„Eu sunt Emilia del Valle” de Isabel Allende, roman publicat în 2025 de Editura Humanitas, prezintă aventurile unei eroine care dă dovadă de curaj, inteligență și sensibilitate.
Emilia del Valle pornește într-o călătorie al cărui scop este descoperirea adevăratei identități a tatălui ei. Acesta a fost un aristocrat din Chile care i-a abandonat mama imediat ce a aflat de existența fiicei lor, încă nenăscută.
Emilia vrea să afle, în cele din urmă, adevărul despre ea însăși. Pe parcursul romanului, demonstrează curajul de a-și înfrunta soarta. Își face propriul destin, departe de așteptările pe care societatea și perioada în care trăiește le are de la o femeie și de la modul acesteia de viață.
ATENȚIE! RECENZIA CONȚINE SPOILERE!
Scris în totalitate în stilul unei autobiografii, romanul servește ca o istorisire a vieții Emiliei. În Chile, la începutul anilor 1890, ea este o femeie independentă, care refuză să se conformeze normelor sociale. Totul se întâmpla într-un moment în care singurele roluri acceptabile pentru o femeie într-o societate profund catolică erau căsătoria și maternitatea.
Începuturile unei jurnaliste eroine
Datorită unei copilării în care a fost educată riguros, mulțumită tatălui său vitreg, care îi susținea dorința pentru cunoaștere, Emilia ajunge să-și dorească să-și câștige traiul independent, ca scriitoare. Lucru nemaiauzit până atunci de la o femeie. Așadar, își începe cariera de autoare publicând nuvele scurte sub un pseudonim, un nume de bărbat.
CITEȘTE ȘI Fenomen literar internațional: Maurice și Maralyn: O balenă, un naufragiu și o poveste de dragoste
Pentru că acestea au succes, Emilia devine jurnalistă, în speranța de a putea publica articole renunțând la pseudonim. Una dintre primele ei misiuni este să scrie despre creșterea tensiunilor politice din Chile, în parteneriat cu un jurnalist cu experiență. Primind aprobarea părinților ei, în special pe cea a mamei, Emilia pleacă spre destinație însoțită de colegul ei jurnalist, Eric Wheelan.
Adevărul gol-goluț
Ajunsă în Chile, inițial, Emilia face tot ce poate pentru a-și îndeplini misiunea dată de publicația pentru care scrie. Intervievează populația, generali de armată, chiar și susținătorii Președintelui țării. După ce își termină investigația și tot ce a aflat a fost redactat și trimis publicației, motivațiile personale triumfă în fața celor profesionale. Protagonista pleacă în căutarea tatălui ei biologic. Aceasta merge la casa mătușii sale, o femeie de mare influență în clanul din care fac parte, del Valle, care îi spune că nu are niciun motiv să fie acolo.
Dacă ți-a plăcut materialul Alexandrei,
Emilia reușește să-și convingă mătușa și își cunoaște tatăl biologic. Când îl vede imobilizat la pat și grav bolnav, își schimbă complet opinia neutră. Deși tatăl, care este profund religios, este recalcitrant la început, alege să își repare greșeala din trecut ca să fie iertat înainte de moarte. După ce petrec timp povestindu-și viețile, el o acceptă oficial pe Emilia. Ea semnează actele de recunoaștere, iar el moare la scurt timp după vizită.
Război și nedreptate
La puțin timp după moartea tatălui său, Emilia alege să se alăture trupelor de război ca ajutor pentru fetele de la cantină. Era responsabilă cu hrănirea și acordarea de prim-ajutor soldaților răniți. Pe lângă că întâlnește multe alte femei puternice, cum este ea, află că, în cazul în care numărul de victime din rândul soldaților este mare, femeile sunt așteptate să pășească și ele în câmpul de luptă. Acolo o întâlnește pe Angelita, împreună cu care ajunge să lupte pe front nu odată, ci de două ori. Prima dată sunt norocoase, scăpând amândouă cu viață, exceptând faptul că Emilia este rănită la ochi.
A doua oară când Emilia intră în război, ia această decizie deși a fost sfătuită de colegul ei jurnalist că ar fi mai bine să îl aștepte până se întoarce. Aceasta merge la spital, pregătită să trateze pacienții, însă fiind singura care vorbește spaniolă și engleză, este trimisă să fie traducătoarea unui chirurg. Așa își petrece tot timpul până la terminarea războiului. Spre deosebire de ea, Angelita este din nou trimisă pe front, acolo unde este înjunghiată, iar următoarea dată când o vede, tânăra moare în brațele ei.
Pentru un moment, citind această carte, am avut senzația că totul se va duce de râpă după terminarea războiului. În special când Emilia este închisă pe nedrept de ofițerii de poliție care îl susțin pe noul conducător chilian. Aceasta este încarcerată și bătută cu cruzime de ofițeri, iar apoi acuzată că este spioană pentru fostul Președinte al țării. Situația ia o întorsătură neașteptată în momentul în care este condamnată la moarte și mai apoi cruțată de un ofițer căruia i s-a făcut milă de ea.
Final fericit?
Deși după această călătorie și toate faptele eroice ale unei veritabile războinice, când totul se liniștește, tot nu ai certitudinea că povestea va avea final fericit. Pe parcursul istorisirii din Chile, Emilia abia așteaptă să se întoarcă acasă, la familia ei. De fiecare dată când are ocazia, ceva o oprește. După tot acest război, devine obsedată de moștenirea lăsată de tatăl ei. O bucată de pământ din mijlocul nicăieriului, în munți, pe care decide că trebuie neapărat să o vadă, nu contează cât de periculos este drumul.
Astfel, o vedem pe protagonistă cum se îmbarcă într-un alt voiaj, de data asta cu scopul de a se găsi pe sine. Pe drumul ei, se împrietenește cu căpitanul de barcă Janus Martin, care o însoțește până într-un anumit punct. Acesta o sfătuiește să se întoarcă acasă cu el. Emilia refuză și își continuă drumul de una singură. Petrece câteva luni bune în munți, îmbolnăvindu-se și fiind îngrijită de localnici, unde primește un nou nume, Ailen, care înseamnă „luminos” și „transparent”. Apoi, este găsită de căpitanul de barcă și de colegul ei jurnalist, Eric.
În final, Emilia declară că este pregătită să se întoarcă acasă. Deși așteptam asta cu sufletul la gură, nu am văzut-o reunindu-se cu familia ei la finalul poveștii.
Gânduri de încheiere
Personal, ador să-mi aleg viitoarele lecturi neștiind absolut nimic despre ele, nici măcar la ce să mă aștept. Am ales să citesc această carte din simplul fapt că îmi place să citesc ficțiune istorică. O carte de acest gen a fost cea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de citit. Recomand să o citiți? Absolut, da, chiar dacă până la mijlocul ei nu am fost 100% prinsă de aceasta.
E o carte care m-a învățat că e bine să nu te conformezi dorințelor societății. Prin puținele experiențe de dragoste ale Emiliei, am realizat că nu pierd nimic dacă trec prin viață în ritmul meu.
Cartea este un prim pas bun înspre a învăța că, mai ales ca femeie, este important să lupți. Cartea mi-a sporit respectul pentru femeile curajoase care s-au luptat ca noi să le avem în ziua de azi.
Recenzie de Alexandra Știr (#practicăUBB 2025-2026)
Editare și layout de Briana Lupea
Corectură de Iulia Dromereschi