.Plecând de la o baladă populară, filmul „Balada” spune povestea unei femei care simte că nu are de ales. Nu, greșesc. Ea simte că are de ales, însă acest sentiment se împotrivește total felului în care gândesc persoanele din jurul ei. În fața acestei opoziții, protagonista, Meri, capătă o valență eroică. Dar este ea cu adevărat o eroină, și își va duce călătoria la capăt?
Citește și alte cronici scrise de Irina, cum ar fi aceasta
„Prefer finalurile fericite”
Povestea lui Meri este una cu care multe persoane pot rezona. În urma unui mariaj (neoficial) care s-a destrămat, Meri este nevoită să se mute înapoi în casa părintească. Însă acesta este numai începutul problemelor ei. Pe plan juridic, situația ambiguă a căsniciei și faptul că Meri nu are o sursă stabilă de venit o fac susceptibilă să piardă custodia fetiței sale în vârstă de opt ani.
Pe plan personal, pare că va primi sprijin, însă niciodată necondiționat, mai ales atunci când acest sprijin vine din partea bărbaților cu care se intersectează.
Este acesta un film feminist?
Este cu siguranță un film cu puternice elemente feministe. Dorința lui Meri de a se pune pe picioare printr-o carieră în lumea filmului este privită cu scepticism de persoanele apropiate ei. Mama sa, Zafira, îi spune „Ești o femeie matură, poți face ce vrei” când Meri se tunde și își face breton. Cu toate acestea, statutul de femeie matură îi este apoi „retras” de către Zafira, când află că fiica ei dorește să devină actriță.
Pentru mai multe cronici de film:
O meserie ingrată
Meseria de actriță este privită drept nerespectabilă și scandaloasă în cercurile conservatoare.
De foarte multe ori, m-am gândit că această prejudecată provine din faptul că este una dintre primele meserii devenite accesibile femeilor. După ce rolurile feminine au fost jucate, prin tradiţie, de bărbaţi, secole întregi, a doua jumătate a secolului al XVII-lea a adus, în fine, şansa femeilor la actorie. În Japonia, femeile primiseră mai devreme dreptul de a juca, dar le-a fost retras în 1629. Interdicţia a ţinut până în 1858. Exercitarea acestei meserii era privită drept vulgară, o cale prin care femeile obțineau favoruri din partea bărbaților înstăriți.
Dar a fost, în primul rând, una dintre căile prin care femeile au putut să-și obțină banii proprii. În același timp, este o meserie care oferă vizibilitate, creând ocazii în care femeile ocupă spațiu – atât fizic, pe scenă sau pe platoul de filmare –, cât și în mentalul spectatorilor.
Bărbatul, promisiunea falsă a siguranței
Nu sunt, deci, de mirare nici dorința lui Meri de a deveni vizibilă, nici dorința celor din jur de a păstra un status quo de invizibilitate. Bărbații fac tot posibilul să o subjuge prin puterea financiară sau prin influență, iar femeile din viaţa ei, convinse că au dreptate, încearcă să o convingă că o cale eficientă spre siguranță financiară este căsătoria.
Adela, prietena din liceu a lui Meri, este chiar o tânără femeie de afaceri și breadwinner, dat fiind că partenerul ei este în închisoare. Ea are de suferit din cauza greșelilor făcute de acesta. Devine ținta unor gangsteri cu o eficiență moderată, dar o perseverență neîntrecută în a-și hărțui datornicii.
Improvizaţia nu e mereu un lucru rău
Filmul semnat de Aida Begic poartă semnătură cineastei de la un capăt la altul. O trăsătură definitorie a cinematografiei sale este libertatea de improvizație oferită actorilor și actrițelor. Din acest motiv, numeroase scene au caracter de impromptu, ceea ce este avantajos din punct de vedere umoristic.
Dezavantajul constă în felul în care aceste trucuri și „cioace” afectează economia filmului. Sentimentul că anumite minute sunt umplute cu scene comice și ireverențioase, dar care nu avansează acțiunea „baladei”, ar putea să detașeze spectatorul de film. Riscă să îl rupă de poveste.
Pe de altă parte, utilizarea improvizației face ca ultima scenă a peliculei, calculată până în cele mai mici detalii, să iasă și mai mult în evidență. Ea se diferențiază de alte creații cinematografice care au hotărât să se joace cu cel de-al patrulea zid.
În fond, Balada este un film care iese din pastișa și laicizarea propuse de postmodernism și intră în noua paradigmă, a metamodernismului. Marile narațiuni revin în forță, iar scena finală reintelectualizează și resacralizează arcul narativ, oricât de lumesc ar părea el pe străzile Bosniei și Herțegovinei.
Detalii tehnice
Regie: Aida Begic
Cu: Marija Pikic, Jasna Zalica, Slaven Vidak
Durata: 113 minute
S-a văzut la Taifas Festival, iar Irina Balcu a scris despre el.
Editare: Andreea Sterea
Corectură și layout: Iulia Dromereschi