Namina Forna aduce o perspectivă nouă în romanul cu care a debutat furtunos. Acțiunea e combinată cu o poveste intensă despre o comunitate de femei, unde forța se găsește în prietenii și alianțe.” – The Guardian despre „Sânge auriu”

Mică introducere

Pe un tărâm numit Otera viața nu era prea ușoară pentru femei. Religia avea cea mai mare influență asupra oamenilor și le sucea mințile. Astfel, ideal pentru bărbați, femeile erau doar cele care îi ajutau și le creșteau puterea. De fapt, ele doar aveau grijă de casă, se ocupau de copii și aveau un drum anevoios până acolo.

La vârsta de 16 ani, fiecare fată era supusă unui ritual sacru, numit Ceremonia Sângelui. Conform acestuia, ele erau tăiate pentru a descoperi ce culoare are sângele lor. Dacă era roșu, atunci erau pure, numai bune de măritat. Dar, în cazuri mai rare, sângele era auriu. Atunci, erau considerate impure și supuse Mandatului la Moarte.

Protagonista noastră, Deka, se află la vârsta potrivită pentru această ceremonie. Toată viața ei a sperat să fie pură și să o treacă cu bine. Aproape evident, ea avea sânge auriu, era una dintre „alaki”.

Discriminarea din Otera

Deka trăia în Provinciile de la miazănoapte, unde majoritatea oamenilor erau blonzi și cu piele deschisă la culoare. Mama ei (care a murit când era mai mică) provenea din Provinciile de la miazăzi, unde erau caracteristice pielea închisă la culoare (aproape neagră) și părul negru, cârlionțat. Fata și-a moștenit mama și era privită în satul natal, Irfut, ca o „impură”, chiar înainte de ritual. Nu reușea să aibă prieteni, în afară de o fată care se afla în aceeași situație.

Amândouă încercăm mereu să ne ascundem fețele când venim în piața satului; eu din pricina culorii pielii, iar Elfriede, din cauza semnului din naștere de un roșu spălăcit care îi acoperă partea stângă a feței.”

Cum am menționat anterior, religia era puterea supremă, chiar dacă Otera era condusă de un împărat. Întreaga cunoaștere se afla în Înțelepciunile Veșnice (un fel de biblie). Încă de la început mi s-a părut că acestea ascundeau ceva malefic și greșit, contrar scopului pe care ar trebui să îl aibă. Ele convingeau oamenii de inferioritatea femeii în societate, creând o „puritate” a ei și distrugând total posibilitatea alegerii în viață.

De exemplu, dacă o fată se tăia cu un cuțit când gătea sau suferea orice accident asemănător, îi scădeau șansele de a găsi un soț. O să ofer și un citat:

În Înțelepciunile Veșnice scrie că părul unei femei este cea mai mare mândrie a ei, izvorul grației și frumuseții sale.”

Auritele

Fetele care erau impure, conform ritualului, erau considerate demoni, urmașele Auritelor. Dar, în același timp, acestea erau văzute ca niște zeități și chiar existau statui ascunse ale acestora.

Iată-le, cea înțeleaptă de la miazănoapte, cea războinică de la răsărit și cea cu chip de mamă de la apus, toate cucerind monștri, luptând împotriva rebelilor, înălțând zidurile Hemairei. În absolut fiecare sculptură sunt mult mai mari decât oamenii – uriașe, de fapt.”

Nu am putut să înțeleg cum gândeau oamenii din Otera și cum au reușit să reziste cu atât de puțină informație. Până la urmă, cine a scris aceste înțelepciuni? De ce erau veșnice? De ce era considerată femeia inferioară? Și, cel mai rău, acest lucru nu era valabil doar în Irfut. Este precizat la un moment dat că Provinciile de la miazăzi nu le respectă cu strictețe, dar atât.

Tratamentul unei fete impure

Revenind, odată ce este condamnată, Deka ajunge într-o pivniță, unde preoții, marii bărbați din Irfut și tatăl ei încearcă să o ucidă. După ce trece prin mai multe morți: dezmembrare, înec, ardere, apare și o salvatoare cu o propunere interesantă: să lupte în armata împăratului împotriva monștrilor ce atacau Otera, sau să sufere în continuare.

Totodată, ea observă că bărbații îi foloseau aurul din vene pentru a se îmbogăți și, în loc să moară, cădea într-un somn vindecător, numit aurit.

Acceptă propunerea lui Mâini-Albe. Aceasta era porecla pe care i-a dat-o femeii, pentru că era îmbrăcată complet în negru, pielea și părul îi erau de aceeași culoare, dar purta mănuși albe. Apoi, pornește împreună cu aceasta și încă o fată ca ea, Britta, spre arena Warthu Bera. În mod normal, aici se antrenau luptătorii jatu (soldații cei mai buni din Otera), dar devenise unul dintre locurile în care erau pregătite în secret alaki pentru lupta cu Urlătorii-Morții (monștri ce atacau imperiul și furau tinere).

Spoiler alert!

Aici, Deka își face mai multe prietene, sau „surori de sânge”, cum au ajuns să se numească între ele, și descoperă multe despre ea însăși, inclusiv de ce viața ei nu s-a terminat în acea pivniță din Irfut. Alaki nu puteau muri prea ușor, decât dacă le știai „moartea adevărată”. De obicei, ele se cufundau într-un somn aurit. Dar, odată ce mureau definitiv, sângele lor devenea albastru, la fel ca al Urlătorilor-Morții. Oare e doar o coincidență?

Dintre toate alaki, Belcalis a fost preferata mea.

Ea înțelegea durerea prin care a trecut Deka în timpul torturii, fiindcă trăise și ea experiențe asemănătoare. În plus, se revolta când ceva nu i se părea corect și accepta consecințele. La început nu a părut prea prietenoasă, dar, cu timpul, a ajuns să țină mult la Deka. Uneori, pentru a prinde putere, protagonista își amintea de promisiunea pe care i-a făcut-o lui Belcalis: să nu îi uite suferința.

Voi chiar credeți în aiurelile alea? Puritatea e o iluzie. La fel și iertarea și tot ce ați mai citit în cartea aia blestemată.” – Belcalis despre Înțelepciunile Veșnice

Luptele împotriva Urlătorilor-Morții

Odată ajunse la Warthu Bera, alaki au primit câte un partener în luptă, un soldat jatu. Împreună, formau o pereche de uruni și trebuia să învețe să lupte și să se apere unul pe altul în timpul unui raid.

Acestea se organizau treptat și de fiecare dată deveneau mai grele. Dacă la început se antrenau pe monștri capturați, în cele din urmă au ajuns la cuiburi întregi de urlători. Între timp, Deka a descoperit cât de specială este. Avea un talent, pe care celelalte alaki nu îl găsiseră. Ea putea să le ordone urlătorilor ce să facă, dar aceste comenzi o epuizau foarte tare. Astfel, a fost găsit un nou mod de desfășurare a unui raid: ea ușura luptele, iar ceilalți o apărau dacă intervenea oboseala.

Scopul final al împăratului era de a extermina toți Urlătorii-Morții, folosindu-se chiar și de proscrisele imperiului, care erau în mod normal condamnate la moarte. Totuși, eu nu cred că le curmau suferința așa de ușor. Cum am văzut și în cazul torturii protagonistei, preoții profitau de pe urma fetelor cu sânge auriu, pentru a se îmbogăți.

Spre finalul cărții apare un plot twist genial, care ne dezvăluie mai multe despre natura fetelor aurite și despre ideile împăratului. Am rămas cu gura căscată când am ajuns în acel punct și am fost nevoită să reiau câteva paragrafe. Nu îmi venea să cred ce se ascundea în spatele feței „prietenoase” a împăratului.

Citește și Lumea de vis din „Șase cocori stacojii” (Elizabeth Lim), tot o recenzie de carte Fantasy de la Alexandra Pătrașcu

Impresii finale

Dacă până acum nu v-am convins să citiți acest volum uimitor, mai am câte ceva de spus. Cartea include atât părți romantice, cât și elemente de mister, pe lângă părțile Fantasy. Descrierile sunt detaliate, dar ușor de urmărit, iar acțiunea și intrigile te pot captiva în fiecare capitol.

În plus, apare și un animăluț tare simpatic, la un moment dat.

Clubul de carte SF&F

Am citit „Sânge auriu” pentru Clubul de carte SF&F organizat de AIVI și de abia aștept să ajung și la al doilea volum. Astfel, pe 31 ianuarie, am ascultat mai multe opinii despre acest volum. Pot spune că am fost cea mai încântată dintre toți participanții. Deși unele opinii mi s-au părut puțin exagerate, le-am ignorat pentru a nu strica atmosfera.

Și, dacă vi se pare ceva incomplet, nejustificat sau nedetaliat, o să vă rog un singur lucru. Citiți cartea cu puțină răbdare! Are acțiune și descrieri din plin, cât să încapă într-un volum de debut cu mai puțin de 500 de pagini. Această informație esențială am aflat-o chiar în timpul clubului.

Informații generale

Titlu: „Sânge auriu”

Autoare: Namina Forna

Publicată la Editura TREI

Anul apariției: 2021

Genuri: high fantasy, YA

Traducător: Irina-Marina Borțoi

Vârstă recomandată: +14 ani

Rating personal: 5/5

Recenzie scrisă de Alexandra Pătrașcu (departament #carticeala)

Editată de Sorina Sfreja-Nemeș

Corectată de Iulia Dromereschi

Layout: Alexandra Pătrașcu