Școala a fost mereu un element important în viața mea. Mi-a plăcut atât de mult, încât aș vrea să fac școală toată viața și din acest motiv mi-am propus să devin profesoară. Am locuit lângă una dintre școlile din sat și am crescut o dată cu ea, pentru că, de-a lungul timpului, s-au făcut modernizări, chiar și cât eram eu elevă. Până și vara îmi petreceam timpul acolo, curtea școlii fiind locul de întâlnire al copiilor de pe strada mea.
Povestea mea cu această instituție a debutat cu grădinița. Atunci lucrurile erau altfel… Eram mulți copii, și tot timpul ne jucam. Nu prea făceam activități, iar disciplina era la ea acasă. Pentru că stăteam aproape nu îmi plăcea ca mama să vină să mă ia la ora 12, ci preferam să vin singură. Ce-i drept, trebuia doar să traversez strada și să mai merg câțiva pași, dar iarna îmi plăcea când venea bunica cu sania să mă ducă acasă.
Dimineața de la 7 jumătate până la 8 și în jurul prânzului, la noi pe stradă este mereu zarvă, pentru că toți copiii din sat vin sau pleacă de la școală. Acum e liniște. Nu se mai aude clopoțelul, elevii stau acasă și învață din fața unui calculator, sau cel puțin așa ar trebui. Să fie oare aceasta școala viitorului? Vreau să cred că nu.
În această primăvară, în timpul stării de urgență instituite ca urmare a pandemiei, am stat de vorbă cu doamna educatoare Ramona ca să văd cum s-a adaptat grădinița din satul meu acestei perioade. M-am bucurat că ne-am auzit după aproape opt ani de când am terminat eu școala generală. Din fericire, mai toți preșcolarii aveu acces la tehnologie acasă, dar comunicarea online tot a fost o nouă provocare pentru toată lumea. S-a creat un grup de WhatsApp cu părinții, folosit de doamna educatoare pentru a le trimite mereu diferite activități pe care copiii le pot face și acasă, însă dumneaei tot ajungea să își sune ,,buburuzele” cu video pentru că îi era dor să petreacă timpul împreună.
Materialul documentat de Ana-Maria prin apeluri telefonice și pe baza lucrurilor deja cunoscute a fost realizat în primul val al pandemiei – în luna aprilie. Localitatea în care a crescut reportera noastră voluntară se numește Bîrseștii de Jos (comuna Tigveni) și se află în județul Argeș.
În ultimii ani, grădinița a evoluat mult, de la faptul că a fost modernizată și acum copiii au baie pe hol, trambulină, castele gonflabile, mingi și cercuri pentru gimnastică, până la adăugarea unor noi activități în programul obișnuit. În fiecare săptămână, doamna profesoară de sport și doamna educatoare organizează ore de gimnastică pentru copii. Programul este flexibil, iar părinții au fost încântați de idee și le-au adus copiilor opincuțe și echipament sportiv.
La inițiativa doamnei educatoare, acum câțiva ani, a fost creată pagina de Facebook a școlii, din dorința ca tinerii să nu piardă legătura cu satul. În primul val al pandemiei de SARS-COV-2, a fost un element important, care a ajutat la menținerea legăturii dintre instituție și comunitate. Pentru mine, care nu mai am nicio legătură cu școala, este o bucurie când văd ce lucruri frumoase mai fac foștii mei profesori alături de elevii din sat, care nu au atât de multe oportunități, în comparație cu cei care locuiesc în oraș. În această perioadă am văzut aproape zilnic ce desene au mai făcut preșcolarii acasă sau ce poezii au mai învățat. Mulți părinți trimit pe grupul de Whatsapp fotografii cu satul din diverse momente ale zilei, iar acestea sunt postate pe pagina de Facebook. Pentru mine și pentru mulți alți tineri care am plecat din sat este minunat să le vedem, pentru că ne aduc aminte de copilărie, iar în starea de urgență aceste imagini au fost motivante și au îmbunătățit starea de spirit a tuturor oamenilor care urmăresc postările, fie că încă mai locuiesc acolo, fie că au ales să plece.
Un lucru care mi se pare deosebit este faptul că, în fiecare săptămână două antrenoare, cu care doamna Ramona a mai colaborat, organizau activități sportive live pe Facebook, iar numărul de vizualizări depășea câteva sute. M-am uitat și eu de câteva ori și am simțit toată energia lor, lucru foarte important pentru toți copiii care stăteau acasă.
Am discutat și despre cum îi va afecta lipsa grădiniței pe copii. Această „vacanță indusă” va avea efect asupra procesului de socializare, care este în plină dezvoltare la vârsta lor, iar ritmul învățării va fi afectat deoarece nu își vor mai putea forma anumite deprinderi specifice vârstei și nu vor avea ocazia de a-și creiona și îmbunătăți vocabularul, așa cum o făceau în activitățile zilnice de la grădiniță.
Care este primul lucru pe care îl vor face când grădinița se va redeschide? „O săptămână o să mă joc cu ei toate jocurile posibile. Mi-e dor de-a v-ați ascunselea în sala de sport. Jocul este principala activitate instructiv-educativă la vârsta lor și este foarte important ca acesta să fie realizat pentru atingerea unor obiective. Voi face un program special pentru a sta mai mult afară, vom învăța despre viețuitoare, vom desena în nisip, vom culege flori din spatele școlii, voi muta colțul de citit din grădiniță afară sub brazi și multe altele”, mi-a spus plină de încântare și energie doamna Ramona.
Deși nu mi-a fost educatoare, mă înțelegeam bine cu dumneaei când eram elevă și mai mergeam la grădiniță în pauze. Am observat mereu dedicarea și plăcerea cu care realiza toate activitățile. Este foarte legată de comunitatea din sat, chiar dacă locuiește în oraș. Iubește copiii și vrea să le ofere libertate de exprimare și să aibă curajul de a îndrăzni. Voi încheia cu o frază pe care am notat-o rapid din conversația noastră și care mi-a ajuns la inimă: „Educatorul este modelator de suflete, înainte de a fi cadru didactic”.
Un material realizat de Ana-Maria Gîlcescu (redacția Curtea de Argeș)
Editare: Radu Eremia. Ilustrație originală de Arina Litvinova (București)