Beznă. Timid, doar lumina unei lanterne îți ghidează pașii prin pădure. Foșnetul frunzelor afirmă că sunteți singuri. Tu și un amic care te-a adus să-ți arate ceva grotesc. Deși calci pe aceste cărări mai tot timpul, acum e altfel. Ți-e frică, pentru că nu știi ce te așteaptă. Crește pulsul, crește tensiunea. Și-l vezi: în fața ochilor tăi, cadavrul unui urs omorât de oamenii satului. Deși fără suflare, silueta îți trezește fiori pe șira spinării.
Inspirată dintr-un caz real de braconaj din comuna Tarcău, Urși, piesa Cătălinei Bălălău, are vivacitatea unui cadru filmic. Construiește o atmosferă ce îți taie respirația. Are toate ingredintele necesare unui thriller și surprinde plăcut prin presărarea cu umor a unor situații-limită. Hazul reiese din folosirea adecvată a unui limbaj uzual, lipsit însă de scrupule.
Cuprinzător și succint, dramaturga reușește să surprindă particularițățile fiecărui personaj, chiar și din cele mai scurte intervenții. Astfel, varietatea și multitudinea personajelor atestă credibilitatea poveștii dintr-o perspectivă dramaturgică. Se abate de la o simplă satiră. Te simți parte din sat, din comunitate. Prin individualitățile sătenilor, bine conturate și compacte, satul devine personaj în sine. Este un spirit viu, care respiră și „vânează” ursul. Respiră la unison, dar fiecare sătean se raportează cu alt tâlc la creatura înfricoșătoare a pădurii.
Fiecare cu credința lui. Subiectul rămâne controversat
M-au uns pe suflet micile fragmente de cântece populare dintre scene. Erau versuri spuse copiilor înainte să adoarmă, care întrețin atmosfera stranie și suspansul. Cumva, susțin această vânătoare milenară a animalului. Din generație în generație, se păstrează aceeași psihologie a satului. Ursul, laitmotivul piesei, este caracterizat din mai multe unghiuri și perspective, pe parcursul întâmplării cu diverse conotații.
Noi nu îl vedem, dar îi simțim prezența neîncetat. Conștiința personajelor se învârte în jurul ursului. Bunica (Mădălina Stoica), povestește cu căldură o legendă despre o ursoaică, atingând latura maternă și grijulie a unei ființe considerate de comunitate drept „monstru”. Sătenii, în lectura lui Dragoș Maxim și Adelin Tudorache, au un conflict. Unul se opune dorinței de ucidere iminentă a unui alt urs. Vlad Crudu, nepotul, nu se teme de cadavrul din pădure al ursului. Mai degrabă îl vede ca pe o pelerină de protecție, care îl face invincibil în fața oricărei frici.
„Ascultă-ți instinctul! … Ascultă-ți instinctul? Doar suntem ființe raționale. Sau?”
Totuși, pe lângă firul narativ, destul de ușor de urmărit, textul, în substraturile lui, ridică problematici importante. Impune o dezbatere necesară.
Cum ne facem singuri dreptate în focul impulsului, când din motive șubrede sunt aplicate pedepse capitale. Ca spectator, te-ai mai putea întreba dacă amenințarea crezută e cu adevărat o amenințare. Având în vedere că ursoaica este prezentată ca drăgăstoasă în mitul bunicii: deși fura copii, își dorea doar să-i țină în brațe. Antitetic, sătenii consideră că e un dușman periculos.
Dar frica? Toți sunt îngroziți de urs, dar ursul ce le-a făcut? Mai mult, își alimentează furia din posibilele dezastre, fără să existe o certitudine. Nepotului nu îi este frică, căci doar el a crescut cu povestea unei ursoaice grijulii. Poate este și o lecție despre cum ne creștem copiii. Pentru că celorlalți le este frică de urs, asta declanșează un atașament toxic al băiatului pentru rămășițele animalului. Un sentiment că, prin acele rămășițe, el devine puternic, ocolit de frici. Eu cred că, dacă am fi lipsiți de frici, am fi un pas mai aproape de a fi invincibili. Cam asta cred că simțea și băiatul: putere, sau vedea ursul ca pe un scut împotriva celor care râdeau de el.
Dacă vrei să ne trimiți la teatru mai des
Cine pe cine atacă?
Cine e cel vânat, de fapt? Care este prada și care prădătorul? Pânda, lupta pentru „supraviețuire” este doar o închipuire, sau e reală? Mustrările de conștiință, frustrările și fricile ne vulnerabilizează. Avem tendința să ascundem, să ne dăm drept „duri”. Jucăm după legile pădurii, pe care nu le stăpânim. Dar cine a zis că eram în competiție? Ne luptăm oare fără adversar? Care este miza?
Este un text care curge natural. Nu îi simți lungimea de opt scene, datorită ritmului care te ține prins. Bolborosește ca o oală pe foc, te ține în suspans și nu dă pe dinafară. Cu o structură compactă, Urși te captează prin jocul personajelor și te poartă prin poveste fluid. Nu e deloc obositor, și nu mi s-a părut nici scurt. E un val care te cuprinde molipsitor și te lasă pe țărm, îngândurat la final.
DACĂ AȚI RATAT URȘI, PUTEȚI MERGE DUMINICĂ, 12 MARTIE, LA ALTĂ INSTANȚĂ DE LECTURĂ
Căsuța-cămin devenită hub artistic de pe strada Parfumului
Din 2017, casa Silviei Kerim, scriitoare si jurnalistă, și a regizorului Mircea Veroiu, a fost preluată sub aripa caldă a Asociației Hearth. Au avut de ales între a transforma casa într-una memorială sau într-un hub artistic. A doua variantă a fost câștigătoare, iar din iunie 2021 a început proiectul independent #DinParfumerieDramaturgie, menit să oferă vizibilitate textelor dramaturgilor români.
„Urși” este al 17-lea text din acest proiect. Două dintre textele prezentate la Parfumerie au ajuns să fie montate și pe scenă: „Un basm urban” la Teatrul Metropolis și „Frici” la Teatrul de Artă.
Pe Cătălina Bălălău, actriță la bază, o găsiți pe scena Teatrul Tineretului din Piatra Neamț în „98% decizia corectă”, „Urși” fiind lucrarea ei de disertație pentru masterul de Scriere Dramatică pe care îl urmează la Piatra Neamț.
Vă invit să mergeți și la cinema la „Taximetriști” unde apare pe marele ecran și Mădălina Stoica, sau poate v-ar plăcea să dați o fugă la Apollo 111, să o vedeți jucând în „Sara / Mara”.
Pe Dragoș Maxim îl găsiți pe la Teatrul Nou, în „Povești de familie”, la Teatrul de Comedie într-un spectacol cu un nume interesant, „Picasso vs. Einstein”, sau la Grivița Studio cu „Cât ne ține tinerețea”.
Adelin Tudorache este în prezent la masteratul de Actorie de film și colaborează cu Cuibul Artiștilor, unde face parte din distribuția spectacolului „Play me a memory” și, tot la Parfumerie, pe 3 martie, în spectacolul-lectură „Sigur intră azi!”.
Cât despre Vlad Crudu, student anul III la UNATC, l-am văzut de curând în „Cosmic Latte”, un spectacol coregrafic care acoperă toate ungherele vieții ca o mângâiere, deci nu e de mirare că știu persoane care sunt deja la a șaptea vizionare.
Irisz Kovacs a fost deja nominalizată la UNITER pentru debut, iar din stagiunea actuală amintesc proaspăta premieră „TSCHICK. De ce am furat mașina” de la Teatrul German din Timișoara, sau „8 TAȚI”, de pe scena Naționalului de la Constanța.
Sound designul a fost realizat de Adrian Piciorea și mă bucur că aud din ce în ce mai des de proiectele în care este implicat: „STOP THE TEMPO!” – Teatrul Dramaturgilor Români, „Despresia, prietena mea” din lumea teatrului radiofonic, marca Teatrul Improbabil, și tot la Hearth se joacă „Individual Compus”.
Dacă vrei să mai citești materiale scrise de Livia, o găsești aici, în toată splendoarea creativă.
Un material scris de Livia Almășan
Editare: Alexandru Bodnar
Layout: Oana Stănișor
Corectură: Iulia Dromereschi