Zilele Nordului au început în stil mare. Deși am prins doar a doua parte a zilei, ne-am îndrăgostit de atmosfera din Darabani. Concertele au fost un preludiu perfect pentru ce credem că ne va aștepta în continuare, iar proiecția de seară, Zile perfecte, ne-a cucerit din start.
Bine te-am găsit, Darabani!
Am avut o călătorie mai mult sau mai puțin lungă. Unii au plecat de dimineață din București, altora li s-a făcut rău în autocar și mai aveau puțin și cedau. Dar a fost un drum plin de râsete și noi descoperiri, care ne-a pus în formă pentru ce avea să urmeze.
Citește și: Reporter de festival | Zilele Nordului 8: #RădăcinileCresc mai departe ca niciodată
Șoferul a fost foarte drăguț și ne-a ajutat cu indicații și, ce să vezi, am ajuns la cazare. Ne-am tras puțin sufletul și am plâns că nu ne încadram să mergem la concertul de pian al lui Bogdan Vaida. După care am pornit spre Amfiteatru, unde urma să aibă loc deschiderea oficială.
Ne-a încântat ce am văzut pe drum: foarte multe părculețe și natură. Dar adevăratul diamant al zilei a fost Amfiteatrul. E un parc foarte simpatic și liniștitor. M-a încântat enorm să văd că avem scaune din iarbă și că spațiul e amenajat într-un mod foarte creativ. Iar după puțină explorare a venit timpul să se audă și muzica.
Natură și muzică
Vamanu a venit cu o atmosferă foarte cozy și prietenoasă, numai bună pentru a te plimba și pentru a te deconecta puțin de la tot și toate. A reușit să creeze imaginea unei comunități, să ne unească pe toți cu un fir magic. A fost un warm-up ca la carte.
După aceea, pe scenă au urcat Jazzybit, veniți tocmai din Timișoara (deși niciunul din membrii trupei nu e originar de acolo). Nu am auzit de ei până acum, dar mi-a plăcut mult ce au cântat. Nu mai ascultasem de mult timp jazz și chiar îmi era dor. Membrii trupei mi s-au părut foarte simpatici și deschiși către public.
Festival ajuns la maturitate
În scurta pauză până la următorul concert, unul dintre organizatorii festivalului ne-a povestit cum a evoluat Zilele Nordului. Că este un festival despre cultură și comunitate, nu un festival de muzică. Dar, mai ales, că e un festival la care s-a muncit generație de generație, pentru cele 11 ediții, și trebuie să fim conștienți de numărul imens de mâini din spatele său.
Iar în cele din urmă a venit momentul de la care Superman, cel mai probabil, ar fi plecat fără să se uite în urmă. Într-un zgomot asurzitor de aplauze și un joc de lumini orbitor, au intrat pe scenă The Kryptonite Sparks (formație cu care puteți urmări un întreg interviu pentru AIVI Media Hub aici). Mai auzisem piese de la ei, dar nu i-am ascultat în mod deosebit. Mi-a plăcut mult dinamica trupei și să văd cât de apropiați sunt membrii ei. Au sunat foarte bine și au completat numărul muzical din această seară.
Zile perfecte și nopți mai puțin perfecte
A trebuit să plecăm mai devreme de la The Kryptonite Sparks, pentru a ne instala comod la Conacul Balș, unde urma să fie proiectat filmul Zile perfecte. Ușor ironic este că vizionarea a început și s-a terminat într-un mod nu tocmai perfect.
Citește și: Reporter de festival | Zilele Nordului 8: Locul în care se întorc #rădăcinile
Din cauza unor probleme tehnice, a fost o întârziere până la începerea filmului. Care, de altfel, ne-a fascinat din primele minute. Wim Wenders a reușit să ne vrăjească, cadru cu cadru, chiar dacă poate nu pare o poveste tocmai palpitantă. Regizorul a făcut o treabă extraordinară în a prezenta o viață simplă și liniștită.
Hirayama este un curățător de toalete din Tokyo, care e perceput ca un ciudat de mulți. Duce o viață de rutină. Pare să îi placă munca sa și că îl face fericit. Mie una, cel puțin, chiar mi se părea satisfăcător să văd cum curăță toaletele. Pauzele și le petrece în parc, unde îi place să pozeze copacii.
Îl pasionează muzica și cititul și este împlinit în viața sa. Lucru care mi se pare dificil, pentru că are o slujbă care vine cu multe prejudecăți. La un moment dat, găsește un copil rătăcit și îl ajută să se întoarcă la mama lui, care îl tratează cu dezgust și nu știe cum să îi dezinfecteze mai rapid mâinile fiului ei. A fost o scenă care m-a atins enorm. Mai ales când, după toate, când băiatul i-a făcut cu mâna, a reușit să îi răspundă cu un zâmbet. Cu un zâmbet pur, onest.
Zile perfecte a reușit să portretizeze viața unui bărbat mulțumit, chiar fericit, cu traiul său simplu. Nu poți să nu te lași prins în mrejele acestui vals liniștitor. Cu fiecare minut, te apropii tot mai tare de Hirayama și de sentimentele lui.
Ploaia care a venit la Zilele Nordului
Din păcate, după cum am spus, soarta nu a ținut cu noi și nu a vrut să ne lase să trăim două ore de liniște. Când ne apropiam de jumătatea filmului, a început să plouă, și a trebuit să ne strângem jucăriile și să mergem acasă. Deși sunt ușor tristă că nu am reușit să finalizez filmul, abia aștept să îl urmăresc din nou, până la capăt, și să îi dezleg misterele lui Hirayama.
Și așa, sub stropii de ploaie și vălul întunecat al nopții, eu și Cati ne-am întors în cameră. A fost o zi plină de surprize plăcute (mai puțin ploaia, evident). Ne-a încântat enorm ce am văzut. Suntem sigure că ne așteaptă noi aventuri mărețe în Darabani, despre care vă vom povesti pe îndelete în curând.
Text de: Diana Hîncu (corespondentă la fața locului)
Fotografii: Ecaterina Grigore, Diana Hîncu
Editare și corectură: Coordonatorii platformei
