Modul în care se manifestă iubirea, relativitatea timpului și puterea iertării sunt doar câteva teme din spectacolul „Marina și Ulay”. Lasă-te purtat de cei doi protagoniști într-un univers atemporal, mistic, în care timpul se dilată și doar iubirea mai există… sau nu. Sau?
Spectacolul-performance în regia lui Alexandru Nagy nu urmărește să prezinte arta celor doi, ci relația specială, unică, dintre ei. Dacă vrei să afli mai multe despre viața Marinei Abramović, biografia sa „Încălcând toate graniţele. Memoir” îți va deschide orizonturile despre tot ceea ce înseamnă lumea performance-ului. Vei afla că, în lucrările sale, Marina își folosește corpul ca o modalitate de testare a limitelor fizice și psihologice. Tot ea a fondat și un institut unde predă „Metoda Abramović”: abordarea duraționistă asupra artei performative. Ea este un artist cu totul unic, diferit, față de care vei dezvolta o fascinație instantă.
Un artist trebuie să sufere
Majoritatea performance-urilor Marinei Abramović au un puternic impact emoțional, forțând astfel spectatorii să nu mai fie contemplatori pasivi ai actului artistic, ci să facă parte din el. Rhythm 0 sau Rhythm 5 sunt doar câteva exemple de performance-uri în care publicul are un rol activ. Mai mult, actele artistice sunt centrate pe analiza durerii, pe repetiție și pe durată, caracteristică ce a putut fi observată în toată seria de performance-uri intitulată Rhythm.
Un artist ar trebui să evite să se îndrăgostească de un alt artist
Totuși, Marina s-a îndrăgostit de Frank Uwe Laysiepen, Ulay pe scurt, și au început o poveste unică de dragoste, care a durat doisprezece ani. Foarte similari, cei doi au avut o chimie specială încă din primul moment, fapt ce a marcat începutul unei serii de performance-uri care au avut în centru teme precum conceptele masculin și feminin, energia fizică, meditația transcedentală sau comunicarea nonverbală.
Revenind la spectacol, el descrie reîntâlnirea dintre cei doi, Marina fiind interpretată de Alina Tomi, iar Ulay de Darius Daradici, în timp ce Alina Tofan și Răzvan Omotă sunt performerii, alter ego-uri fără cuvinte, dar cu gesturi grăitoare, ale celor doi în tinerețe. Într-o scenografie semnată tot de Alexandru Nagy, cu proiecții video semnate de Liviu Alecu și universul sonor realizat de Dani Ionescu și de Andrei Doboș, conturează cadrul mistic ideal pentru această reîntâlnire. Luminile de un alb puternic și fondul albastru creează ambientul necesar poveștii, alături de turnanta pe care Marina și Ulay se urmăresc reciproc în timp ce performerii spun o poveste nonverbală printr-o coregrafie semnată de Momo Sanno. Proiecțiile video oferă atât noi perspective asupra relației celor doi, cât și o trecere în revistă a principalelor performance-uri realizate de aceștia, precum „Sărutul care sufocă”.
Oamenii pe care îi iubim ucid un pic (sau mai mult) din noi
Așa sună o altă idee a manifestului Marinei. Deși cei doi plănuiau o ceremonie de căsătorie la finalul unui performance, sfârșitul a adus tocmai opusul: acesta a reprezentat finalul poveștii dintre cei doi. Deși în spectacol, Ulay îi acordă o nouă șansă Marinei, un „al 13-lea an”, o călătorie în trecut, Marina alege timpul prezent, căci doar acesta există, fără trecut și fără viitor. Totuși, în realitate, cei doi s-au revăzut la MoMA 2010, în timpul performance-ului „The artist in present”, acesta fiind de altfel și punctul de plecare al întregii piese scrisă de Edith Negulici. Din păcate, Ulay s-a stins din viață pe 2 martie 2020, din cauza unui cancer limfatic, la vârsta de 76 de ani, spectacolul prezentând, pe post de prolog, o discuție dintre cei doi în viața de apoi.
Artistul este un univers
Iar ca orice univers, și artiștii au un moment zero. Dacă pentru Marina și Ulay acesta a fost reprezentat de un performance în Amsterdam, pentru Alina și Răzvan momentul zero a avut loc pe podeaua de la Linotip Centru Independent Coregrafic, la un workshop de dans contemporan, coordonat de Cosmin Manolescu.
Pentru Răzvan, nimic nu este întâmplător: el a primit cartea Marinei anul trecut, devorând-o rapid, timp în care a trăit povestea lor la cote maxime: a râs cu ei, a plâns cu ei, i-a certat, i-a judecat, a trăit cu ei. La final, a simțit ceva straniu, o dorință puternică de a-l juca pe Ulay, ba chiar o certitudine că acest rol i s-ar potrivi. Mai mult, în aceeași perioadă, Răzvan și Alina au filmat un scurtmetraj în care costumele și înfățișarea lor îi făcea să semene și mai bine cu Marina și Ulay. Și chiar seamănă, asta îți putem garanta și noi!
Dacă ar trebui să descrie spectacolul, Răzvan va spune că este absolut îndrăgostit de el, reprezentând un debut mult visat în teatrul de stat. A avut parte de o comunicare absolut perfectă și le mulțumește tuturor pentru încredere și pentru întreg procesul de lucru.
„Spectacolul ăsta este despre iubire, artă, artiști, frustrări și despărțiri. Despre iubirile alea care te marchează și lasă urme ca lamele de ras pe mâinile unui sinucigaș. E un spectacol cu poezie și mișcare, unde fiecare element are o importanță vitală. E despre o realitate, despre realitatea unor mari oameni, mari artiști. N-ai cum să nu vezi spectacolul și să nu-ți dorești să știi mai multe despre Marina și Ulay. Un artist ar trebui să lase în urmă pe el, să lase tot!”
Text: Cezar Barbu (coordonator departament #creativ – Teatru)
Editare: Daria Ancuța (departament #creativ – Teatru)
Corectură: Iulia Dromereschi
