare de cărți, muzică, dans și animale. Scriu articole petru AIVI și, în secret, poezii. V-am spus că îmi place absolut fiecare lucru pe care îl fac pentru AIVI?