Restituirea este romanul de debut al scriitoarei Anamaria Bancea. A fost publicat în 2017, la editura Crux Publishing. Ideea acestei cărți se pare că i-a venit autoarei în urma unei călătorii cu autobuzul. Este vorba despre un grup de necunoscuți, legați de o rudă comună. Avem decizii, destin, iubire, poate și un strop de magie, dar nu în sensul fantastic, ci așa cum poate fi viața uneori.

Am trăit câteva zile între paginile acestei cărți, într-un București pe care l-am părăsit în urmă cu mai bine de 15 ani și de care, uneori, îmi este dor. Mi-aș fi dorit ca povestea să nu se mai termine și vreau să mai citesc în viitor cărți scrise de Anamaria. Are un stil anume, o căldură care nu te lasă indiferent.

O zi toridă și un autobuz

Povestea romanului Restituirea începe într-o zi caniculară de vară, într-un autobuz fără aer condiționat. Ajungem să cunoaștem treptat un grup de călători înghesuiți, din diferite categorii sociale.

Ceea ce mi-a atras atenția încă de la început a fost modul în care Anamaria a construit întreaga scenă. Mă simțeam ca și când aș fi urmărit indicațiile scenice ale unui regizor, iar pe scenă observ actorii și le ascult monologul interior. Trecerile de un personaj la altul sunt atât de subtile! Dacă nu ești atent, riști să pierzi firul narațiunii. Dar asta e bine, te ține în priză, te-a prins în vrajă și nu-ți va mai da drumul până la final. Nu degeaba menționam magia la început. În plus, fiecare personaj are propriul limbaj, propriul mod de a fi și de a reacționa, așa că nu ai cum să le încurci vreo clipă.

Este momentul în care o cunoaștem pe Jeni, care e cu gândul la George. Mihnea, corporatistul cu haine scumpe, nu pare că are ce căuta într-un autobuz. Dodo se gândește doar la cum să facă rost de bani de la vreo femeie cu stare. Mimi, doamna simpatică pe care o poți întâlni în orice mijloc de transport, are plasele pline de tot felul de minuni. Fiecare personaj reprezintă o anumită tipologie pe care o poți găsi cam în orice oraș mare al țării, în special în capitală.

Ridicându-și privirea, observă că majoritatea chipurilor erau la fel, de parcă autobuzul era un fel de vortex care sugea în el o singură tipologie umană. Un pic bătrâni, un pic săraci, un pic nemâncați.

Restituirea unei moșteniri neașteptate

Un personaj cu totul deosebit (totodată, unul dintre preferatele mele) își face apariția în capitolul următor: Aurelia Puchici. Această doamnă are ca scop îndeplinirea dorinței răposatului ei soț, aceea de a da de urma tuturor rudelor și de a împărți în mod egal acestora averea care i-a rămas. Pentru asta, apelează la domnul avocat Vasile Valentin Cruțescu-Drăghici, pasionat de nodurile de cravată și provenit dintr-o familie de juriști. Nu vreau să dau prea multe detalii, pentru a nu vă strica plăcerea lecturii.

ÎNCURAJEAZ-O PE SORI SĂ SCRIE MAI DES:

După cum spuneam, doamna Aurelia Puchici se numără printre preferatele mele. De ce? Pentru forța de care dă dovadă, pentru bunătatea și hotărârea ei, pentru căldura și demnitatea pe care le manifestă pe parcursul romanului.

În loc de încheiere: în romanul Restituirea călătoria este cea care contează

Am terminat chiar azi de citit cartea lui Stephen King, Despre scris, în care încearcă să ofere sfaturi celor care vor să se apuce de scris. Printre altele, el spune că atâta timp cât cititorul a înțeles ce ai vrut să transmiți ca scriitor și nu a mai putut lăsa cartea din mână, dorindu-și să dea pagină după pagină, ți-ai tins obiectivul. Asta am simțit citind cartea Anamariei Bancea.

Am vrut să trăiesc în acel univers, împreună cu acele personaje. Sunt momente comice, dar și momente dramatice. Momente emoționante, frustrante, dar și pline de optimism și speranță.

Tehnicile utilizate și modul în care au fost construite personajele m-au trimis cu gândul la autori renumiți ai curentului postmodern. Printre aceștia aș îndrăzni să-i enumăr pe Thomas Pynchon, cu a sa capodoperă Gravity’s Rainbow. M-am gândit și la The Crying of Lot 49, Davis Foster Wallace, cu Infinite Jest (deși unii ar spune că nu e chiar postmodern). De ce nu, poate Joseph Heller, cu a sa Catch 22.

Unele recenzii ale cărții de față vorbesc despre anumite fraze prea „înflorite” sau despre predictibilitatea anumitor scene. Pe mine nu m-au deranjat. Da, îți poți da seama despre anumite lucruri. Sigur că poți să-ți construiești un tablou despre cum va arăta finalul. Dar asta nu contează. Călătoria este mai importantă.

În romanul Restituirea ai parte de anumite răsturnări de situație neașteptate. Important e să fii prezent/ă, să iei un loc în autobuzul magic și să observi ce se întâmplă până ajungi la destinație. Poate vei privi cu alți ochi următoarea călătorie cu un mijloc de transport în comun!

Nota redacției: Miercurea aceasta am avut bucuria de a găzdui clubul de carte #clandestin, care a revenit printre cei și cele care-și doresc conversații oneste cu autorii și autoarele români în viață – cum spune gazda clubului, Iulia Dromereschi.

Am avut parte de aproape două ore în care autoarea ne-a destăinuit aspecte mai puțin cunoscute ale călătoriei pe care a parcurs-o ea spre finalizarea cărții. Ne-a răspuns la întrebări despre inspirația de la baza personajelor și despre felul în care le privește ea. Am sărit de la Camil Petrescu la cărți care ar merita traduse în alte limbi. A fost o experiență despre care chiar ne vom bucura să scriem mai mult, curând.

Dacă ai sugestii de autori și autoare pe care ai dori să-i cunoști la #clandestin, nu ezita să ne scrii în comentarii!

Recenzie de Sorina Sfreja-Nemeș

Editare & nota redacției: Iulia Dromereschi

Layout: Andreea Sterea