Ea și pisica ei este prima carte în care pisicile sunt personajele principale pe care am citit-o vreodată. Ba, mai mult, este una din cărțile pe care le-am cumpărat fără să am nici cea mai vagă idee despre ce e vorba. Știam doar că este japoneză și cu pisici. Asta a fost suficient.
Încă din școala generală, am fost fascinată de liniștea, disciplina și simplitatea cu care japonezii navighează prin ceea ce noi numim „viață”. Poate că de vină a fost domnul Miyagi din seria Karate Kid. Sau poate că „vina” o poartă chiar tatăl meu, care m-a provocat într-o vacanță de vară să citesc Shōgun. Probabil a crezut că începutul cărții mă va dezgusta și, în cele din urmă, voi renunța la „pasiunea asta ridicolă pentru cultura japoneză”. N-a avut noroc. Ani mai târziu, încă plâng la finalul primului film din Karate Kid și îmi exasperez ambii părinți când apar acasă cu încă o sacoșă de cărți despre cultura asiatică.
Nu în ultimul rând, sunt o mare iubitoare de pisici. În ultimii cinci ani am adoptat trei pisici și, deși nu seamănă deloc cu Chobi, Mimi, Cookie sau Negro, le iubesc și mă laud cu ele ori de câte ori am ocazia. Miți, Artemis (zis și Moflică) și Houdini (zis și Dică) sunt motivul pentru care am devenit o persoană mai blândă și o cititoare mai impresionabilă.
Cel mai probabil, acestea sunt doar câteva din motivele pentru care Ea și pisica ei a fost o alegere instinctuală. Și da, recunosc, este una dintre cele mai emoționante și delicate lecturi din cariera mea de cititoare. Ca orice carte în care animalele de companie sunt în prim-plan, m-a distrus emoțional în cele mai savuroase și dulci modalități.
Ea și pisica ei este o carte despre singurătate
Firul roșu al acestui roman constă în tipurile de singurătate. Romanul urmărește patru femei care locuiesc în același cartier dintr-un oraș japonez și tipul de singurătate cu care acestea se confruntă.
În paralel, avem patru pisici și un câine bătrân care, prin iubirea lor necondiționată, reușesc să schimbe viețile stăpânelor lor.
Povestea lui Chobi și a lui Miyo
Nu aveam nicio îndoială că zgomotele pe care le auzeam erau bătăile inimii universului. Erau zvâcnetele inimii unei lumi puternice, imense, perfecte, în care simțeam că mai am de trăit doar câteva clipe.
Cartea debutează cu povestea lui Chobi, un motan alb care a fost abandonat. Deși el pare să iubească foarte mult lumea, aceasta nu pare să-l vrea, iar acest lucru mi-a sfâșiat sufletul încă din primele pagini. Miyo (prima Ea din titlu), o tânără timidă și introvertită, îi schimbă viața motanului cu o întrebare simplă: „Vrei să vii cu mine?”
Din acel moment, destinele celor doi se împletesc atât de frumos, încât cartea devine dependență. Cu pași nesiguri, Ea începe să-și schimbe viața. Confruntându-se cu singurătatea care vine la pachet cu lipsa de încredere în sine, Miyo începe să iasă din rutină. La început cu stângăcie, ea începe să-i spună lui Chobi ce simte, iar aceste discuții îi deschid niște uși pe care le credea închise pentru ea.
I-am auzit bătăile inimii. […] Inima mea, inima ei și inima universului băteau în același timp. […] În acea zi ploioasă de primăvară, Ea m-a găsit și m-a luat din cutia de carton. Și de atunci sunt pisica ei.
Uneori, animalele noastre de companie sunt mai înțelepte decât noi
Poate că pisicile și câinii din viețile noastre nu sunt absolvenții unor universități prestigioase. Însă excelează în filozofie.
Pe măsură ce zilele se scurg și relația lui Chobi cu Miyo se consolidează, motanul începe să exploreze zona din jurul noii sale locuințe. Așa-l întâlnește pe bătrânul John. Acest câine este, practic, o personalitate printre pisicile din cartier, pentru că toate îl respectă și adesea vin și-i cer sfatul.
Datorită diplomației sale, bătăile între feline pentru teritorii s-au împuținat. Cu ajutorul răbdării și a înțelepciunii sale, a câștigat suficient respect încât pisicile să se încreadă în el pentru a le păzi teritoriile în lipsa lor.
Nu doar o dată, John i-a dat niște sfaturi interesante lui Chobi, dar i-a și făcut vizitele mai savuroase prin poveștile sale despre viață, oameni și nu numai. Cred că nu doar pisicile au rămas pe gânduri odată ce bătrânul câine termina o astfel de istorisire, ci și cititorii acestei cărți.
Arta de a fi puternic, potrivit lui Mimi
Mimi este următoarea pisică pe care o cunoaștem. Abandonată de familia în care s-a născut pentru că era prea mică și bolnavă ca să fie adoptată, Mimi este hotărâtă să nu lase lumea să-i vadă slăbiciunile. Se împrietenește cu Chobi și ajunge în viața Reinei. Spre deosebire de Miyo, această Ea alege singurătatea.
Cele două se întâlnesc într-un moment de cumpănă din viața tinerei. Părinții ei au divorțat și și-au refăcut viețile. A picat admiterea la Facultatea de Arte. Acum stă retrasă într-o garsonieră unde pictează și, ocazional, merge la o școală profesională.
În esență, Mimi și Reina sunt oglindiri reciproce: puternice în aparență, fragile în interior, ambele incapabile să-și recunoască vulnerabilitatea.
Din fericire, momentul în care amândouă realizează că este în regulă să accepți ajutorul cuiva vine suficient de repede și lucrurile încă mai pot fi reparate, iar la final cele două rămân împreună.
Cookie și Aoi sunt dovada că iubirea vindecă aproape orice rană
La scurt timp după ce Mimi a devenit mămică, o întâlnim pe Cookie, cel mai mic pui al ei. Ca și mama sa, Cookie este o pisicuță slabă. Probabil regăsindu-se în ea, Mimi o protejează așa cum și-ar fi dorit să fi fost și ea. Diferența este că Reina face tot ce-i stă în putință să-i găsească un cămin iubitor, chiar dacă Mimi nu este pregătită să se despartă de micuță.
-Am găsit pe cineva pentru Cookie.
Mimi a înțeles ce i-am spus. Blana i s-a zbârlit.
Cred că a vrut să aibă grijă toată viața de Cookie, cel mai slab dintre pisoii ei.
Acel cineva este familia lui Aoi, o tânără care a ales singurătatea pentru a-și putea duce doliul. La polul opus, Cookie este întruchiparea curiozității, a curajului și a blândeții. După o perioadă în care cele două au jucat un joc al încăpățânării, Cookie iese învingătoare, câștigând afecțiunea noii sale stăpâne.
În sufletul meu înmugurește un sentiment pe care nu l-am mai simțit niciodată. O voi proteja pe Aoi. Sunt hotărâtă.
Când Cookie dispare, Aoi se simte vinovată și consideră că este datoria ei să iasă din casă pentru a-și salva pisica. Impresionant este că acest lucru se întâmplă după un an în care tinerei i-a fost prea frică să iasă din casă.
Momentul regăsirii celor două în fața casei unde locuiesc Reina și Mimi este definitoriu: niciuna nu mai e la fel. Fiecare a învățat, în felul ei, că iubirea poate învinge orice.
Sunteți stăpâna lui Cookie, nu? Ați adus-o ca să o vadă pe Mimi? Intrați, vă rog, spune Reina, răsucind cheia în yală.
Citește și: „Flow”: Apa trece, prieteniile rămân
Ultima poveste din Ea și pisica ei: singurătatea bătrâneții
Shino este o femeie în vârstă și singură. Nu pentru că vrea, ci pentru că viața i-a răpit, rând pe rând, pe toți cei dragi. Singurul ei companion e câinele John, mentorul pisicilor din cartier.
Cu motanul Negro, cititorii s-au mai întâlnit încă din capitolul lui Mimi. Deși este un motan vagabond, el este considerat regele pisicilor din acest cartier.
Mai în joacă, mai în serios, Nergo și John se luptă zilnic pentru delicioasele gustări pe care Shino i le pregătește bătrânului câine. Însă, odată cu trecerea timpului, acest lucru ajunge la un final.
Când John își ia bun rămas de la prietenele sale feline, Negro simte că este de datoria lui să aibă grijă de Shino. Cred că este o trăsătură caracteristică a culturii asiatice, căci toate despărțirile sunt creionate elegant și subtil, iar cititorii rămân doar cu amintirile frumoase.
Vreau ca Shino să fie fericită. Pentru că știu că va suferi după plecarea lui John. E singura mea dorință.
În noaptea în care John pleacă, Shino visează că acesta o întreabă ce dorință are. Răspunsul ei este simplu:
Păi… ce-ar fi să-mi pregătești micul-dejun?
Iar Universul se pune în mișcare.
În Ea și pisica ei, magia se împletește subtil cu realitatea
După dispariția lui John, în casa lui Shino se mută nepotul său, Ryota, aflat în refacere după un burnout profesional. Împreună cu Negro, cei trei își creează o rutină, în care fiecare oferă și primește iubire.
Pe măsură ce am avansat cu această lectură, am simțit că destinul are niște căi misterioase prin care se infiltrează în viața cuiva. Unii îl numesc karma. Alții îl numesc legea atracției. Cei mai curajoși îl consideră magie. Eu prefer să nu-l numesc, ci doar să mă bucur de el.
Fiind secretară la aceeași școală profesională unde studiază Reina, Miyo îi poate observa temperamentul rebel. Cum își tratează colegii și profesorii cu superioritate. Refuzul de a participa la niște cursuri care ar învăța-o anumite tehnici pentru a stăpâni pictura. Și când consideră că Reina este pe punctul de a se pierde, pentru prima dată are inițiativa de a comunica cu cineva. De a ajuta.
Odată cu vizita inopinată a lui Cookie, Reina leagă o frumoasă prietenie cu Aoi. Acum ieșită din perioada de doliu, începe să-și reia pasiunea de a desena cărți manga.
Dorința lui Shino de a găsi micul dejun dimineața pe masă se împlinește. Ryota învață de la mătușa lui să reintre în societate, iar întâlnirea lui cu Miyo îi ajută pe amândoi să se vindece.
Pisicile care m-au lăsat fără cuvinte
Ea și pisica ei nu este o carte despre pisici. Este o carte despre condiția umană. Despre cum alegem să trăim, despre ce ne ține în viață, despre cum o simplă ființă care nu vorbește ne poate învăța tot ce n-am reușit să învățăm unii de la alții.
Este o poveste despre apartenență, despre blândețe, despre faptul că nu ești niciodată prea mic ca să aduci lumină în viața cuiva.
Și poate că, după finalul acestei cărți, ar trebui să încetinim. Să iubim mai mult. Pentru că, fie că vrem sau nu, inimile noastre bat împreună. Ar fi păcat să ne dăm seama de asta doar când e prea târziu.
Cronică semnată de Andra Burciu (departament #cărticeală)
Editare: Sorina Sfreja-Nemeș
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Andra Burciu