Taifas Festival | „The Summer of '91” și teatralitatea care iese din locuri nebănuite

Să fiu iertată. Sau nu – este la latitudinea fiecăruia. Însă filmul sloven The Summer of ’91, care aduce laolaltă mai multe filmări de arhivă din perioada indicată în titlu, m-a făcut să mă gândesc în primul rând la teoriile teatralității. Teorii pe care le-am învățat de-a lungul masteratului – uneori, pe calea cea mai grea, alteori, prin intermediul masterclass-urilor relaxate.

O temă recurentă în pedagocia teatrală este fuga de redundanță. Ceea ce consider că a făcut și cineastul sloven Žiga Virc când a decis să nu includă comentariu la imaginile de arhivă.

Expresivitatea lor și mesajul coerent în care se angrenează reies în suficientă măsură fără un „ajutor” verbalizat. Narațiunea se creează prin juxtapunerea scenelor, ocazional, și prin anumite evidențieri făcute de Virc. Spre exemplu, gros-planurile adăugate de el la imaginile de arhivă ale unei nunți balcanice imprimă o alură de camp întregului eveniment.

Iar prin acest umor naiv, care le este atribuit oamenilor care au trăit și și-au întemeiat familii în acel climat politic și militar incert, luptele între civili și militari devin cu atât mai șocante.

N-a fost nicicând mai greu să arborezi un steag

Principalul conflict este reprezentat de dorința Sloveniei de a se separa de fosta Iugoslavie. Anii de tranziție după căderea Uniunii Sovietice au fost grei pentru întreg Blocul Estic. Dar nicăieri nu au fost la fel de sângeroși ca pe teritoriul fostei Republici Federative Iugoslavia.

Declarația independenței slovene a dus la opoziția guvernului de la Belgrad. Și, astfel, la Războiul de Zece Zile, care a rezultat în sute de victime și mii de persoane luate captive.

Între umanitate și dezumanizare

Imaginile cu părțile beligerante arată, pe de o parte, ura pentru starea lucrurilor și, pe de alta, dorința disperată de schimbare. Suflul independenței slovene se vede inclusiv în scenele în care copiii iau pietre de pe jos și le aruncă spre tancurile de la Belgrad. Un act simbolic, demonstrând voința civililor, chiar și a celor mai tineri dintre ei.

În același timp, sunt surprinse imagini de arhivă în care mai mulți soldați iugoslavi se predau, iar răniții lor sunt urcați în mașini și primesc îngrijiri medicale. Este un război nedorit de cetățeni. Este un război ale cărui consecințe devin clare doar în momentul în care luptele lasă atâtea victime în urmă.

Documentarul amintește de unul realizat de Manon Loizeau, despre războiul dintre ruși și ceceni. Ca în cazul armatelor iugoslave și slovene, luptătorii ruși pornesc la război cu încrederea că se află de partea bună a istoriei. Dar în mijlocul violențelor nu mai există o parte bună sau rea a istoriei – există doar pierdere. Iar pierderea nu se referă numai la integritatea corporală, ci și la lumina din ochii beligeranților. În numai treizeci de secunde, suficient cât să vezi primele victime de război, idealurile și promisiunile false mor.

Nu devine mai ușor

Ultimele imagini de arhivă sunt din anul 1992 și servesc drept variantă de epilog al Războiului de Zece Zile. Foștii luptători pentru independența Sloveniei se află adesea în situații dificile. Un tată a patru copii vorbește despre dificultatea de a găsi un loc de muncă și a-și întreține familia.