Am deschis Epoca mea de aur, de Daniel Horia, cu o anume reținere. Poate copilăria mea a fost prea aproape, dar totuși prea departe, de vremurile poleite din roman, pentru a mă putea conecta cu povestea. Lumea văzută prin ochii lui Dani m-a înduioșat, însă, chiar din primele pagini.
Una dintre nominalizările la Premiile Vox, la categoria Roman grafic, Epoca mea de aur e o invitație: să revizităm o copilărie luminoasă și inocentă, pe fondul tonurilor de gri și întuneric care sufocau societatea în România anilor ‘80.
Amintirile ni se dezvăluie în moduri stranii, uneori fragmentate, încețoșate, filtrate de capacitatea noastră de a percepe și înțelege lumea într-un anumit moment din viață. Daniel Horia reușește, în acest prim volum al copilăriei sale, să ilustreze mai mult decât frânturi mnezice îmbibate în nostalgie.
Epoca mea de aur e un demers cognitiv și emoțional care m-a fascinat dintotdeauna: revizitarea amintirilor din copilărie cu ochii de adult. Fără a știrbi sau afecta în vreun fel experiențele micuțului Dani, romanul grafic ne dă ocazia să observăm – vizual, indirect – și contextul lor social, istoric, politic.
Partea întâi a poveștii a apărut în colecția GRAFIC a Grupului Editorial ART, în 2021.
Autor: Daniel Horia
Anul publicării: 2021
Colecția GRAFIC
Grupul Editorial ART
Copilăria, adevărata epocă de aur
E multă forță în pronumele posesiv din titlu. Cu inocența și curiozitatea pe care numai un copil le poate avea, Dani ia în stăpânire acești ani gri și mocirloși din istoria contemporană a României și îi trăiește cu entuziasm, prin filtrul aurit, ca de basm, al copilăriei. Dacă a fost vreo epocă de aur, atunci ea trebuie să fi fost a copiilor. Și tocmai contrastul dintre cenușiul societății și filtrul pastelat al copilăriei face din acest roman grafic o experiență la fel de înduioșătoare și pentru micii cititori, și pentru adulți.
O astfel de recenzie merită o cafea!
Oamenii își pierduseră încrederea în ei înșiși și-n cei apropiați. Viața de zi cu zi devenise o luptă tacită pentru supraviețuire, un mers târșâit prin mocirla grea a deznădejdii. Eu însă eram cu totul rupt de realitatea dură și complet fericit în ignoranța mea.”
Dani se bucură de momentele petrecute cu bunicii lui, de jucării grozave și cărți cu povești. De excursii alături de părinți, de orele de joacă cu alți copii. Alături de el, descoperim și noi nuanțele pastelate, calde, ale unei vieți mititele, fără griji. Ce poate să meargă prost?
Elemente stilistice: ilustrații și stil artistic
Cât se poate de expresivă și reprezentativă pentru conținutul romanului, coperta ne avertizează: umbrele și întunericul de pe margine, ce par să îngrădească lumea caldă și aura de inocență din jurul lui Dani, se vor strecura negreșit în existența lui. Mai departe, ilustrațiile sunt cele care reflectă acea candoare a copilăriei, ca într-o viziune nu tocmai clară, însă plină de culoare. Emoțiile personajelor, situațiile tensionate, așa cum sunt ele percepute de personajul-copil, sunt minunat ilustrate, cu atenție la detalii și la perspectiva narativă.
Nenumărate povești despre cavaleri și prințese, despre eroi și vrăjitoare, despre tărâmuri îndepărtate pline de magie, prindeau viață în imaginația mea datorită vocii ei.”
Expresivitatea chipurilor, grădina plină de viață, detaliile clădirilor, parcului sau ale străzii aproape că strălucesc pe fundalul care, de multe ori, e slab conturat, pe alocuri cenușiu și lipsit de viață. Ilustrațiile, asemenea unor picturi neclare, încețoșate, dar pline de culoare, redau încercările de a ne revedea copilăria. Liniile difuze pe alocuri creează senzația de reverie, de vis, de memorie. Coloristica ajută din plin la crearea atmosferei: cenușiul lumii mari și dure (comunismul, spitalul, amintirile triste) în contrast cu pasteluri și culori scăldate în lumină.
Ilustrațiile sunt mari, expresive, calde, când povestea are filtrul copilăriei. Ele devin apăsătoare, sufocante, întunecate, când povestea își lărgește cadrul. Ne arată aspecte sociale mai greu de digerat.
Elemente structurale: rigole, casete și text
Când citim un roman tipic, nu suntem atenți la astfel de lucruri. Într-un roman grafic, însă, observi nu doar ilustrațiile, ci și spațiul dintre ele. Acesta permite o mai bună înțelegere a poveștii și ne oferă timp să asimilăm momentele, să le interiorizăm.
Și nu toate romanele grafice reușesc o astfel de armonie între ilustrații, spațiile dintre ele și texte, precum găsim în Epoca mea de aur. Deși în câteva locuri nu e foarte clară ordinea lecturii, dimensiunile ilustrațiilor și ușurința cu care poți citi textul, precum și așezarea lor în pagină, contribuie semnificativ la parcurgerea firului narativ într-o manieră plăcută, într-un ritm ce se stabilizează pe măsură ce înaintezi în epoca lui Dani.
Elemente literare: cât de relevantă (mai) este o poveste din „epoca de aur”?
Avem multe povești despre și din comunism. Poate mai puține spuse din perspectiva unui copil, însă putem vorbi oricum de un fenomen de saturație. Cu toate acestea, romanul atinge și alte teme universale, ce pot rezona cu cititorii de astăzi: cum ne amintim copilăria și ce filtre mnezice avem, relațiile dintre copii și părinți într-o societate sufocată politic, relațiile complexe dintre părinți și bunici, sistemul medical (care și în prezent e prea asemănător cu cel din roman), confruntarea cu o boală la o vârstă fragedă, absența tatălui, deși teoretic e prezent – nu doar ca o experiență individuală, ci ca fenomen social ce reflectă dinamica relațiilor din acea perioadă.
Citește și
Universul mystery & thriller creat de femei: Top romane de neratat, scrise de autoare remarcabile
În plus, pășim în casele unor familii din perioada comunismului. Aflăm mici detalii despre neajunsurile epocii de aur, cum ar fi lipsa alimentelor în magazine, programul redus și strict la TV, cenzura, corupția și clasica mită.
Personajele trec prin transformări, relațiile dintre ele au o dinamică ce se simte familiară. Pe măsură ce înaintăm în poveste, ele devin tot mai complexe și mai bine conturate. Tatăl este o figură mai degrabă absentă, detașată. Bunicii lui Dani sunt învăluiți în acea aură specifică copilăriei. Relația mamei cu Dani este atât de frumos ilustrată, în momente mici și în momentele mari.
Noapte bună,
pui de lună!”
Între două ilustrații în nuanțe calde și o vizită la bunici, mica poveste a lui Dani m-a cucerit gradual, prin învăluire.
Elemente WOW: originalitate, impact emoțional și lecții învățate
Deși mă credeam oarecum imună la povești dintr-o societate în care n-am chiar copilărit, dar despre care mi s-au povestit atâtea, cartea mi s-a strecurat în suflet. Nu a avut un impact emoțional de amploare, ci unul fragil, de o emoție caldă, firavă, de nostalgie și empatie. Chiar dacă romanul nu inventează vreo roată, elementul WOW (unul dintre criteriile de jurizare din cadrul Premiilor Vox) stă în îmbinarea elementelor narative și în armonia ilustrațiilor. Oh, și să nu uit de creșterea găinilor în pod!
Pagină cu pagină, n-am putut evita gândul: cât de ciudat e că oamenii uită și devin nostalgici după un astfel de regim politic? Citind, încercam să-mi fac și eu o radiografie a amintirilor din copilărie, să descopăr ce filtre pline de culoare am pus, din ignoranță, peste cenușiul lumii. M-am gândit mult și la cât de prețioși sunt bunicii în viețile noastre. La faptul că și părinții noștri sunt oameni, au propriile povești de viață și trăiri, pe care le descoperim, poate, din întâmplare (uneori, târziu în viață) și au darul să ne clatine puțin lumea.
Aștept cu nerăbdare să citesc și continuarea poveștii!
Recenzie de Iulia Marc
Editare de Andreea Sterea
Corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Alexandra Șteți