Cafeaua de dimineață este ritualică. La fel și înnoirea vestimentară. Însă ritualul propus de filmul scris și regizat de Gentian Koçi are o altă valență. Este ritualul unei decizii dificile, în fața unei situații care, pentru cei mai mulți oameni, e de neimaginat: pierderea definitivă a vederii. Mai mult, adaptarea la pierderea acestui simț după o viață trăită cu anacuzie (surditate totală).
Doi frați gemeni se confruntă cu această situație, pe fondul unei boli genetice rare. Povestea lor este inspirată de un caz din 2012, când doi frați și-au pierdut vederea, la distanță de un an. În cazul amândurora, procesul a fost accelerat, în câteva săptămâni, nemaiputând să vadă decât umbre. Această boală afectează doar câteva sute de oameni de pe glob.
Taifas Festival | Embryo Larva Butterfly: timpul se dilată în jurul nostru
Frații Agim și Gezim locuiesc împreună într-un apartament. În primul cadru, apartamentul pare să fie undeva între o imagine aseptică de catalog și un reel de lifestyle. Este o imagine aproape nefiresc de fericită și o cale de a pregăti „pumnul” emoțional care va urma. Ana, partenera lui Gezim, dansează cu cei doi frați, în vreme ce contururile cadrului par să devină din ce în ce mai difuze. Este, de asemenea, una dintre puținele scene din film care a rulat la Festivalul de Film și Cultură Balcanică Taifas în care este folosită muzica.
Cu ce este umplută lipsa muzicii
În locul muzicii, sonoritatea corpului este foarte puternic reprezentată. Spectatorul aude inclusiv zgomotele atingerilor, ori zgomotul băuturii înghițite. În afara creării unui sentiment de anxietate și self-awareness, este o amintire a faptului că lumea celor doi frați se schimbă radical. Cu cât iluzia apartamentului dintr-un catalog Ikea se destramă mai tare, cu atât muzica se estompează mai mult, iar albul imaculat este dublat de nuanțe de galben, și cu atât devenim mai conștienți de cât de mult ne folosim simțurile pe care Gezim și Agim le-au pierdut deja și urmează să mai piardă.
Cum este privită suferința
În primele acte, Agim și Gezim încearcă să trăiască, în ciuda adevărului crunt, care va deveni foarte curând de neocolit. Evită discuțiile incomode bând rachiu, jucând jocuri de societate sau participând la petreceri. Există o notă aproape umoristică în aceste situații sociale, notă care se pierde abrupt în a doua jumătate a filmului. Și poate ar fi fost încă nevoie de un element umoristic care să contrabalanseze greutatea bolii lor. Altfel, pelicula este nu mai puţin reuşită, dar capătă un caracter monoton. Până în punctul în care tragedia fraţilor devine un lucru cu care publicul se obişnuieşte.
Taifas Festival | „Safe Place”: o fotografie în care nu exiști, de fapt
Pe de altă parte, un nou contrast se realizează între deconectarea de realitatea vizuală şi racordarea din ce în ce mai puternică la planul tactil. Comunicarea dintre Agim şi Rezim, dar şi dintre Ana şi fraţi, devine mult mai corporală pe măsură ce semnele nu mai pot fi distinse de ochii lui Agim, și urmează să nu mai fie distinse nici de ochii lui Rezim. Această senzorialitate tactilă este evidentă şi în scena care dă titlul filmului şi care este decisivă pentru destinele gemenilor.
„Sunt ochii tăi de-acum”, îi transmite Rezim lui Agim într-una dintre discuțiile finale. Latura tactilă pare o cale prin care gemenii încearcă să devină una și aceeași persoană, pentru a-și trăi în continuare viața în apartamentul imaculat, alături de Ana, alături de prietenii de la atelier și de cunoștințele de familie. Este o cale de a se ține cât mai aproape de universul social amplu pe care îl vor lăsa, însă, inevitabil, în urmă.
Detalii tehnice
Text și regie: Gentian Koçi
Cu: Rafael Morais, Edgar Morais, Drita Kabashi
Durata: 103 minute
Acest film este debutul regizoral al lui Gentian Koçi. Pelicula a fost realizată în coproducție albaneză-portugheză-greacă-kosovară. Este singurul film de limbă albaneză și singurul regizat de un cineast care provine din Albania în cadrul Festivalului de Film și Cultură Balcanică Taifas.
Cronică scrisă de corespondenta noastră în festival, Irina Balcu
Editare: Andreea Sterea
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Radu Eremia