Special OWR: Feminism de fațadă și atitudini radicale

Să schimbi lumea nu a fost niciodată ușor. Durează foarte mult timp, necesită enorm de mult efort și implică înfruntarea brutală cu rezistența celor ce se nu sunt de acord cu direcția schimbării. Cu toate acestea, mișcări precum cea feministă au reușit să se lupte neobosit cu regulile expirate ale trecutului, aducând în numai câteva decenii progrese incontestabile. Și puține perioade și locații sunt atât de reprezentative pentru activismul radical pe cât au fost anii ’60 și ’70 în Franța.


Simțind mirosul transformărilor din societate, în anii ’70 guvernul francez o numea pe Françoise Giroud Ministră a Problemelor Femeii, iar Organizația Națiunilor Unite a declarat anul 1975 Anul Femeii. Aceste două încercări evident fățarnice de îmbrățișare a curentului au reprezentat și contextul pentru un episod din emisiunea televizată Apostrophes, moderată de Bernard Pivot și având-o ca invitată pe însăși Françoise Giroud.

În ciuda încercărilor de a critica misoginismul și de a mima o atitudine orientată către progres, Giroud nu se poate lepăda de haina sa de politician moderat. Rezultatul este ironizat și comentat într-o manieră savuros de ludică în filmul Maso et Miso vont en bateau, realizat de  Les Isoumuses, un colectiv artistic format din Carole Roussopoulos, Delphine Seyrig și Ioana Wieder. Prin montaj, repetiții obsesive și mici intervenții (uneori chiar și muzicale), filmul descoase și evidențiază atât ipocrizia ministrei, cât și ridicolul și superficialitatea din spatele întregului context.

Tot Carole Roussopoulos și Delphine Seyrig sunt responsabile și pentru o altă imortalizare a feminismului de la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului trecut. Scurtmetrajul S.C.U.M. Manifesto are doar 27 de minute și un singur cadru. Cele două realizatoare stau la o masă. Carole bate zgomotos la mașina de scris, în timp ce Delphine citește cu voce tare un fragment din textul ce dă de altfel și numele filmului. Scurtmetrajul a apărut în 1976, însă manifestul  a fost publicat în 1967 de faimoasa activistă Valerie Solanas (de care poate ați mai auzit ca fiind femeia care l-a împușcat pe Andy Warhol, în 1968). Lectura este întreruptă din când în când, în momentele de pauză în care cele două „personaje” cresc volumul televizorului aflat pe masa dintre ele, privind o serie de știri despre tot felul de evenimente violente din lume.

portret valerie solanos scum manifesto b/w
Sursă foto www.biography.com

Mesajul manifestului este unul extrem de dur, încă din primele fraze, mergând până la a spune că „bărbații sunt accidente genetice”. Firește că am putea să discutăm ore în șir despre cât de potrivită sau îndreptățită ar fi o asemenea abordare. Trebuie însă să ținem cont că acele cuvinte acide rămân, în cele din urmă, un ecou al vremurilor în care au fost scrise.

coperta alb negru scum manifesto
Sursă foto www.amazon.com

Deși de obicei mă feresc de genul acesta de compromisuri, între feminismul pur performativ al lui Giroud și atitudinea radicală și tranșantă a lui Solanas, adevărul este cel mai probabil undeva la mijloc. Cert este că ambele cazuri merită observate și înțelese, iar aceste două filme reprezintă ocazia perfectă. Maso et Miso vont en bateau și S.C.U.M. Manifesto sunt disponibile încă pe platforma One World Romania.


Recenzie scrisă de Rareș Dinu (departamentul #cinematics), trimisul nostru special la OWR 2021. Mulțumim frumos organizatorilor pentru oportunitatea de a urmări filmele din selecția acestui an și salutăm reîntoarcerea festivalului și în mediul offline.

3

Comentează