Lizzie Armanto, FOTO BURNETT/ Revista Thrasher
Lizzie Armanto, FOTO BURNETT/ Revista Thrasher

Skateboarding: mai mult decât o placă

Skateboardingul nu e doar despre cum te miști pe o placă. Este și despre creativitate, adrenalină și perseverență. Peisajul urban din toată lumea s-a transformat într-un teren de joacă pentru skateri. Mie mi se pare mai mult decât un sport. A devenit o comunitate unită, un fenomen cultural și urban, care aduce oamenii împreună.


Iată o mișcare care te împinge să-ți depășești limitele, să-ți găsești stilul. Îți dorești să fii cel mai bun și să dai tot ce poți pentru asta. Skateboardingul înseamnă evoluție și pasiune.

De la o joacă la sport olimpic

Skateboardingul a evoluat de la o activitate petrecută de timp liber la un sport complex, astăzi devenit disciplină olimpică. De-a lungul timpului, skateboardingul a cunoscut o diversificare imensă. S-au dezvoltat diferite ramuri și stiluri. Iar dacă tot vorbim despre istoria sa, este important să-i menționăm și pe pionerii acestui sport: Rodney Mullen și Tony Hawk. Acești doi oameni au creat din această placă ceva măreț: speranță și o carieră pentru cei tineri.

 

Momiji Nishiya la Jocurile Olimpice de la Tokyo FOTO gettyimages / CBSNEWS
Momiji Nishiya la Jocurile Olimpice de la Tokyo. FOTO gettyimages / CBSNEWS

 

În prezent, la nivel internațional, skateboardingul a cunoscut o creștere exponențială. A fost inclus la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, cu participanți atât la masculin, cât și la feminin. Campioana olimpică de la Tokyo 2020 la fost Momiji Nishiya. Includerea skateboardingului la Jocurile Olimpice a adus acestei comunități o vizibilitate sporită și a contribuit la recunoașterea globală a skaterilor, atât amatori cât și profesioniști.

În România, skateboardingul a devenit o parte importantă a culturii urbane abia după Revoluția din 1989, când tinerii au avut mai mult acces la influențele occidentale. De atunci, scena de skateboarding din România a crescut considerabil. Totuși, în România, această disciplină este încă emergentă.

 

THE BIG THREE

  1. Freestyle: Este cel mai vechi stil de skateboarding. S-a dezvoltat încă de prin anii ´60 și presupune adesea muzică, dar și coregrafie. După apariția trucurilor, îndeosebi Ollie, stilul s-a schimbat, căci coregrafiile au devenit mai complicate. Aveau incluse și aceste trucuri. Era important să cunoști trucurile de bază pentru a putea a avea fluiditate, dar și pentru încredere în tine și în placă.
  2. Vert: sau „pool riding”. Cu alte cuvinte, mersul cu skateboardul în piscinele golite. Astfel de obiceiuri au apărut în America, unde în anii ´70 puteai lejer să mergi în curtea din spate, să golești piscina și să-ți faci de cap cu placa. Vert skateboardingul presupune trecerea de la orizontală la verticală, adică desprinderea de la sol pe o rampă, în cazul de față o piscină, care e înclinată.
  3. Street: aici skateboardingul trece la alt nivel, la alte trucuri, la alte sărituri și la alte joculețe. Evident, skaterii se folosesc de obstacolele stradale, scări, balustrade, bănci etc. Le folosesc pentru a efectua sărituri, pentru a roti placa, pentru viteză și adrenalină.

 

Fete la skate Sursa concretejunglefoundation
Fete la skate. Sursa: Concrete Jungle Foundation

 

Dacă doriți tips & tricks pentru începători (și nu doar), aici e recomandarea mea.

 

Amator sau profesionist?

Diferențele dintre amatori și profesioniști în skateboarding sunt evidente, dar au, totuși, ceva în comun; pasiunea și perseverența. Amatorii învață și fac acest sport doar din pasiune. De obicei nu participă la competiții, iar echipamentul este personal. Profesioniștii însă se antrenează la un nivel avansat, participă la competiții internaționale (vezi SLS), atrag sponsori și beneficiază de un echipament superior.  Prin aparițiilor lor la competiții, promovează atât acest sport, cât și pe ei.

 

Citește și: Unii mută munți, iar alții îi cuceresc

 

Consider că pentru a face progrese în acest sport e important să-l practici cu regularilate. Ia-ți placa și ieși în stradă sau în skatepark și dă tot ce ai mai bun. E important să evoluezi, să te antrenezi, dar să nu uiți să te și distrezi. Unele trucuri pot dura săptămâni sau poate chiar luni, iar acest lucru nu ar trebui să te descurajeze, ci doar să te ambiționeze în a-ți atinge potențialul.

Această disciplină cere un antrenament constant. Se recomandă până și tutorialele de pe YouTube, atât de la skateri români, cât și de la cei din afară. Sunt sigură că o mulțime de tineri au auzit sau văzut măcar o dată un video de-ale lui Marius Constantin.

 

„Locuri de joacă”

Deoarece comunitatea de skate din România s-a mărit, inevitabil au apărut și skateparkuri moderne în orașele mari precum București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Baia Mare. Cel mai mare skatepark din România se află în Sibiu, iar cel mai recent construit, la Slatina. În aceste locuri sau în afara lor se organizează și competiții. Cele mai multe competiții au fost organizate în București.

Probabil mulți pasionați de skate visează să ajungă la Street League Skateboarding (SLS). Este o serie de turnee internaționale de street skateboarding, unde profesioniștii concurează și sunt punctați pe baza performanțelor lor pe „stradă”. E o competiție cu cel mai mare premiu din lumea skateboardingului. Aici ajung cei mai buni. La aceste turnee pot participa și femeile, deoarece există și categorie pentru ele.

Anul acesta, la feminin, la competiția de la Paris, a câștigat Chloe Covell, cu 32,2 puncte. Competițiile pot fi urmărite și pe YouTube.

Femei în skateboarding

Femeile au avut un impact uriaș și în lumea skateboardingului. Femei din toate colțurile lumii practică acest sport și încearcă să arate că se poate.

Un exemplu foarte bun este Lizzie Armanto, prima femeie care a apărut pe coperta renumitei reviste Thrasher. A fost medaliată ani la rând la competiții de vert și park. Un alt exemplu mai recent este Rayssa Leal, din Brazilia, care s-a făcut remarcată datorită stilului ei, uimitor de altfel, încă de la o vârstă fragedă. E incredibil ce pot face aceste femei cu placa! Cu câtă lejeritate execută fiecare mișcare! Acest lucru nu înseamnă nimic altceva decât că au depus foarte multă muncă.

O poți urmări pe Rayssa Leal aici. Este medaliată cu argint la JO Tokio și cu bronz la JO Paris.

 

În România, scena skateboardingului, freestyle mai ales, este acaparat de Rhiana Grigore. Rhiana este în top trei la divizia de fete din lume. În ultimii ani a câștigat aproape toate competițiile la care a participat. La începutul anului a participat la Dutch Freestyle Open, primul concurs european din an, unde a câștigat locul întâi. Recent a luat și locul întâi la primul concurs de freestyle internațional din România, și anume Slatina Skate Open.

 

Rayssa Leal Grind Sursă fotă : surfertoday
Rayssa Leal. Sursă fotă : surfertoday

 

În comunitatea de skateboarding din România s-au alăturat o mulțime de fete și femei, încă de la o vârstă fragedă. Unele fete au început acest sport chiar și de la cinci ani. Aici putem să o amintim și pe Clara Nițu, care face parte din echipa celor de la școala de skateboarding Învață din mers. Clara a câștigat locul doi în Skatecamp 6 la Alba Iulia, dar la categoria băieți.

Femeile în skateboarding, chiar și în România, încep să devină din ce în ce mai vizibile. Aceste femei continuă să crească, să participe la concursuri și să ajute la dezvoltarea acestui sport. Ba chiar în unele țări și orașe s-au organizat evenimente dedicate femeilor din comunitate. „Girl Skate Day”, de exemplu, este un eveniment care încurajează femeile să vină să se antreneze, să concureze și să aibă o experiență minunată împreună cu alte skaterițe, de toate nivelurile.

 

Citește și Snowboarding: mai mult decât un sport

 

În prezent, chiar dacă există obstacole sau prejudecăți peste care femeile trebuie să treacă în această lume, ele reușesc să se facă observate datorită performanțelor fantastice, muncii, talentului și perseverenței.

 

Aportul meu

Am început să practic și eu acest sport în urmă cu câteva luni. De mică eram fascinată de placă și adoram să mă uit la Zeke and Luther. Băieții ăștia erau pentru mine niște zei ai skateboardingului. Erau neînfricați și plini de adrenalină. Voiam și eu. Însă fiind mică și fată, părinții mei au refuzat categoric să am o placă. Tot ce voiam era să mă dau pe trotuarul din fața casei, dar nu s-a întâmplat.

Ajunsă la Cluj, am zis că în sfârșit pot să-mi iau o placă, după ce m-am tot gândit și răzgândit. Îmi era mai mult frică de ceea ce vor spune oamenii: că la vârsta asta învăț și eu, că sunt fată și nu o să mă descurc, că o fac pentru atenție și așa mai departe.

 

Rahela Ulici cu placa FOTO Arhivă personală
Rahela Ulici cu placa. FOTO Arhivă personală

 

Prima mea placă

Am trecut peste toate aceste gânduri și mă simțeam pregătită. În acel moment am primit prima mea placă. Era supercolorată (și încă e, dar puțin mai mult zgâriată). Mi-a plăcut mult, abia așteptam să o încerc. Ajunsă în skatepark, bineînțeles că nu aveam altundeva unde să mă dau decât pe teren plat, pentru a putea învăța să pun piciorul pe ea, să am echilibru, să avem o conexiune. Mă uitam la tutoriale și nu înțelegeam de ce unii pun piciorul stâng prima dată și apoi dreptul. Eu începeam cu dreptul, și cu stângul împingeam. Nu pot altfel, așa am învățat că mersul meu e goofy, kinda cute dacă mă întrebați pe mine.

În primele luni m-am uitat la tutoriale, am avut prieteni lângă mine care să-mi arate anumite trucuri. Deși am simțit că fac progrese, tot ce voiam eu, era să ajung și în pool (în piscină). Mi se părea imposibil când mă uitam la acea piscină, că aș putea vreodată să am echilibru, să mă dau cu placa pe verticală. Era ceva fascinant pentru mine.

De fiecare dată când prindeam piscina goală în skatepark, îmi făceam curaj să intru în ea și să-mi încerc norocul cu placa. Zis și făcut. Am încercat și am încercat, am căzut, m-am ridicat. Eram frustrată că nu puteam merge mai mult de câțiva metri. Simțeam că stagnez. Voiam neapărat să înconjor piscina pe placă.

 

Figuri cu placa - Rahela Ulici FOTO Arhivă personala
Figuri cu placa – Rahela Ulici. FOTO Arhivă personală

 

Am reușit!

După câteva luni de încercări, de căzături, de frustrări, am reușit. M-am bucurat ca un copil mic. Mă gândeam că băieții mei, Zeke și Luther, ar fi fost mândri de mine dacă m-ar fi văzut. Chiar dacă pentru unii nu înseamnă mare lucru, pentru mine a fost foarte important să reușesc asta: să înconjor piscina pe placă. E și mai satisfăcător când reușești, când înainte ți se spunea „oricine poate face asta, nu e mare lucru” de la oameni care nu aveau nici un contact cu skateboardingul. Nu puteau înțelege că poate fi destul de complicat.

Am învățat, datorită acestui sport să am răbdare, să am răbdare cu mine și cu timpul meu de învățare, să am încredere că pot și că o să reușesc. De aceea cred că e mai mult decât un sport, e acel ceva de care ai nevoie pentru a prinde încredere, pentru a te dezvolta și a înțelege că unele lucruri au nevoie de mai mult timp și e perfect okay. Important e să te distrezi.

 

E vorba de distracție

Înainte de a trece la o concluzie, vreau să recomand o mulțime de articole și videoclipuri care să prezinte, probabil mult mai bine decât mine, acest sport.

  1. Marius Diatcu despre skate 
  2. First ever freestyle contest in Romania / Bucharest Skate Open / Învață Din Mers
  3. Skaterițele din Afganistan simt libertatea pe placă
  4. Yndiara Asp a riscat mult și a fost răsplătită cu o viață pe patru roți

 

Nu contează dacă ești amator sau profesionist. Important e să te distrezi și să nu uiți de ce faci ceea ce faci. Din plăcere, din pasiune, din dragoste pentru adrenalină. Poate sună clișeic, dar nu contează. Skateboardingul nu e doar un sport, ci un stil de viață.


Un material scris de Rahela Ulici în cadrul programului #scoaladecomentatoare.

SUSȚINE ȘCOALA DE COMENTATOARE AICI

 

Editare și corectură de coordonatorii platformei

Layout de Jules + Radu

1
Rahela Ulici
Îmi place să spun că sunt peste tot și nicăieri, că fac de toate și nimic. Sunt mai mereu pe drumuri, pentru că îmi place să călătoresc, să descopăr locuri noi, oameni noi și mai ales să îmi fac cât mai multe amintiri din fiecare loc. Îmi place să cred că pot pune un zâmbet pe fața oamenilor, fie că e prin scris sau prin simpla mea prezență.