Taifas este un festival de cultură balcanică, iar Carbide un apogeu al reprezentării acestei regiuni. Începe cu păturile grele, cu imprimeuri maximaliste, şi termină cu structurile familiale. Ambele familii asupra cărora se concentrează filmul sunt trigeneraţionale.
Şi sunt multe implicaţii atunci când ne gândim la astfel de familii. Înseamnă, în primul rând, că există un element de stabilitate. Familiile se cunosc de zeci de ani – este un nivel de intimitate pe care mulţi oameni nu îl ating, poate, nici cu prietenii cei mai apropiaţi. Iar intimitatea nu este numai profundă, poate fi și nedorită.
Acesta este filmul de debut al cineastului. El a fost coleg de clasă cu Juraj Lerotic, alt regizor debutant care face parte din selecția Taifas Festival.
Se vorbeşte des despre copiii care sunt nevoiţi să îmbrace haine de adult. În lipsa unor părinţi îndeajuns de preocupaţi sau dimpotrivă, mult prea preocupaţi, fiii şi fiicele sunt nevoiți să se responsabilizeze. Totuşi, cei doi prieteni, Nikola și Antonio din Carbide (Croaţia-Serbia, r. Josip Žuvan) reuşesc simultan să fie atât transformaţi prematur în adulţi, cât şi să-şi păstreze inocenţa copilărească.
Citește aici despre filmul regizat de Juraj Lerotic
Telefonul lui Cehov
Chiar dacă Nikola şi Antonio sunt doi băieţi pasionaţi de arme şi pirotehnie, cea mai redutabilă armă rămâne telefonul mobil.
Familia lui Nikola are structura nucleară – la care se adaugă o bunică, precum un electron răzleţ. Părinţii săi aproape că nu îşi mai vorbesc; în plus, nicio scenă nu îi arată atingându-se. Mediul parental glacial este întrerupt doar de crizele colerice ale tatălui şi de încurajările de pe margine ale bunicii, care îşi doreşte ca fiul ei să fie „bărbat” și să învețe vecinii o lecție. Nikola se ascunde în spatele ecranului telefonului de această realitate neprimitoare.
Antonio locuiește cu mama și cu bunicul lui. Tatăl său este plecat în Elveția, să muncească. Sprijinul financiar este considerabil, însă Antonio nu reușește să-și viziteze tatăl niciodată. Oricât de mult și-ar dori să facă asta, tatăl invocă mereu lucruri de ultim moment și este totodată suspectat că ar avea altă familie în țara străină.
În tot acest timp, mama lui ascultă șlagăre despre iubiri pasionale, dar care nu se pot împlini, iubiri pentru bărbați inaccesibili și însurați. Antonio se ascunde și el în spatele ecranului telefonului (scump) de această realitate neprimitoare.
Și cei doi prieteni primesc încă și mai multe motive să se ascundă pe măsură ce filmul se derulează. Din nefericire, ajung să aibă inclusiv motive să se ascundă unul de altul. Telefonul ajunge să fie un instrument de șantaj, purtător al unor dovezi importante, o modalitate de a face față tuturor evenimentelor și, în cele din urmă, declanșator al unei furii care poate încheia prietenii.
Mucegaiul se răspândește prin spori
Un motiv al disputei dintre familii este faptul că o casă riscă s-o inunde pe cealaltă. Umezeala duce la igrasie, prezentată fără perdea în câteva cadre de lungă durată ale peliculei.
Mucegaiul negru este acoperit de var, este mascat de biblioteci, dar el rămâne mereu acolo. Și sporii lui vor continua să se înmulțească și să se lipească de suprafețe.
Umezeala există și este o problemă cât timp familiile locuiesc pe aceeași stradă. Astfel, ea devine motivul pentru care Antonio și Nikola sunt prieteni, dar și motivul pentru care prietenia lor este compromisă.
Cât de greu este să conturezi un personaj-copil?
În cadrul sesiunii de Q&A care a urmat proiecției, Josip Žuvan a subliniat că cei doi băieți au o prietenie prilejuită de apropiere și că, în ciuda lipsei unor puncte comune, sunt genul de prieteni care se vor separa definitiv doar când drumul vieții li se va bifurca. Viziunea literară și regizorală este de autenticitate. A fost evidențiată de faptul că cineastul a scris prima variantă a scenariului în 2008, când nu se îndepărtase cu mult de vârsta copilăriei și a preadolescenței.
Citește și
Taifas Festival | „A Cup of Coffee and New Shoes On”: Nu atât de comod pe cât sună,
un alt material scris de Irina Balcu în cadrul acestui festival
Un alt element care a sporit autenticitatea poveștii și mai ales a copiilor este cadrul familial tipic zonei balcanice (deși trebuie menționat că gospodăriile par să fie mai aproape de 2008, în ciuda faptului că tehnologia și emisiunile de la televizor indică în mod clar anul 2020).
Postura de copil „adultificat” este de mare interes în științele sociale și în arte. Și este o idee dificil de reprezentat fără a pica în prăpastia „homunculului” – altfel spus, transformarea copilului într-un adult în miniatură.
Žuvan reușește să evite această încurcătură scriitoricească. În ciuda maturizării precoce, Antonio și Nikola rămân își păstrează sufletele de copii și își urmează pasiunile specifice. Chiar dacă sunt influențați de mediile familiale instabile, cea mai mare influență pentru fiecare dintre ei va rămâne mereu celălalt prieten.
Detalii tehnice
Scenariul și regia: Josip Žuvan
Durata: 113 minute
O cronică de film scrisă de Irina Balcu (departament #cinematics) în cadrul Taifas Festival
Editare: Maria Tudoreanu
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Alexandra Pătrașcu