Recent, pe internet a apărut un val de nemulțumiri și controverse, care a urmat unei decizii Disney privind câteva dintre filmele sale clasice prezente pe platforma Disney+. Este vorba despre filmele Peter Pan, Dumbo, Pisicile aristrocrate, Familia elvețiană Robinson și Alladin, care vor putea fi accesate doar de utilizatorii obișnuiți, nu și de cei din categoria „Kids”, care vor primi un mesaj la începutul vizionării. Acest mesaj va semnala că filmele animate conțin elemente culturale depășite, specifice vremurilor în care au fost create, precum stereotipuri rasiale. De altfel, mesajul acesta deja exista, iar acum va fi doar reformulat. Singura schimbare reală este că nu va mai apăsa copilul singur pe telecomandă să se uite la Peter Pan, ci o va face un părinte pentru el.
Bineînțeles, aceste modificări minore de pe platformă sunt absolut inofensive. Dar atunci, de ce atâta revoltă? De ce s-au speriat atât de mulți oameni că Disney le-ar interzice copiilor să mai vadă filme precum Peter Pan și Dumbo, când este evident că nu este vorba de așa ceva? Ei bine, tind să arunc o mare parte din vină pe felul în care a fost redată știrea de către presă, care, din dorința de a atrage atenția publicului, a distorsionat realitatea. Am tot văzut zilele aceastea titluri spectaculoase precum „Disney blochează accesul copiiilor mici la desenele Dumbo și Peter Pan” sau „Disney Plus a restricționat accesul copiiilor la filme”, articole prezente chiar și pe site-uri de știri cu renume. Ținând cont că foarte mulți oameni se rezumă la a citi doar titlul sau a afla despre știre în postări pe Facebook sau story-uri de Instagram, nu este de mirare că a apărut această spaimă exagerată.
Am stabilit deja că filmele menționate mai sus nu vor fi interzise, ci vor putea fi în continuare accesate. Aș vrea totuși să nu uităm că Disney, până nu demult, obișnuia să blocheze cu adevărat accesul tuturor la filmele sale pentru decenii întregi, fără să stârnească vreo controversă. Înainte de era serviciilor de streaming, filme precum Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici, Pinocchio, Dumbo, Peter Pan, Bumbi și multe altele erau eliminate cu totul de pe piață, fiind introduse în ceea ce compania numește simbolic „The Vault”. Cele mai multe erau relansate pe casetă sau DVD ani — dacă nu chiar decenii — mai târziu, pentru a stârni entuziasm în jurul apariției unor continuări ale filmelor și a stimula vânzările. Există și filme pe care Disney a încercat să le șteargă cu totul din istorie, precum Song of the South din 1946. Acesta a generat un val de controverse prin felul în care trata problema persoanelor de culoare, romantizând sclavia și arătând o relație idilică între sclavi și stăpân. Cu toate că, la vremea apariției filmului, comunitatea afro-americană nici măcar nu dobândise încă drepturi civile, societatea era deja conștientă că atitudinea acestuia era profund problematică. În consecință, Song of the South nu a fost niciodată lansat pe casetă, DVD sau platforme de streaming.
Toate aceste producții sunt proprietatea companiei și este dreptul lor să aleagă ce produse oferă pe piață și cum le oferă. Asta a însemnat însă că au fost ani la rândul în care Pinocchio nu putea fi găsit nicăieri legal. Iar alte filme au dispărut aproape definitiv, mai putând fi găsite astăzi doar pe anumite site-uri obscure. Și în niciunul dintre aceste cazuri oamenii nu s-au speriat că le-ar fi fost răpită cultura. Evident, nu știm cum ar fi stat lucrurile dacă și atunci toată lumea ar fi coexistat pe internet așa cum o face astăzi.
Acum, dacă tot am vorbit despre decizia pe care a luat-o Disney, propun să privim și către motivele din spatele acesteia. Am observat, prin diverse bule de pe rețelele sociale, că oamenii se tem de o așa-zisă „agendă” a companiei, de convingerile sale profund progresiste și „extremiste”. Personal, considerându-mă un om destul de progresist, nu pot decât să mă amuz atunci când dau de asemenea afirmații. Într-adevăr, de ceva ani buni Disney are o abordare ceva mai progresistă atunci când se adresează piețelor din Statele Unite și Europa. Dar asta doar pentru că societatea în sine a împins companiile în direcția aceasta. Lumea devine mult mai conștientă de probleme precum rasismul, misoginismul sau homofobia, iar atitudinile discriminatorii devin tot mai puțin acceptate. Cred că este sănătos să fim conștienți că Disney, înainte de a fi un element esențial al culturii vestice și numele pe care foarte mulți dintre noi îl asociem cu filmele ce ne-au marcat copilăria și nu numai, este o companie privată. Iar singura convingere la care o companie nu va renunța niciodată este profitul. Așadar, dacă își dorește să rămână același pilon cultural ca în ultimii 80 de ani și să continue să vândă jucării pe bandă rulantă, Disney este nevoit să se adapteze vremurilor.
Închei prin a spune că, în ciuda faptului că decizia Disney privind cele câteva filme de pe platforma de streaming este, în sine, o simplă manevră de publicitate, o consider potrivită. Nu rănește pe nimeni, nu cenzurează nimic, ci doar ne face conștienți de felul în care societatea noastră s-a transformat de-a lungul timpului, evoluând și învățând să fie mai tolerantă și mai puțin discriminatorie. Și nu văd de ce ne-am teme de acest lucru.
