Am citit „Viața secretă a copacilor” pentru ediția 3.1 a Clubului de carte publica.files, organizat de Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune. A fost o experiență interesantă din care am avut de învățat lucruri noi. De data aceasta, au fost atât despre carte, cât și despre oameni.
Clubul de carte publica.files (grafica aparține editurii)
Cărțile de nonficțiune
Acest gen de cărți a reprezentat aproape de fiecare dată o adevărată problemă pentru mine. Îmi place să fiu informată și să cunosc detalii științifice sau tehnice despre un anumit subiect. Din păcate, cărțile de nonficțiune mă plictisesc teribil. Despre cele de istorie nici nu încep să povestesc…
Surprinzător, acum am găsit o carte care chiar m-a atras. Au existat mai multe motive, dar o să le menționez doar pe cele mai importante:
Cartea este scrisă sub forma unei povești. Informațiile nu sunt transmise în starea lor brută, direct și anost, cât să te pierzi imediat printre rânduri întregi de explicații.
Am fost curioasă de la bun început despre acest subiect.
Copac versus om
Viața copacilor este povestită sub forma unei comparații între aceștia și ființele umane. Astfel, de la modul în care comunică până la împărțirea lor pe zone climatice și la interacțiunea cu insectele, animalele și mediul înconjurător, totul este aproape „uman”.
Totuși, după cum am văzut și la clubul de carte dedicat acestui volum (publica.files_3.1), nu este neapărat un aspect pozitiv. A existat o persoană care a susținut constant că această comparație este nepotrivită, chiar greșită din punct de vedere științific. Mai bine nu vă detaliez cuvintele cuiva care a susținut că nu a putut să citească nici măcar primul capitol.
O plimbare prin pădurea copilăriei mele (FOTO Alexandra Pătrașcu)
Ignorând criticile nesusținute, consider că pe mine m-a ajutat aceată comparație constantă. M-am orientat mai ușor spre această carte de nonficțiune. În același timp, cum am fost mereu interesată de minunile naturii, cartea a devenit treptat o lectură plăcută. Din păcate, cred că am trecut prea repede prin ea și în curând o să reiau anumite părți.
Una dintre comparațiile mele preferate a fost cea în care o categorie de copaci sunt considerați „copiii străzii”, dar aceasta nu este singura remarcare interesantă ce a apărut de-a lungul cărții:
cele mai multe păduri de conifere din centrul Europei, se comportă mai degrabă precum copiii străzii […] prin plantare, rădăcinile sunt deteriorate pe termen lung, ele par că nu mai reușesc să se regrupeze într-o rețea”
Transformarea experiențelor personale
Dacă tot am vorbit despre povestea copacilor și modul în care este spusă, mai este de menționat faptul că autorul nu este scriitor de profesie. Peter Wohlleben este pădurar, iar cartea este compusă din experiențele sale personale. Exemplele sunt specifice zonei în care trăiește și are grijă de copaci care i-au apărut în cale de-a lungul vieții. Nu vorbește decât despre ce a văzut și a observat. Personal, am apreciat enorm acest lucru, pentru că mi s-a demonstrat, încă o dată, că oricine își dorește cu adevărat poate scrie o carte.
În același timp, cartea ne oferă și o multitudine de referințe la articole informative din care au fost extrase anumite date științifice. La un moment dat, la club, s-a deschis și o mică dezbatere pe baza încadrării cărții „Viața secretă a copacilor” în colecția de științăa editurii. Atunci nu am știut de care parte să fiu, dar, privind în retrospectivă, îmi place să cred că editura a luat o decizie bună.
Până la urmă, este o carte de nonficțiune ce cuprinde o multitudine de detalii științifice, din care oricine poate învăța ceva nou. Totul este explicat și exemplificat, iar această comparație cu viața oamenilor este utilă pentru cei care nu au un anumit bagaj de cunoștințe.
Câteva citate care m-au uimit
Fiind o carte de nonficțiune, bineînțeles, citatele nu puteau să lipsească. Am ales unele din prima jumătate a cărții care m-au încântat la prima citire:
Modul în care interacționează copacii:
În mod surprinzător, mesajele nu se transmit doar chimic, ci și electric, și asta cu o viteză de un centimetru pe secundă.”
Citate (FOTO Alexandra Pătrașcu)
Despre humus și cum se transformă de-a lungul timpului:
Într-un viitor foarte, foarte îndepărtat, el se va transforma, poate, în cărbune brun sau în huilă. Depozitele actuale ale acestor resurse fosile s-au format acum aproximativ 300 de milioane de ani, tot din copaci.”
Cum este creată mierea de pădure:
Albinele se folosesc și ele de fecalele păduchilor. Ele sug stropii dulci, îi transportă în fagure, unde îi vomită și îi transformă în miere de pădure de culoare închisă. Un deliciu pentru consumatori, deși nu are absolut nimic de-a face cu florile.
Alte impresii de la club
În copilărie obișnuiam să stau destul de mult pe afară, mai ales în pădurea din apropierea casei. Dar niciodată nu m-am gândit și la copacii din jurul meu. Mă uitam după diverse păsări și eram uimită când găseam o veveriță, o ciocănitoare, o vulpe sau un arici în apropierea blocului și nu doar. De două ori am avut norocul să văd și căprioare. Acum, după mai mulți ani, am început să devin mai curioasă de ce ne ascunde natura. Acesta cred că este motivul principal pentru care am vrut să citesc cartea.
Chiar înainte de a ieși de la club, după o serie nesfârșită de comentarii care nu aveau legătură cu „Viața secretă a copacilor”, m-am enervat puțin și am început să apăr acest volum. Probabil nu aș fi spus nimic, pentru că nici mie nu mi-a plăcut prea tare, dar întreaga situație devenise un monolog fără sens, pe subiecte total haotice, și mă simțeam vinovată dacă plecam fără să spun ceva.
Lucy apără cartea de opinii negative (FOTO Alexandra Pătrașcu)
Aparent, cine vrea să strice o experiență plăcută poate oricând să găsească nod în papură. Ne-ar ajuta și pe noi, oamenii, să urmăm exemplul copacilor prezentați. Am fi mai buni dacă ne-am sprijini constant unii pe alții, dacă am împărți orice resurse de care dispunem sau dacă ne-am apăra de eventuale rele exterioare. În timpul lecturii chiar mă gândeam că mai bine eram un copac.
Mi-am găsit pasiunea pentru citit aproximativ în clasa a treia cu ajutorul volumelor din seria „Cronicile din Narnia” și de atunci și până în prezent tot cărțile de ficțiune au rămas preferate mele, în special cele din subgenul High Fantasy.
O recenzie scrisă de Alexandra Pătrașcu (departamentul #cărticeală)