Parte din selecția celei de-a 17-a ediții a Săptămânii Filmului Maghiar 2023, Piatra de pavaj fluierătoare/ A sípoló macskakő, regizat de Gyula Gazdag, este o comedie cu mesaj socio-politic.
Pelicula dorește să critice regimul autoritar socialist sub care se afla Ungaria în perioada anilor ‘70, motiv pentru care a fost și interzis în străinătate până în 1979.
Lansat în 1972, Piatra de pavaj fluierătoare este primul film al lui Gazdag, care avea doar 24 de ani la momentul lansării. Filmul a primit în 1973 Premiul pentru cel mai bun debut din partea criticilor maghiari. A fost restaurat pentru proiecție de către Arhiva Maghiară de Film.
Piatra de pavaj fluierătoare: Crede și nu cerceta
Prin natura sa absurdă, filmul lui Gazdag reprezintă o critică importantă anti-regim. La baza acestei critici stă principiul ,,crede și nu cerceta”, aplicabil oricărui sistem autoritar care a fost pus în practică, nu doar celui din Ungaria.
Piatra de pavaj fluierătoare prezintă o tabără de construcții rurală, unde studenții veniți de la Budapesta sunt așteptați să muncească, pe lângă timpul alocat socializării și recreerii. Singura problemă este că, în planificarea taberei, profesorii nu au luat în considerare la ce vor lucra mai exact studenții. Așa, ajung să le ofere sarcini inutile, de dragul muncii, pentru a ascunde erorile de organizare. Deși se încearcă menținerea aparențelor, studenții află că au fost puși la lucru fără un scop anume și încep să se opună autorității.
Citește și: FFIR14: „În căutarea inginerului Dragomirescu” sau istoria întunecată a trecutului recent
Ideea în sine e atât de absurdă, încât întrebarea ce-ar putea urma în mod normal ar fi „cum e posibil să faci o greșeală atât de mare, mai cu seamă în calitate de figură autoritară, pe umerii căreia cade toată responsabilitatea?” Profesorii, însă, nu sunt preocupați să ofere un răspuns, ci mai degrabă să-și dea seama cum pot ține în neștiință atâția oameni.
Barbituricul, principalul profesor supraveghetor (denumit astfel de către studenți), reprezintă imaginea antagonismului și a autorității. Odată ce studenții încep să-și dea seama de incompetența organizatorilor și de lipsa de scop a taberei, evadează.
Tinerii, față în față cu Sistemul
Pelicula urmărește în special parcursul unui grup de trei băieți, doritori sa exploreze și să-și găsească un scop dincolo de ceea ce le este dictat. Aceștia ajung până la granița cu Cehoslovacia, unde caută să cunoască fete și să se plimbe prin oraș. Însă Barbituricul observă actele de rebeliune și, astfel, începe conflictul. Băieții sunt pedepsiți și trebuie să se întoarcă acasă pentru că și-au dorit să dezvăluie dezordinea din spatele aparentei discipline. Sunt pedepsiți pentru că au îndrăznit să cerceteze, nu să creadă.
Piatra fluierătoare
Pe lângă aspectul socio-politic al filmului, și caracterul său de critică satirică, filmul lui Gyula Gazdag reprezintă și portretul tânărului anilor ’70, care simte barierele puse exprimării de sine și se simte constrâns de autoritate. Un astfel de personaj nu își dorește să fie o simplă piatră de pavaj, greu de observat printre celelalte, fluierând de parcă totul e în regulă. Din contră, își dorește să știe cât mai multe și să rămână curios.
Observăm ce însemna să fii student în vremurile acelea, de la vestimentație și preocupări până la contextul istoric. Timpul petrecut alături de grupul de băieți poate fi și o experiență nostalgică pentru mulți. Am remarcat, la sfârșitul filmului, că eram cea mai tânără persoană din sală. Ca spectatori, ajungem chiar să ne imaginăm în grup și să ne dorim și noi să ne revoltăm împotriva profesorilor care ne-au adus într-un astfel de loc degeaba.
Pentru mine a fost cel puțin interesant să văd un film cu o vechime de peste 50 de ani, dar cu un mesaj atât de relevant și în ziua de astăzi. „Pentru că așa spun eu” e o frază pe care sigur am auzit-o mulți dintre noi la un moment dat în viață, de la o figură autoritară încercând să-și justifice o acțiune prin puterea pe care o deține. Astfel, Piatra de pavaj fluierătoare se distinge tocmai prin abilitatea spectatorului de a se identifica cu protagoniștii filmului, cu trăirile și nemulțumirile lor.
Gânduri de final
Deși Piatra de pavaj fluierătoare este singurul film pe care l-am vizionat în cadrul festivalului, simt că e un film aparte. A reușit să tragă un semnal de alarmă la vremea lui și să-l facă pe cel care vede filmul să se gândească de două ori înainte să urmeze pe cineva, orbit poate de autoritatea sa.
Iată, deci, un film care explorează societatea maghiară a anilor ’70, un moment în istorie în care supunerea, mai presus de orice, era încurajată în țările comuniste cu regim totalitar, un film ce sintetizează trăiri și frământări, și, poate mai presus de orice, un film ce se distinge și totuși are capacitatea de a rămâne universal.
Cronică scrisă de Maya Tudor în cadrul Săptămânii Filmului Maghiar la București
Editare: Alexandra Stancu
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Andreea Sterea