În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe. Acestea sunt Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.
Această ediție aniversară reprezintă unul dintre momentele de vârf ale Lunii Francofoniei. Este coorganizată de cele cinci Alianțe Franceze membre ale rețelei din România și de cele patru filiale ale Institutului Francez.
Cu o tradiție de 30 de ani, festivalul s-a impus ca un reper esențial pentru cinefili și ca un spațiu privilegiat al dialogului intercultural, datorită unei programări exigente, deschise către marile teme contemporane și noile forme de expresie cinematografică”, spune Armand Paulais, coordonator al ediției de anul acesta.
Pentru a celebra această aniversare, festivalul va propune o selecție de peste 30 de filme. Îmbină producții inedite cu titluri de referință ale cinematografiei franceze din ultimii ani. Această ediție va marca, de asemenea, lansarea a trei noi programe dedicate tinerilor.
O secțiune dedicată le va permite elevilor să descopere bogăția cinematografiei franceze și să reafirme capacitatea celei de-a șaptea arte de a stimula reflecția, dezbaterea și educația vizuală.

Competiția Tinere Talente – Lungmetraj va pune în valoare patru filme semnate de o nouă generație de cineaști, ale căror opere au cucerit deja critica de specialitate și publicul. Programul va fi prezentat la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Filmul câștigător va fi reprogramat în weekendul 4-5 aprilie la Cinema Elvire Popesco, în București.
Nino, de Pauline Loquès, prezentat în Semaine de la Critique anul trecut la Cannes, conturează cu finețe portretul unui tânăr în căutarea propriului drum, confruntat cu propriile fragilități și cu dorința de emancipare.
Animale, de Emma Benestan, arătat de asemenea la Semaine de la Critique, propune o incursiune onirică și senzorială între realism social și mitologie intimă, explorând metamorfoza și afirmarea de sine.
Meteors, de Hubert Charuel, prezentat în secțiunea Un Certain Regard la Cannes, analizează cu acuitate tensiunile lumii rurale contemporane printr-o poveste puternică și profund ancorată în realitate.
Partir un jour, de Amélie Bonnin, prezentat în deschiderea Festivalului de la Cannes 2025, este o comedie muzicală delicată și luminoasă care explorează relația tată-fiică și tema moștenirii afective dintre generații.
📌 Citește și: Cântecul din pădure | Mitul Fetei Pădurii
Revine și secțiunea Public tânăr, destinată copiilor mici și mari. Unul dintre cele mai așteptate filme din programul secțiunii fiind Arco, de Ugo Bienvenu. Este vorba despre o animație poetică și inventivă, care deschide către povești universale și stimulează imaginația celor mici. Selecția va include și documentare adresate adolescenților, dar și filme de animație care se pretează în mod special unei experiențe cinematografice împărtășite alături de întreaga familie.
Tot în cadrul acestei ediții este programată și o proiecție accesibilizată pentru publicului cu deficiențe de auz, cu subtitrări descriptive în limba română. Filmul Love Me Tender, semnat de regizoarea Anna Cazenave Cambet și prezentat în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes în 2025, va putea fi văzut în avanpremieră în România în programul festivalului.
Secțiunea Patrimonu: 30 de ani de cinema francez va invita spectatorii să redescopere marile titluri clasice ale cinemaului francez puse „în dialog” cu filme recente, din anii ’90 și din perioada contemporană. Va prezenta, într-o proiecție specială, filmul Dolce far niente, în prezența regizorului său, Nae Caranfil. Este un lungmetraj emblematic pentru legăturile strânse dintre Franța și România, realizat în limba franceză de un regizor român, acesta ilustrează perfect dialogul dintre cele două cinematografii.
Festivalul va relua, de asemenea, organizarea zilelor dedicate profesioniștilor din industrie. Aproximativ zece proiecte românești aflate în dezvoltare vor fi selectate și prezentate producătorilor și distribuitorilor francezi în cadrul a două zile de întâlniri, mese rotunde și discuții individuale. Această inițiativă urmărește să sprijine afirmarea și consolidarea noii generații de profesioniști români din domeniu.
Detalii suplimentare
Mai multe detalii despre festival și program vor fi publicate pe conturile de Facebook și Instagram.
Festivalul Filmului Francez este organizat de Institutul Francez din România la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara alături de Ambasada Franței și co-organizat de: Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret ‚Jean Constantin‘ Constanţa, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional ‚Radu Stanca‘ Sibiu, Alianța Franceză Suceava, Muzeul Județean Mureș și Consiliul Județean Mureș
Prezentat de: Orange
Partener: Groupama
Parteneri instituționali: Ambasada Armeniei în România
Parteneri: French Revolution, Vichy, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica
Parteneri media principali: RFI România, TV5 Monde, AGERPRES
Parteneri media: TVR, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Zile si Nopti, Cinemap, Urban.ro, Films in Frame, Cinemagia, LiterNet, CineFan, Cinefilia, Happ.ro, MovieNews, IQads, Smark, Blitz TV, Observator Cultural, Revista FILM, Revista BIZ, Librăriile Cărturești











Lasă un răspuns