Ne-am început cea de-a doua zi la Zilele Nordului cu un tur al orașului. Alături de bibliotecarul Ionel David, am explorat Biserica Sfântul Nicolae, casa părintească a neurochirurgului Leon Dănăilă și Conacul Balș. Am reușit să aflăm multe lucruri despre istoria Darabaniului și despre persoanele importante din oraș. A fost o oportunitate perfectă de a cunoaște mai bine locul și comunitatea – una dintre activitățile mele preferate de până acum.
Iubitor de artă și călătorii
După o scurtă oprire la Biserica Sfântul Nicolae, am vizitat casa lui Leon Dănăilă (n. 1933), cetățean de onoare al orașului. Celebrul neurochirurg provine dintr-o familie cu condiții modeste: mama sa nu știa să scrie și să citească, iar tatăl, cizmar, a fost singurul care a avut parte de educație.
Dormitorul părinților este învecinat cu o cămăruță unde se află cuptorul pe care dormeau cei doi fii. Holul casei este împânzit de picturi, chirurgul deținând o colecție surprinzător de mare de tablouri. Din colecția sa fac parte și câteva opere de Nicolae Tonitza. În cămăruța din spate sunt depozitate numeroase suveniruri. Dănăilă adora să călătorească. A călcat pe toate continentele, mai puțin Antarctica.
El și fratele său, puși să aleagă între învățătură și munca agricolă, au preferat prima variantă. A făcut liceul în Dorohoi, unde trebuia să meargă pe jos, căci la vremea respectivă nu existau alte posibilități. În momentul în care și-a ales facultatea, cei de la secretariat l-au luat în râs. Nimeni nu credea că are șanse să intre la Facultatea de Medicină, când concura cu fii și fiice ale unor părinți cu statut mai ridicat. Surpriza a fost că, dintre toți, el a fost singurul admis.
Românul vecin cu Einstein
A învățat pe rupte și a terminat facultatea, după care a fost repartizat la Comănești (jud. Bacău). Pe vremea aceea, după ce absolveai trebuia să începi să lucrezi într-un spital mic. Atunci s-a hotărât să se înscrie la specializarea Neurochirurgie, care nu era foarte populară în acea perioadă. A intrat la Facultatea din București, unde a fost discipolul lui Constantin Arsene, cel mai renumit neurochirurg al vremii.
După cum se întâmplă adesea, însă, discipolul a ajuns să își întreacă maestrul. Arsene avea prostul obicei să opereze cu mâna liberă, să scoată tumorile cerebrale cu degetele. Lucru, care evident, nu era eficient, existând un risc de circa 60% ca pacientul să rămână cu sechele în urma operației.
Leon a cerut conducerii spitalului să îi permită să urmeze un curs de specializare în Statele Unite. După un an la New York, a primit oferta de a rămâne în America, inteligența fiindu-i apreciată. A vrut, însă, să se întoarcă în România. La întoarcere (1981), a introdus în neurochirurgie microscopul operator, rata de risc scăzând la 4%. Constantin Arsene l-a trimis la o secție mizeră a spitalului. Dănăilă a reușit însă să își doteze aripa cu echipamente mult mai eficiente.
Pe parcursul carierei a operat peste 40.000 de oameni. O dată, a fost chemat chiar în Coreea de Nord, fiindu-i înmânat un pașaport cu numele și semnătura sa, fără să fi fost implicat în crearea sa. A avut o greutate mare pe umeri în acele momente, cum nu știa ce i s-ar fi întâmplat dacă dădea greș.
În perioada 2016-2020 a fost senator al României. Își dorea să îmbunătățească sistemul sanitar, dar nu a reușit. Politica l-a dezamăgit enorm și, cu siguranță, nu va mai candida vreodată la vreo funcție publică.
A câștigat numeroase premii și a contribuit cu multe cărți și lucrări de specialitate. Una dintre camerele casei părintești conține toate diplomele și trofeele primite de neurochirurgul de 91 de ani, care încă este activ în domeniu. Tot în acea încăpere, printre cărțile lui Dănăilă, se află și Enciclopedia celor 500 de genii ale secolului XX, în care se află și neurochirurgul, chiar înaintea lui Albert Einstein.
Muzeul Nordului
Următoarea oprire a fost la Conacul Balș, unde se află biblioteca orașului, dar și Muzeul Nordului. Boieri în zonă, familia Balș nu era tocmai un model de urmat. Theodor Balș avea un apetit imens pentru petreceri și băutură, dar și un obicei de a se îndatora. Soția sa pleca cu lunile în călătorii (la tratament, cum spunea dânsa). La un moment dat, a primit o scrisoare că, dacă nu se întoarce acasă, soțul va intenta divorț.
După moartea lor, conacul a fost deținut de diferiți arendași, iar în 1926 a devenit proprietatea primăriei. Nu a fost niciodată renovat serios, ci doar pe bucăți. Totuși, oamenii din comunitate au reușit să transforme locul. La parter se află o sală de conferință și biblioteca din oraș. Iar la etaj, recent (2014), a fost înființat Muzeul Nordului.
Am fost surprinsă de cât de mare este clădirea. Din exterior nu părea să conțină atât de multe încăperi. Colecția de exponate ale muzeului este surprinzător de mare și de vastă. Călătoria noastră a început într-o cămăruță cu minereuri, fosile, documente și cărți. O colecție cu monezile vremii, dar și medalii, strălucea într-un tablou. Se pare că în zonă s-au găsit nu doar ceramici rare, cum ar fi ceramica geto-dacică, ci și colți de mamut și alte fosile fascinante.
Cum a fost în prima Zi a Nordului #11 (povestește tot Diana)
Arme și ustensile
Următoarea cameră pe care am cercetat-o conține echipamente militare. Mi s-a părut foarte interesant cât de diverse erau căștile soldaților și cum au evoluat pe parcursul timpului. La vederea raniței, pe care a folosit-o și Ionel, ghidul și-a amintit de armată și antrenamentele cu 25 de kilograme în spate și lopățica agățată de curea. Evident, nu era o plăcere să te miști, pentru că mânerul lopeții era, la propriu și la figurat, un ghimpe în coaste.
Următoarea incintă cuprinde piesele unui război de țesut și obiecte meșteșugite din lemn (coveți și linguri), dar și costume tradiționale, covoare și diferite ustensile. Urmează o cameră a comunismului, cu multe aparate specifice perioadei, ziare și articole, steagul revoluției și un tablou cu Ceaușescu. Tablou pe care, după ce președintele a fost descris ca într-o ureche (portretul îi prindea doar urechea stângă), Ceaușescu a ordonat să fie date toate jos, într-o singură noapte.
Prima școală
O nouă încăpere cu ustensile din trecut a servit de antecameră pentru prima școală de stat din Moldova (1841). Mi s-a părut interesant să văd cum arăta pe vremea respectivă o clasă, căci până acum văzusem doar în poze. Pe perete erau două foi cu elevii din trecut ai școlii, lucru care mi-a stârnit curiozitatea. Iar recent, în 2022, 65 de arhitecți din România și nu doar, s-au întâlnit în Darabani pentru a discuta despre reabilitarea școlii.
După o cameră plină de instrumente muzicale de toate felurile, amenajată pentru a fi oferite lecții de muzică, am ajuns la o încăpere dedicată lui Lucian Valea. Scriitorul legionar a fost trimis la Darabani, unde, cu greu, a reușit să își facă o carieră.
Citește și un interviu cu o profesoară de română plină de idei pentru viitor
În cele din urmă, ne-am întors în holul principal, unde un amalgam de coveți împânzeau pereții și podeaua. Cele mai multe erau folosite pentru a spăla morții. Erau împrumutate de la om la om, după nevoie, și când erai văzut cu covata în spate, se înțelegea că ai avut o pierdere în familie.
Aceasta a fost doar o parte din muzeu, care adăpostește o sumedenie de articole și povești care merită auzite. A fost cu siguranță o adevărată aventură în trecut.
Din păcate, turul a ajuns și el la final, mai repede decât ne-am fi așteptat. A fost un mod perfect de a ne începe ziua și ne bucurăm că am reușit să aflăm atât de multe despre oraș și istoria sa.
Un material de corespondenta noastră, Diana Hîncu
cu fotografii de Ecaterina Grigore (voluntară AIVImedia.hub)
WordPress: Iulia Dromereschi
