An American Tail spune o poveste despre familie și începuturi noi, într-un mod sensibil și plin de suflet. Creează astfel o stare magică, în care te poți pierde cu ușurință. Acest film va provoca cu siguranță atât râsete, cât și suspine.
Cu toate că am fost fermecată de filmele lui Don Bluth încă din copilărie, am vizionat An American Tail, una dintre cele mai iubite pelicule regizate de el, pentru prima data în cadrul ediției din anul acesta a Festivalului de Animație Animest. Încă din primele minute, acest film mi-a captivat total atenția. Are o atmosferă călduroasă, iar tandrețea cu care sunt prezentate personajele adorabile și expresive e remarcabilă.
Spre un viitor mai bun
Pelicula se deschide cu o scenă în care protagonistul nostru, șoricelul Fievel Mousekewitz, se bucură de o cină împreună cu familia lui. Acest moment idilic este întrerupt brusc de atacul unor pisici.
Cu casa distrusă și membrii profund afectați de evenimentul violent, familia Mousekewitz decide să părăsească satul natal din Rusia, pentru a ajunge în America. Îi ghidează speranța că acolo nu sunt pisici.
Ape tulburi și obstacole
În timp ce familia se deplasează pe vaporul care îi va conduce spre o lume mai sigură și liberă, Fievel se separă de ceilalți în urma lui accident. Încercând să-și regăsească familia, măruntul nostru protagonist trebuie să se reorienteze într-o lume nouă și vastă, plină de provocări neprevăzute.
Citește și: Animest.20: „Amélie et la métaphysique des tubes”
în deschiderea ediției aniversare
Pe parcursul călătoriilor sale, Fievel va da atât de aliați, cât și de indivizi care profită în mod cinic de inocența lui. Toate personajele din acest film au trăsături distincte și memorabile. Întâlnirile lor sunt presărate cu momente comice, în care dinamica dintre ele este ilustrată cu măiestrie.
Haz de necaz
Umorul acestui film se trage atât din dialogul vioi, plin de farmec, cât și din atenția la detalii depusă pentru a anima gesturile personajelor. Este remarcabil inclusiv felul în care pupilele li se dilată și cozile se mișcă în funcție de stările care ne sunt transmise.
Scenele ludice sunt deseori urmate de momente pline de vulnerabilitate emoțională. Acestea transmit într-un mod evocativ sentimente de melancolie, regret și spaimă. Filmul reușește să echilibreze armonios cele două stări, păstrând un ton plin de speranță.
